Utile: Cei mai vulnerabili in fata gripei noi; Robinetele de bucatarie, raiul bacteriilor; Pastarnacul, tonic pentru inima si plamani; Impachetari in fructe exotice ca sa te racoresti vara

de R.B.     HotNews.ro
Joi, 18 iunie 2009, 2:41 Revista Presei | Utile

Utile
400 de copii se nasc anual cu sindromul Down. Aceasta tulburare ar putea fi depistata cu exactitate chiar din timpul sarcinii. Insa putini parinti aleg sa faca analiza specifica. Motivul: trebuie sa plateasca 1.100 de lei pe interpretarea rezultatelor. In plus, investigatia poate pune sarcina in pericol. Sindromul Down, care mai este cunoscut si sub denumirea de mongolism, nu trebuie perceput ca o boala in adevaratul sens al cuvantului, spun specialistii, scrie Adevarul. 

Murele bogate in antioxidanti. Murele, cele mai bogate fructe de padure in vitamina E, contin si o mare cantitate de polifenoli, substanta care incetineste imbatranirea creierului. La randul ei, zmeura abunda in vitamina C, astfel ca 100 de grame din acest fruct reprezinta 80% din necesarul zilnic din aceasta vitamina, scrie Gandul.

Cei mai vulnerabili in fata gripei noi. Virusul A/H1N1 a facut saptamana aceasta prima victima in afara continentului american. Este vorba de o femeie din Scotia in varsta de 38 de ani care a tras semnalul de alarma; totusi oamenii de stiinta s-au grabit sa puna decesul pe seama complicatiilor de care suferea pacienta. "Desi inca nu s-a determinat care sunt persoanele cu cele mai mari probabilitati de contagiere, se stie ca anumite grupuri au un risc mai inalt de a suferi complicatii daca contracta virusul", potrivit lui Francisco Guillen, director al Unitatii de Medicina Preventiva si Sanatate Publica la Clinica Universitara din Navarra. Astfel, in opinia sa, cei mai vulnerabili la acest virus pot fi persoanele de peste 65 de ani, scrie Romania libera.

Pastarnacul, tonic pentru inima si plamani. Pastarnacul este o leguma foarte nutritiva, importanta si pentru calitatile ei medicinale, utile mai ales in infectii. Si cand este preparat sub diferite forme, pastarnacul isi pastreaza proprietatile: diuretice, tonifiante, depurative si antireumatice. Consumata in salate, garnituri la friptura sau in tocanite, aceasta leguma aromata stimuleaza activitatea vezicii urinare, pofta de mancare, reduce febra si trateaza infectiile respiratorii. Specialistii ii mai atribuie pastarnacului rolul de tonic al inimii si al plamanilor, scrie Adevarul.

Impachetari in fructe exotice ca sa te racoresti vara. Terapiile fresh din saloanele de spa reprezinta unul dintre cele mai eficiente metode de a face fata zilelor caniculare. Impachetarea cu fructe exotice, precum ananas si papaya, sau masca racoritoare cu ceai verde si menta sunt printre cele mai reprezentative in acest sens, ne spun specialistii. Terapia racoritoare cu fructe tropicale are trei etape si dureaza 120 de minute, scrie Gandul.

Robinetele de bucatarie, raiul bacteriilor. Robinetele de bucatarie sunt mai murdare si adapostesc mai multe bacterii decat butoanele de actionare a apei din toalete. Aceasta este concluzia unui studiu facut de cercetatorii britanici. Totodata, circa 80% din carpele folosite pentru stergerea suprafetelor din bucatarie contin diverse culturi de bacterii. Testele efectuate de Hygiene Council din Marea Britanie au relevat faptul ca o treime din totalul robinetelor de bucatarie sunt acoperite cu bacterii periculoase, comparativ cu doar 15% din totalul butoanelor de actionare a apei din toaleta, scrie Adevarul.


Citeste mai multe despre   























1874 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri