Utile: Ce boli risti daca nu dormi suficient. Plus, de ce sunt femeile mai afectate; Ce mancam atunci cand facem sport; Rosesti excesiv cand te infurii sau ti-e rusine? Vezi cum poti scapa definitiv de problema; Ceaiul de sunatoare alunga durerea de cap

de Mircea Barzoi     HotNews.ro
Miercuri, 22 iunie 2011, 1:36 Revista Presei | Utile

Utile
Foto: Colaj foto
Rosesti excesiv cand te infurii sau ti-e rusine? Vezi cum poti scapa definitiv de problema. O interventie chirurgicala ar putea schimba viata persoanelor care se inrosesc cand traiesc emotii puternice. Inrosirea fetei sau eritemul pudic, care afecteaza atat femeile, cat si barbatii, este o reactie normala a organismului la o emotie de tipul furiei sau a jenei, informeaza Daily Mail. Eritemul pudic poate fi si un efect advers al altor afectiuni care includ problemele tiroidei, afectiuni ale pielii precum rozaceea, eritrofobie (frica de a rosi) si menopauza. Desi nu se cunosc cauzele exacte ale inroselii, cei afectati pot suferi si de hiperhidroza (exces de transpiratie), scrie Gandul.

Ce mancam atunci cand facem sport. Alimentatia se adapteaza in functie de motivul pentru care facem sport: pentru a ne imbunatati conditia fizica, pentru a slabi sau pentru a face performanta. O persoana care face miscare are nevoie de carbohidrati, de proteine, dar si de o hidratare corecta, cu apa sau cu ceaiuri. In orice tip de activitate fizica, alimentatia se adapteaza la caracteristicile persoanei care face sport, precum varsta, greutate, inaltime si starea sanatatii, si la scopul urmarit prin practicarea sportului. "In cazul sportului practicat cu scop recreational este suficient un regim alimentar echilibrat, sanatos, diversificat, pentru ca necesitatile energetice pot fi usor acoperite printr-o alimentatie obisnuita", ne explica dr. Serban Damian de la Centrul de nutritie Superfit, nutritionist sportiv acredidat de Comitetul Olimpic International, anunta Adevarul.

Ce boli risti daca nu dormi suficient. Plus, de ce sunt femeile mai afectate. Circa un sfert din populatie sufera din cauza lipsei de somn. Cei afectati nu sunt capabili sa doarma intre sase si opt ore pe noapte. Pe langa faptul ca lipsa somnului predispune la accidente, in special rutiere, creste si riscul de boli de inima, diabet, depresie si obezitate, avertizeaza medicii. In plus, un studiu realizat la Universitatea Warwick Medical School arata ca lipsa somnului afecteaza mai grav femeile, atat emotional, cat si fizic. "Numeroase studii arata ca cei care dorm putin sau dorm prost, atat femei, cat si barbati, pentru o perioada lunga de timp, risca sa moara mai devreme. Insa, am sesizat diferente de gen semnificative, mai ales in ceea ce priveste hipertensiunea", comentaza Francesco Cappuccio, profesor de epidemiologie la Warwick Medical School, informeaza EVZ.

Ceaiul de sunatoare alunga durerea de cap. O infuzie de sunatoare si doua lingurite de miere. Asa se prepara un ceai sanatos si racoros. Aceasta planta aromata are multe proprietati benefice organismului. N-ar trebui sa ne lipseasca din casa daca suferim de colita, dischinezie biliara, litiaza biliara, sindrom dispeptic, gastrita hiperacida, ulcer. Mai mult, sunatoarea vine de hac si tulburarilor nervoase de la menopauza, dar si nevralgiilor. In sezonul estival, cand de la prea mult soare migrenele isi fac aparitia, beti o cana de ceai de sunatoare, de preferat rece. Alunga durerea si reda buna dispozitie, scrie Click.

In ce aparate electrocasnice se dezvolta mucegaiurile ultrarezistente care ne pot imbolnavi. Un studiu recent arata ca in unele aparatele de uz casnic se dezvolta mucegaiuri periculoase pentru sanatatea organismului uman. Cercetarea publicata in revista Fungal Biology, editata de British Mycological Society, arata ca prin mediul cald si umed pe care il genereaza, masinile de spalat vase, cafetierele electrice si masinile de spalat rufe prezinta conditii ideale pentru proliferarea anumitor ciuperci rezistente, care pot fi uneori toxice pentru posesorii acestor aparate de uz casnic. Oamenii de stiinta sustin ca anumite specii de ciuperci microscopice nu pot fi distruse la temperaturile ridicate (60°C - 80°C). De asemenea, produsele chimice agresive, precum detergentii sau sarurile, utilizate in masinile de spalat vase nu distrug unele mucegaiuri, anunta Gandul.

De ce apare sindromul "mainilor inclestate". Miscarile repetitive, dar si diabetul, hipotiroidia sau artrita pot duce la ingustarea "tunelului carpian" de oase si de ligamente de la incheieturile mainilor. Persoanele afectate de sindromul tunelului carpian se confrunta cu o scadere a dexteritatii si a tonusului muscular, existand cazuri cand se impune interventia chirurgicala. Femeile sunt de trei ori mai predispuse decat barbatii catre sindromul tunelului carpian, cel mai adesea afectiunea declansandu-se dupa varsta de 30 de ani, au constatat specialistii. Problema apare atunci cand tunelul carpian (partea flexoare a articulatiei pumnului constituita din oase si din ligamente) se ingusteaza. Atunci cand se intampla acest lucru, este atins un nerv, ceea ce duce la aparitia senzatiei de amorteala in mana, mai ales la nivelul degetului mare si la nivelul urmatoarelor trei degete, informeaza Adevarul.


Citeste mai multe despre   






















3109 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri