Caru' cu Vedete: Botezatu: "Bianca nu mai exista pentru mine"; Alexandra Toader: «Ma trageai violent de sfarcuri»; Irinel are de platit daune de jumatate de miliard, iar Diana Dumitrescu: «Sotul ma culca si ma hraneste ca pe un copil»

de M.C.     HotNews.ro
Vineri, 26 martie 2010, 3:26 Revista Presei | Vedete

Caru' cu Vedete
Foto: Colaj fotografic
Botezatu: "Bianca nu mai exista pentru mine". Relatia dintre creatorul de moda Catalin Botezatu si Bianca Dragusanu pare a se fi incheiat definitiv! Cel putin asta reiese din declaratiile facute de Bote dupa implicarea blondei intr-un nou scandal, aceasta  fiind surprinsa petrecand o noapte in locuinta dinamovistului Adrian Cristea. "Bianca nu mai exista pentru mine", a declarat Botezatu, transmitandu-i, de asemenea, fostei sale iubite prin intermediul moderatorului emisiunii "Un show pacatos", Dan Capatos, sa nu mai minta. "Zi-i Biancai sa nu mai minta cu atata dezinvoltura", a scris Bote in mesajul cu pricina, scrie Libertatea.

Adrian Cristea: "Sper ca Botezatu sa inteleaga... Bianca a fost pentru prima data la mine acasa". Fotbalistul Adrian Cristea a intrat in direct la emisiunea "Un show pacatos", pentru a vorbi despre pozele pe care ziarul Cancan le-a publicat in exclusivitate si care arata ca Bianca Dragusanu, "fosta" iubita a lui Catalin Botezatu, a fost in apartamentul fotbalistului de la Dinamo, scrie Cancan.

Soacra Alexandrei Dinu, goala in filme. Actrita la inceput de drum, Alexandra Dinu a tras biletul castigator de indata ce a intrat in familia italianului Andrea Rizzoli. Mama acestuia poate fi oricand o profa desavarsita pentru romanca noastra, intrucat are o biografie doldora de filme. Majoritatea, erotice! Sa se puna bine cu soacra e visul fiecarei fete in prag de maritis. Este si cazul Alexandrei Dinu (29 de ani), pentru care deja bat clopote de nunta, fiind indragostita-lulea de magnatul italian Andrea Rizzoli, scrie Click.

Alexandra Toader: «Ma trageai violent de sfarcuri». Alexandra Toader povesteste in volumul "Gandurile unei lesbiene" primele momente de amor pe care le-a trait cu iubita sa. Povestea dintre Alexandra Toader, femeia de 31 de ani care a decis sa vorbeasca deschis despre lesbianism, in Libertatea, si iubita ei, Aura, se consuma departe de ochii indiscreti ai lumii. De teama jignirilor, scriitoarea si-a “strigat” dragostea intre copertile unei carti, noteaza Libertatea.

Gina Pistol, prinsa intr-o situatie jenanta. Gina Pistol se ia cu vorba si uita de lucrurile importante. Weekendul trecut, la un eveniment monden desfasurat intr-un club din Constanta, blonda a fost la un pas sa faca o nefacuta. Mai exact, sa lase balta treaba pentru care fusese angajata si sa o ia la goana spre toaleta femeilor. S-a abtinut insa de teama sa nu cada in penibil. Dar cum orice organism are limitele lui, la un moment dat, cand credea ca a ramas doar cu Laurette si Roxana Ilie in preajma sa, vedeta si-a coborat mana incercand prin clasicul semn sa le arate acestora ca nu mai poate sa se tina, noteaza Cancan.

Diana Dumitrescu: «Sotul ma culca si ma hraneste ca pe un copil». Celebritatea cere sacrificii. Atat de multe, incat orele de somn se imputineaza, pranzul se ia in picioare, iar timpul petrecut cu iubitul e aproape inexistent. Venim cu exemple concrete si le lasam pe Iuliana Luciu si pe Diana Dumitrescu sa ne povesteasca despre chinurile pe care le traiesc. De ce le-am ales pe ele? Pentru ca dintre toti concurentii-VIP de la „Dansez pentru tine" (Pro TV), cele doua sunt nevoite sa faca ture intre cantonamentul de dans si platoul de filmare pentru „Aniela", acolo unde sunt actrite in roluri principale, scrie Click.

Pepe pupaciosul. Cine-a spus ca dragostea dureaza trei ani s-a inselat. Cel putin in privinta lui Pepe si a Oanei Zavoranu. Cei doi sunt impreuna de sase ani, dar par la fel de indragostiti unul de celalalt ca la inceput. Intr-una din zilele trecute, i-am surprins giugiulindu-se ziua in amiaza mare, in centrul Capitalei. Pepe parea ca nu-si mai poate lua mainile de pe focoasa lui nevasta, dar nici Oana nu s-a lasat mai prejos si l-a sarutat cu foc pe trubadurul ei, scrie Libertatea.

Irinel are de platit daune de jumatate de miliard. Camionul in care a intrat Irinel Columbeanu acum patru ani, la Caransebes, a ramas pana azi nereparat, iar proprietarul vrea sa obtina in instanta despagubirile. In octombrie 2006, Irinel era cu afaceri in comuna Mehadia si, la un moment dat, s-a ciocnit de un camion Mercedes apartinand unei societati de transport. Pentru ca Mercedes-ul avea mai multe avarii, Columbeanu a lasat o asigurare emisa in Germania pentru despagubire. Compania asiguratoare nu a facut, insa, nimic, iar totul a ajuns la tribunal. "Urmatorul termen este pe 26 aprilie, la Judecatoria Caransebes. Clientii mei nu au putut repara masina de aproape patru ani, acumuland pierderi, pentru ca asigurarea nu avea corespondent la noi, noteaza Cancan.


Citeste mai multe despre   

















14193 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri