Operatii care refac oasele lipsa. Cei care au suferit accidente de circulatie ori de munca si au oasele afectate ar putea avea o sansa de insanatosire, datorita unor operatii moderne facute, in premiera in Romania, de o echipa de medici greci. Operatiile se vor desfasura la Spitalul Judetean Timisoara, incepand de astazi si pana pe 13 august. Tehnica operatorie consta in implantarea unor dispozitive care forteaza oasele sa creasca si ajuta la inlocuirea „segmentelor distruse”, proces care dureaza aproape un an, scrie EvZ.

Fumatul creste riscul de dementa cu 75 la suta. Un studiu recent a scos la iveala ca fumatorii cu varste intre 46 si 70 de ani au un risc cu 75 la suta mai crescut de a suferi de boala Alzheimer decat persoanele care nu au fumat niciodata. Specialistii de la Universitatea din Minnesota, SUA, cei care au realizat studiul, pun acest lucru pe seama faptului ca fumatul poate cauza atacuri cerebrale minore, ce au drept consecinta leziuni la nivelul creierului, care pot cauza dementa, scrie Adevarul.

Paralizia in somn sau cum sa fii constient in timpul cosmarelor. Esti treaz, dar nu te poti misca. Stai in pat, perfect constient si iti dai seama ca se intampla lucruri ciudate, ca nu este decat un vis, dar nu iti poti reveni. Simti o apasare in somn de parca cineva ar sta asezat pe pieptul tau, insa nu il poti vedea. Nu este scenariul unui nou film de groaza, ci descrierea standard a experimentarii unei adevarate stari medicale: paralizia in somn. Este un fenomen ciudat care pare sa se manifeste, cel putin o data, la jumatate din populatia globului, scrie EvZ.

Rosu, verde, galben – codul culorilor din farfuria noastra. Indiferent de culoare, legumele asigura necesarul de vitamine, minerale, fibre si alti nutrienti esentiali pentru o buna functionare a organismului. In functie de culoare, legumele ofera organismului beneficii, sustine dr. Alin Popescu, specialist in medicina sportiva. Potrivit medicului, legumele verzi sunt foarte bine asimilate de organism, favorizand digestia, iar cele rosii, bogate in antioxidanti, previn afectiuni grave precum cancerul de stomac si problemele aparatului cardio-vascular. Legumele de culoare galbena si portocalie contin substante antioxidante, precum vitamina C, caroteni si flavonoide. Consumate zilnic, legume galbene sau portocalii reduc riscul aparitiei cancerului, scrie Gandul.

Avertizare: datoriile ingrasa! Un studiu recent realizat de cercetatori germani arata ca problemele financiare cauzate de criza economica nu ne fac sa strangem cureaua si astfel sa ne mentinem silueta, ci dimpotriva: stresul cauzat de datorii ingrasa. Potrivit cercetatorilor, datoriile cresc nivelul de stres iar atunci cand sunt stresati, oamenii mananca impulsiv, pentru a-si ridica moralul. Mai mult, acestia incep sa cumpere mancaruri mai ieftine si nesanatoase, motiv pentru care se ingrasa, noteaza Romania Libera.

Drenajul limfatic detoxifica organismul. Procedura consta intr-un preso-masaj, prin care se actioneaza asupra lantului de ganglioni limfatici. Ritualul propune eliminarea toxinelor neasimilate de organism in timpul procesului de sinteza celulara. Lipsa exercitiilor fizice determina ingreunarea circulatiei limfatice. Astfel, organismul acumuleaza din ce in ce mai multa apa, celulele din corp se degenereaza, pielea imbatraneste si se lasa ducand la dezvoltarea celulitei. Rolul circulatiei limfatice in organism este de eliminare a reziduurilor. Stefan Ignatescu, terapeut atestat in drenaj limfatic manual si in tehnica complexa de drenare, spune ca drenajul limfatic este un masaj bland, efectuat in prize speciale, care imbunatateste fluxul limfatic, scrie Gandul.