Francezii prefera italiencele, mai ales daca vin din lumea soft a muzicii, a modelingului sau a actoriei - presedintele Nicolas Sarkozy cel popular se relaxeaza cu fostul fotomodel Carla Bruni la o luna dupa divortul de intelectuala Cecilia.

Fosta Prima Doamna a Frantei are in vene singe evreiesc, tiganesc, romanesc, spaniol si belgian. Tatal ei s-a nascut in Moldova, la Balti. La 13 ani a fugit la Paris. S-a casatorit cu fiica unui diplomat spaniol.

Cecilia Sarkozy este nici mai mult, nici mai putin decit stranepoata compozitorului Isaac Albeniz. De altfel, Cecilia a studiat inca de mica pianul. Copil fiind, ea a avut multa vreme o sanatate fragila din cauza unei probleme din nastere la inima si a suferit o operatie la 13 ani, dupa care si-a revenit spectaculos. Si-a facut studiile in institutii religioase precum Soeurs Lubeck, vreme de 13 ani, apoi a urmat cursuri de drept la Assas.

Politica a atras-o intr-atit incit a renuntat la facultate si a devenit asistenta parlamentarului Rene Touzet. Paralel avea si ocupatii mai „glamour“ datorita frumusetii si... inaltimii sale de 1,78 m. A fost model pentru casa Schiaparelli, a lucrat ca asistenta a unui fotograf si pentru o companie de PR.

Frumoasa Carla Bruni vine dintr-o familie italiana bogata si „muzicala“. Tatal ei, un industrias de succes, a fost si compozitor, iar mama sa, pianista. A crescut in Franta si a fost la un internat stilat din Elvetia. Carla a plecat de aici cu ginduri mari. A aterizat la Paris, unde a studiat arta si arhitectura. Nu pentru multa vreme insa.

La 19 ani renunta la scoala si devine fotomodel. Lansarea ei intr-o cariera internationala de succes s-a facut dupa ce fotografia i-a fost descoperita de realizatorii unei campanii publicitare pentru Guess Jeans. Au urmat aparitii numeroase pentru case celebre - Christian Dior, Christian Lacroix, Chanel, Versace. In anii ’90, Carla Bruni ajunsese printre primele 20 cele mai bine platite modele din lume, cu un venit de 7,5 milioane de dolari pe an.

Acum se pare ca Nicolas Sarkozy a cerut-o deja in casatorie, cel putin conform mamei acesteia. Marisa Bruni Tedeshi, care traieste intr-un castel de linga Torino, a declarat pentru ziarul italian “La Stampa” ca presedintele Frantei i-a cerut mina fiicei sale, iar aceasta se gindeste inca daca sa accepte sau nu.

Integral in Cotidianul