Utile: De ce avem nevoie de minimum sapte ore de somn pe noapte; Firea sportiva se transmite genetic; Cum faci copilul sa nu planga la scoala sau la gradinita; Sudoku si puzzle-urile potenteaza dementa

de Catalina Ciociltan     HotNews.ro
Vineri, 3 septembrie 2010, 2:15 Revista Presei | Utile

Utile
Foto: Colaj foto
De ce avem nevoie de minimum sapte ore de somn pe noapte. Un studiu care a inceput in anii '90 a dovedit ca barbatii care dorm mai putin de sase ore pe noapte au o speranta mai scazuta de viata decat cei care au parte de un somn cumsecade. Spre deosebire de barbatii care risca sa moara mai tineri daca nu dorm suficient, femeile nu par sa aiba aceasta problema, spune coordonatorul studiului, doctorul Alexandros Vgontzas, de la Penn State College of Medicine din Pennsylvania, scrie Gandul

Firea sportiva se transmite genetic. Dorinta de a face exercitii fizice zilnic este o trasatura mostenita, care poate fi transmisa genetic timp de mai multe generatii, au aflat biologii americani. Analizand soarecii de laborator, cercetatorii de la Universitatea din California au descoperit ca exemplarele care au fost modificate genetic pentru a deveni alergatori rapizi au dat nastere unor pui care erau, de asemenea, alergatori rapizi. "Ceea ce am descoperit noi are implicatii si in ceea ce priveste sanatatea oamenilor", a spus profesorul de biologie Theodore Garland Jr, in laboratorul caruia a avut loc experimentul, scrie Gandul

Plimbarile in natura imbunatatesc memoria de scurta durata. O plimbare in natura imbunatateste cu 20 la suta performantele de memorare, iar simpla privire a unor fotografii cu peisaje are un efect reconfortant asupra functiilor cognitive. Cercetatorii de la Universitatea din Michingan au analizat efectele unei plimbari in natura asupra functiilor cognitive, iar primul stadiu al cercetarii a implicat repetarea unei serii de numere de catre subiecti, in ordine inversa, timp de 35 de minute. Ulterior acestia au fost rugati sa se plimbe: un grup, in apropierea unei paduri, iar un alt grup, intr-o zona aglomerata a orasului, scrie Gandul

Cum faci copilul sa nu planga la scoala sau la gradinita. Fobia copiilor de colectivitate poate fi tratata daca se descopera cauza care o genereaza: colegii rautaciosi sau mamele posesive sunt motive posibile pentru care micutii au astfel de tulburari. Mersul la scoala sau la gradinita este interesant si distractiv, insa nu pentru toti copiii: unul din patru refuza din cand in cand sa treaca pragul acestor institutii, iar problema e serioasa in cel mult cinci la suta din cazuri. Aceasta tulburare poate sa debuteze la inceputul vietii de prescolar sau scolar, dar poate sa apara si pe parcurs, scrie EVZ

Somnul insuficient duce la aparitia obezitatii. Adolescentii care pierd noptile in fata calculatorului sau la televizor si ajung sa doarma mai putin de opt ore au tendinta de a manca mai multe alimente bogate in grasimi si cu multe calorii, potrivit unui studiu dat publicitatii ieri. Acest tip de alimentatie nesanatoasa afecteaza, in timp, oraganismul  si  poate determina, printre altele, o crestere excesiva in greutate, scrie EVZ

Sudoku si puzzle-urile potenteaza dementa. Daca vrei sa fii activ intelectual mult timp, citeste si du-te la muzeu in loc sa rezolvi sudoku si puzzle. De ce? Pentru ca jocurile de inteligenta influenteaza negativ persoanele cu inceput de dementa. Un studiu publicat in revista "Neurology" explica cum puzzle-urile, Sudoku si alte jocuri de inteligenta te pot mentine activ intelectual pe termen scurt, insa pe termen lung, daca survine dementa, declinul mental se produce rapid si intens, scrie Romania Libera

Sucul de merisor vindeca infectiile cu stafilococul auriu. Daca pana acum se stia ca sucul de merisor este dusmanul declarat al infectiilor urinare, un studiu recent a aratat ca acesta este eficient si in cazul infectiilor cu stafilococul auriu. Informatia a fost facuta publica la o conferinta recenta a American Chemical Society, ea fiind concluzia unui studiu realizat de Institutul Politehnic Worchester, din SUA. Tot tratamentul cu suc de merisor este eficient si in cazul contactarii bacteriei E.coli, relateaza EmaxHealth, scrie Romania Libera


Citeste mai multe despre   























3405 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi