Speranta de viata sexuala a romanilor: 75 de ani. Speranta de viata sexuala a romanilor, barbati si femei, este de 70-75 de ani, spun specialistii consultati de Gandul. Englezii au o viata sexuala activa pana la varsta de 85 de ani. "38,5% dintre barbati si 16,7% dintre femei au avut contacte sexuale in ultimele 12 luni", arata un studiu realizat de cercetatorii englezi, pe un esantion de 3.000 de persoane cu varsta intre 75 si 85 de ani, publicat pe The New England Journal of Medicine. Potrivit unui sondaj realizat de o companie farmaceutica, europenii (ungurii, bulgarii, rusii) au 150 de raporturi sexuale pe an, in timp ce media globala este de 103, scrie Gandul.

Cremele impotriva imbatranirii au efect invers la femeile tinere. Multe femei tinere folosesc diverse creme pentru a incetini procesul de imbatranire a tenului, insa aceste produse cosmetice au un efect inversat asupra pielii lor, cauzand accelerarea degradarii acesteia. Potrivit unui studiu recent, o treime dintre femeile sub 25 de ani folosesc cu regularitate produse cosmetice concepute pentru femeile trecute de 40 de ani. Mai multi experti considera insa ca aceste tinere nu doar isi cheltuiesc banii intr-un mod inutil pe produse de care nu au nevoie, insa acestea pot avea efecte daunatoare cu caracter permanent asupra pielii lor, scrie Romania libera.

Imperfectiunile tenului se repara toamna. Petele maronii cauzate de soare si pistruii pot fi estompati incepand din acest sezon. Unele tratamente dermatologice nu sunt indicate vara, pentru ca, in urma acestora, soarele puternic poate provoca aparitia unor pete inestetice pe piele. Persoanele cu probleme ale pielii pot face in acest sezon peelinguri chimice profunde pentru a reda tenului elasticitatea, catifelarea si stralucirea pierdute pe timpul verii. Peelingul presupune exfolierea mai multor straturi de piele si curatarea tenului in profunzime, scrie Adevarul.

Ce dulciuri sanatoase recomanda nutritionistii. Crema de fructe se numara printre dulciurile sanatoase recomandate de nutritionisti. Medicii spun ca excluderea completa a zaharurilor din alimentatie nu este cea mai sanatoasa si mai comoda metoda de a te mentine suplu, insa trebuie sa tinem cont si de faptul ca aportul caloric adus de dulciuri se depune rapid, sub forma de rezerve si, astfel, controlul greutatii devine dificil, scrie Gandul.

De ce nu au prieteni oamenii bogati? Cu ajutorul a sase noi studii, cercetatorii au reusit sa afle care este relatia dintre bogatie, marginalizarea sociala si durerea fizica. In lucrarea "Puterea simbolica a banilor" publicate in ultimul numar al revistei "Psychological Science", expertii Xinyue Zhou, Kathleen Vohs si Roy Baumeister explica cum pot banii sa reduca senzatia de durere a unei persoane si, in acelasi timp, sa anuleze nevoia de incluziune sociala, chiar daca popularitatea este, de regula, subsumata statutului de "bogatas", scrie Romania libera.

Conopida intareste imunitatea. Deoarece are o valoare calorica destul de scazuta (34 kcal/100 g), conopida este indicata persoanelor care urmeaza o cura de slabire. Fitonutritionistul Eugen Giurgiu recomanda conopida si pentru continutul bogat in vitamina C, ca remediu eficient pentru intarirea imunitatii. Studiile au aratat ca aceasta leguma contine enzime cu efecte anticancerigene, scrie Adevarul.

Capul dusului – sursa de bacterii patogene. Capul dusului este mediul de dezvoltare ideal pentru o bacterie implicata in declansarea unor patologii respiratorii, potrivit unui studiu american, publicat in revista Proceedings of the National Academy of Sciences, informeaza AFP. Dupa ce a analizat 50 de astfel de dispozitive din noua orase americane, cercetatorii au descoperit intr-o treime dintre acestea o prezenta semnificativa a microbacteriei "mycobacterium avium" (MAC). Acest agent patogen gaseste un mediu prielnic in capul dusului, inmultindu-se in concentratii de 100 de ori mai mari decat in reteaua de apa a oraselor, scrie Gandul.