Care este cea mai buna incaltaminte de vara. In perioada calda, riscul sa apara micoze, iritatii si bataturi din cauza pantofilor sau a sandalelor este destul de ridicat. Ca sa evitati neplacerile, medicii va recomanda sa nu purtati incaltaminte din plastic si nici pantofi sport si sa aveti mare grija la igiena personala. Tocurile cu o inaltime rezonabila si espadrilele cu talpa din rafie sunt si ele pe lista celor permise, scrie EvZ.

Cum sa-ti pastrezi buzele hidratate. Pentru a evita craparea buzelor, consultantul in frumusete Dana Sota spune ca este nevoie de exfolierea acestora. Acest procedeu este indicat inainte de culcare, deoarece prin exfoliere se elimina un strat de piele, iar pana dimineata derma se reface. Acest tratament se face acasa, iar „ingredientele” sunt la indemana oricui. Astfel, este nevoie de vaselina cosmetica, de o periuta de dinti cu peri moi, apa calduta si o bucata de material textil, scrie Gandul.

Medicii au descoperit cum pot opri raspandirea cancerului la creier in fazele terminale. Medicii britanici au descoperit un mod de a opri raspandirea cancerului la creier in fazele terminale, prin identificarea proteinelor care determina hranirea celulelor canceroase, numite integrine. O echipa de cercetatori britanici de la Universitatea Oxford a descoperit ca celule canceroase deturneaza vasele de sange care iriga creierul pentru a se hrani din ele. Cheia acestui mecanism este o proteina de la suprafata celulelor canceroase numita integrin, care permite ancorarea acestora de vasele de sange, scrie Romania libera.

Sparanghelul combate obezitatea. Sparanghelul, o leguma saraca in calorii (14 calorii la 100 de grame), este recomandat in curele de slabit. Vitaminele B1 si C, magneziul, fierul, fosforul din compozitia sa il recomanda in dieta a peste 40 de boli: afectiuni pulmonare, cardiace, renale, reumatism si obezitate, scrie Adevarul.

Care sunt cele mai periculoase ingrediente din cosmetice. Produsele cosmetice sunt, adesea, niste „cocktailuri” de chimicale, cu actiune nociva asupra pielii noastre. Specialistii sustin ca la fabricarea acestor produse se adauga diferite substante chimice pentru a le conferi aroma, culoarea sau consistenta specifice. Fondul de ten si pudra, rimelul, cremele autobronzante sau oja sunt cateva dintre cele mai utilizate cosmetice cu actiune posibil alergenica, scrie Gandul.

Barbatii care au de unde alege nu se grabesc cu insuratoarea. In contextele in care fetele tinere sunt mai numeroase decat barbatii tineri, relatiile sexuale intre membrii acestor doua "tabere" infloresc – dar numarul casatoriilor este stationar, pentru ca barbatii tineri nu se simt impinsi sa intemeieze o familie, cand numarul femeilor aflate in competitie intre ele pentru a-i cuceri creste. Cercetatorul Daniel Kruger, de la University of Michigan, studiaza relatia dintre evolutie si comportament. Pentru a-si testa ipoteza cu privire la modul in care raportul numeric intre sexe influenteaza comportamentul matrimonial, Kruger a adunat date statistice relevante, referitoare la cele mai mari 50 de centre metropolitane din Statele Unite, scrie Romania libera.

Farmacistii nepriceputi dauneaza grav sanatatii. In lipsa informațiilor corecte din partea personalului din farmacie, bolnavul poate avea reacții adverse la medicamente. Daca un medic cunoaste 100 de medicamente, farmacistul trebuie sa le cunoasca pe toate. Cu toate acestea, nu are dreptul sa le recomande decat pe cele care se elibereaza fara reteta, scrie Adevarul.