Caru' cu vedete: Anna Nicole Smith si-a ucis fiul; printesa Diana a facut sex cu majordomul; fata Juliei Roberts este clarvazatoare, iar Kate Moss si-a pierdut parul pe covorul rosu

de R.B.     HotNews.ro
Luni, 16 iunie 2008, 2:53 Revista Presei | Vedete

Lindsay, «prinsa» de iubita ei cu un barbat. Scenele romantice din timpul filmarilor au pus-o pe jar pe Samantha Ronson, iubita lui Lindsay Lohan, care i-a facut o criza de gelozie la telefon, informeaza Click. Conform unor surse din echipa de filmare, actrita a avut nevoie de aproape o jumatate de ora pentru a-si domoli iubita geloasa si sa revina pe platou unde trebuia sa se sarute cu partenerul ei din film, Luke Kirby.

Anna Nicole Smith si-a ucis fiul! Aceasta este concluzia la care au ajuns expertii care au investigat cazul mortii lui Daniel Smith (20 de ani). Blonda e singura vinovata de decesul fiului ei, pentru ca i-a dat voie sa consume droguri si medicamente care i-au periclitat starea de sanatate si in cele din urma l-au ucis, la sfarsitul anului 2006. Investigatorii acestui caz sustin ca lui Daniel i-a cedat inima dupa ce acesta a luat o supradoza din trei tipuri diferite de medicamente, metadona si antidepresivele Zoloft si Lexaprola, pe care i le-a dat chiar mama sa, informeaza National Enquirer. Conform martorilor si unor apropiati, Anna Nicole Smith ii dadea voie fiului ei sa se drogheze in prezenta sa si chiar sa combine drogurile cu alcool, relateaza Libertatea.

Paul Burrell: Am facut sex cu Printesa Diana. Desi procesul pentru aflarea vinovatilor de moartea Printesei Diana s-a incheiat, stirile care au in centru pe Lady Di sunt departe de a inceta. Paul Burrell, majordomul regal, care a cazut in dizgratie in urma declaratiilor mincinoase, loveste din nou. Barbatul s-ar fi laudat fata de fratele sotiei sale, Ron Cosgrove, ca era chemat sa faca sex 24 de ore din 24, sapte zile din sapte. „Burrell spunea ca Diana era atat de doritoare... De asemenea, el mi-a marturisit ca a gasit-o pe Regina dezbracata”, a declarat Cosgrove. Ron a dezvaluit de asemenea ca, dupa moartea Dianei, majordomul ar fi scos trei cufere pline din Palatul Kensington si le-a ascuns in podul casei mamei soacre, scrie Antena 3.

Un fost iubit: «Victoria Beckam nu stie sa sarute». Corey Haim, pe care Posh Spice il numea “sufletul sau pereche”, a avut o relatie cu sotia lui David Beckam in 1995. Actorul britanic a dezvaluit de curand ca Victoria este un dezastru la capitolul sarut si, mai mult decat atat, ca mormaia in momentul in care ii rodea buzele. Barbatul in varsta de 35 de ani spune ca nu a mai intalnit niciodata asa ceva si ca il pufnea rasul ori de cate ori trebuia sa-si lipeasca buzele de cele ale fostei membre Spice Girls, sustine Gardianul.

Similea si Constantiniu cer 20.000 de euro pentru filmul "4,3,2". Cantaretii Angela Similea si Cornel Constantiniu cer daune morale de 20.000 de euro pentru folosirea pieselor lor pe coloana sonora a filmului "4 luni, 3 saptamani si 2 zile" de Cristian Mungiu, sustinand ca nu au fost remunerati pentru acestea. Avocatul celor doi spune ca, dupa ce va fi efectuata o expertiza in dosar, prin care sa se stabileasca cuantumul incasarilor filmului "4 luni, 3 saptamani si 2 zile", vor fi cerute si daune materiale. Se pare ca producatorii filmului nu i-au cerut acordul lui Constantiniu pentru folosirea piesei "Lasa lumea sa vorbeasca", nu a fost intocmit niciun contract pe drepuri de autor, si artistul nu a fost astfel remunerat, scrie Curentul.

Kate Moss si-a pierdut parul pe covorul rosu. Daca unele fotomodele lasa un miros placut de parfum in urma lor, altele o impresie buna sau un zambet fermecator, Kate Moss si-a lasat... parul. Joi seara, Kate a ajuns mai rosie decat covorul pe care pasea, atunci cand a observat ca i-a cazut din cap o mesa de par. Jenantul incident s-a produs pe cand modelul se intorcea de la petrecerea de lansare a noului sau parfum „Velvet Hour”, dintr-un club din Berlin. Purtand o rochie neagra, scurta, incrustata cu ceea ce pareau a fi diamante, Kate a ajuns la eveniment aratand uimitor de elegant. Intr-adevar, toti cei prezenti s-au mirat de desimea si de volumul parului sau. Insa pana la sfarsitul serii „minunea” a fost deconspirata, anunta Gardianul.

Fata Juliei Roberts este clarvazatoare. Frumoasa actrita americana Julia Roberts se lauda ca fiica ei, Hazel, are capacitati paranormale, dupa ce aceasta a anuntat-o, cu exactitate, asupra datei la care va naste. "Eram insarcinata cu Henry, dar mai aveam cateva saptamani pana la data la care trebuia sa nasc. Brusc, pe 18 iunie anul trecut, Hazel mi-a spus ca fratiorul ei o sa vina pe lume peste doar cateva ore. Desi i-am spus ca nu avea cum, ca nu era termenul, ea a insistat. La scurt timp, m-au apucat durerile, am fost dusa la spital si am nascut", a povestit vedeta, potrivit Cancan.

Amy Winehouse, sperietoare de ciori. Nu numai pe plaiurile mioritice, ci si in Marea Britanie, sperietorile de ciori sunt folosite drept comparativ de inferioritate cind vine vorba de frumusete. Iar locuitorii satului Methley din comitatul Yorkshire au ajuns la concluzia ca ultramediatizata cintareata Amy Winehouse ar face o treaba mult mai buna aparind culturile de lacomele (dar inteligentele) inaripate - si au trecut la fapte. Pe scurt, au construit un soi de "papusa Amy Winehouse" in marime aproape naturala, umpluta cu paie si foarte realist reprezentata (nu lipseste nici binecunoscuta tigara din coltul gurii), cu intentia declarata de a o amplasa pe aratura, informeaza 7plus.


















8559 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri