Cum te pui la adapost de alergii. Pentru aproape 5 la suta din romani, frumusetea primaverii este umbrita de disconfortul dat de alergii. Insa, cu ajutorul unor tratamente antialergice incepute din vreme, vom resimti mai putin capriciile sezoniere. Congestie nazala in permanenta (nas infundat), dureri de cap, stranuturi in rafala, umflarea pleoapelor si urticaria sunt cele mai frecvente manifestari ale alergiilor. De vina pentru aceste reactii neplacute ale organismului sunt diferitele substante pe care sistemul imunitar le considera in mod gresit "dusmani", scrie Adevarul.

UtileFoto: Colaj foto

Sexul ocazional mareste riscul unui infarct. Sportul practicat regulat si o viata sexuala stabila sunt benefice pentru sanatatea inimii. Dar, daca ai rasuflat din greu dupa o tura de alergat sau dupa o partida de sex si ai indoieli ca efortul ti-a facut bine, s-ar putea sa ai dreptate. Oamenii de stiinta americani au relationat rata atacurilor de cord cu activitatea fizica ocazionala si au descoperit ca, in in timp ce efectuezi exercitii, sansele sa faci un infarct se tripleaza, iar sexul ocazional mareste riscurile unui atac de cord de 2,7 ori, in comparatie cu non-activitatea, arata un studiu publicat in revista Journal of the American Medical Association, citat de Time Magazine. Riscul sa mori dupa o activitate fizica intensa ocazionala este de 5 ori mai mare decat daca n-ai face nimic toata ziua, scrie Romania Libera.

Pansamente naturale pentru stomac. Unele ceaiuri si sucuri extrase din legume cu principii alcaline, antiinflamatoare, calmante si cicatrizante pot regla in mod natural problema hiperaciditatii gastrice. Iata care sunt acestea. Cand mucoasa stomacului este iritata, sucul proaspat de cartofi este un pansament gastric foarte bun, datorita efectului antiseptic si calmant. De altfel, numeroasele studii au aratat ca prin consumul a trei pahare cu suc proaspat de cartofi pe zi (cate 100 ml portia) se cicatrizeaza leziunile mucoasei stomacului. Cura se poate face perioade indelungate de timp, scrie Adevarul.

Mentolul le pune tinerilor tigara in gura. Iluzia ca sunt mai sanatoase si avantajul gustului vand bine tigarile mentolate, mai ales tinerilor. Americanii vor sa le interzica. Un tanar, Cosmin, intreaba pe un forum "ce tigari sunt mai bune pentru incepatori?". Primul dintre sfatuitori ii prezinta urmatoarea varianta: "Eu zic sa incerci ceva mentolat, ca e mai usor". Potrivit unui studiu efectuat de cercetatori ai Universitatii Harvard, mentolul ii atrage pe tineri spre fumat. Punctul forte al tigarilor mentolate este ca ascund gustul neplacut al fumului de tigara. Insa medicii atrag atentia ca aceste tigari nu sunt nicidecum "ceva mai usoare", scrie EVZ.

5 aliati pentru o minte brici. Stilul de viata stresant ne oboseste peste masura, iar creierul resimte acest lucru cel mai acut. Prin urmare, apar mici probleme de memorie si de concentrare. Iata ce alimente ar trebui sa introduci in dieta pentru a fi sigur ca tii pasul cu fiecare zi. Inevitabil, pe masura ce inaintam in varsta, creierul imbatraneste, iar acest lucru se resimte mai intai la nivelul memoriei. Problemele de memorie pot fi accentuate de stres si de stilul de viata dezordonat, de dieta bogata in grasimi "rele" si de somnul insuficient. In aceste conditii, nici nu este de mirare ca multe persoane se plang de faptul ca au probleme cu memoria si apeleaza la tot felul de artificii (suplimente alimentare), scrie Adevarul.

Dovedit stiintific: vitaminele nu protejeaza de cancer si boli de inima. Protejeaza sau nu complexele de multivitamine de cancer sau de boli cardiovasculare, aceasta este una dintre dilemele unei generatii tot mai ingrijorate de pericolul cancerului. Raspunsul este nu, spun cercetatorii care au studiat indeaproape fenomenul. Vitaminele nu previn si nu trateaza temuta maladie, iar medicii ar trebui sa le prescrie doar acelora care au carente. Cancerul se poate preveni doar printr-o alimentatie sanatoasa si miscare. Studiul publicat in American Journal of Epidemiology, care a cuprins peste 180.000 de persoane, a relevat aceleasi decese in randul "amatorilor" de multivitamine comparativ cu cei care nu obisnuiau sa ia suplimente vitaminice, scrie EVZ.

Ce combinatii plante-medicamente sunt periculoase. "Din plante" nu inseamna si lipsit de riscuri. Unele remedii traditionale pot sa diminueze, sa anuleze sau sa amplifice efectele tratamentelor cu medicamente de sinteza. Spre deosebire de medicamentele alopate, remediile pe baza de plante nu contin o singura substanta activa, cunoscuta in intregime. Tocmai de aceea, pot avea efecte neasteptate, posibil nocive pentru organism. In plus, acestea interactioneaza cu medicamentele clasice, iar daca sunt luate fara recomandarea unui fitoterapeut, pot genera combinatii toxice pentru organism. Iata cateva exemple, prezentate de Adevarul.