Cum sa va construiti un CV online. Pentru a va scrie CV-ul intr-un format electronic, trebui sa va alegeti o platforma gratuita pentru publicarea blogurilor care va permite sa va configurati formatul intr-un mod profesionist si sa modificati continutul sau ori de cate ori considerati ca este nevoie. Un CV este un document care prezinta realizarile dumneavoastra profesionale si academice. Din moment ce CV-ul ar trebui sa fie actualizat in mod frecvent, un blog este un format ideal pentru a va trece schimbarile avute pe parcursul carierei. Astfel, veti fi capabili de a schimba elementele CV-ului intre ele dupa cum aveti nevoie, in functie de locul de munca pentru care aplicati. Odata creat CV-ul, nu aveti decat sa transmiteti poten-tia-li-lor angajatori adresa site-ului. Astfel, puteti castiga atentia recrutorului prin aspectul original al CV, o dovada de seriozitate si implicare in cautarea unui job. Totusi, este important de mentionat ca designul CV-ului doar il va atrage pe recrutor, nu il si va convinge ca meritati sa obtineti postul vizat, scrie Romania Libera.

utileFoto: Colaj foto

Tigarile mentolate au dus la cresterea numarului de fumatori tineri. Tigarile mentolate ar trebui interzise deoarece aroma de mentol a dus la cresterea numarului tinerilor care se apuca de fumat si face renuntarea la acest viciu mai dificila, potrivit unui studiu realizat pentru Administratia de Hrana si Alimente din Statele Unite, citat de Chicago Sun-Times. Un comitet al Administratiei de Hrana si Alimente a recomandat, in urma unei cercetari, interzicerea tigarilot mentolate, avertizand, totusi, ca masura ar putea duce la cresterea contrabandei cu tutun. Administratia nu este obligata sa respecte recomandarea comitetului, dar, de cele mai multe ori, o face. Totusi, multi analisti cred ca tigarile mentolate nu vor fi retrase de pe piata deoarece ele sunt consumate de aproape 19 milioane de americani, scrie Gandul.

5 greseli grave pe care le fac parintii. Anxietatea, agresivitatea, incapacitatea de a se integra printre ceilalti si de a avea initiative sunt cateva efecte ale unei educatii proaste. Copiii cu parinti prea protectivi sau certareti risca sa devina adulti cu probleme de comportament. Sfaturile psihologilor sunt sa fiti atenti la nevoile pe care le presupune fiecare etapa din procesul de maturizare a micutilor si sa evitati sa cadeti dintr-o extrema in alta. Va certati de fata cu ei. Cei mai influentati de scandalurile dintre parinti sunt baietii, ei avand un risc ridicat ca la maturitate sa nu poata comunica in mod sanatos cu femeile, atrage atentia psihiatrul Sarah Miller. Certurile dintre parinti le trezesc micutilor sentimentul de insecuritate si teama. "Nesiguranta ii poate face pe copii sa dezvolte comportamente agresive sau pot ajunge sa regreseze foarte mult, scrie Romania Libera.

Usturoiul, folosit in tratamentul intoxicatiilor alimentare. Usturoiul este o planta cu proprietati de diminuare a riscurilor cardiovasculare, spun medicii nutritionisti. Potrivit expertilor, acest condiment are capacitatea de a reduce nivelul colesterolului rau din organism, fluidizeaza sangele, scade aterogeneza si reduce tensiunea sanguina. De asemenea, are proprietati antifungice, antibacteriene si antivirale, fiind folosit in tratamentul infectiilor, gripei, herpesului, candidozei si chiar in intoxicatiile alimentare cu salmonella. Substantele sulfuroase si allicina actioneaza eficient impotriva helicobacter pylori, o bacterie responsabila de aparitia ulcerului gastric. Specialistii in nutritie sustin ca acest condiment determina si eliberarea de oxid nitric in sange asa cum o fac medicamentele de tip viagra, ceea ce are ca rezultat cresterea fluxului de sange in organul genital masculin si imbunatatirea erectiei. In plus, usturoiul este un bun remediu homeopatic, fiind folosit cu succes in ameliorarea problemelor digestive si ale bronsitei cronice. Studiile de specialitate au aratat ca aceasta planta scade riscul de dezvoltare a cancerului gastric, scrie Gandul.

Cancerul sedentarului stresat. Cand beti cafeaua pe stomacul gol, cand prajelile sunt baza alimentatiei, iar din dieta lipsesc legumele, fructele, lichidele si miscarea, riscul sa apara cancerul intestinului gros este major. Daca mergeti pe principiul ca ziua nu incepe bine fara cafea si tigara pe stomacul gol sau ca "masa nu e masa" fara o prajeala buna si picanta, dar "nu va dati in vant" dupa lichide, fructe si legume, nici tranzitul intestinal nu mai functioneaza bine. Apar balonari, gaze la stomac, constipatie si/sau diaree, simptome despre care cei afectati vorbesc cu jena, dar care pot ascunde mai mult decat o simpla indigestie, si anume cancerul de intestin gros, neintrecut in lume la incidenta si mortalitate decat de cancerul pulmonar, scrie EVZ.

Alimentele bogate in vitamina C, remediul impotriva asteniei. Aproape o treime dintre romanii cu varsta peste 14 ani au suferit de astenie de primavara in ultimii ani, arata studiile de specialitate. Potrivit datelor, astenia de primavara este mai rar intalnita in randul tinerilor, ponderea fiind mai ridicata in randul persoanelor de peste 35 de ani. Lipsa de energie este cel mai intalnit simptom, spun specialistii. Medicii recomanda ca in aceasta perioada sa consumam multa vitamina C, deoarece aceasta imbunatateste sistemul imunitar, fortifica si tonifica organismul. Fructele de padure au in compozitie atat vitamine, cat si minerale, in timp ce macesele contin o concentratie mare de vitamina C si bioflavonoide, antioxidanti care intaresc sistemul imunitar. In plus, aceste fructe au actiune antioxidanta si combat starea de oboseala. Kiwi, papaya, mango, lamaia, grapefruitul, portocalele, pepenele galben, ardeiul iute, rosiile, guliile, spanacul, patrunjelul, cartofii dulci, varza de Bruxelles, conopida si broccoli sunt alte surse de vitamina C, scrie Gandul.