SUBIECTELE ZILEI
Ce-si spune Justitia zilele astea: Apara-ma de prietenii Noricai, ca de dusmani ma feresc singura Pe cind se potcovea Justitia din Romania cu 99 de ocale mici ale puricelui penelist Chiuariu, Academia Catavencu va povestea despre o vrajitoare care folosea magia neagra a lu’ barbat-su ca sa faca bani albi. Era vorba de Norica Nicolai, ca de nu era nu se povestea.
Presa depre blocajul de la Ministerul Justitiei PNL o sustine in continuare pe Norica Nicolai pentru Ministerul Justitiei si va recurge la Curtea Constitutionala pentru arbitrarea cazului, afirma Cotidianul. Romania Libera este insa de parere ca la varful PNL sunt voci care considera ca Nicolai ar trebui sa se retraga. Presedintele PD-L, Emil Boc ii sugereaza  premieriul  cateva solutii pentru iesirea din impas si il ameninta cu motiunea de cenzura daca nu le va urma, scrie Gandul. Cel mai avantajat  este Fostul ministru al justitiei, Tudor Chiuariu care are sanse sa fie numit consilier al premierului pe probleme juridice, sustine Evenimentul Zilei.
Romania Libera: Mapa profesionala a Monicai Macovei semnaleaza nereguli Parchetul General a publicat mapa profesionala a fostului ministru al Justitiei Monica Macovei. Despre fostul ministru al Justitiei, Monica Macovei, presa a scris ca, pe vremea cand era procuror, ar fi avut zeci de dosare restante, ca ar fi semnat un mandat de arestare in alb si ca ar fi fost un anchetator abuziv.
Evenimentul Zilei: Seriful averilor, lasat fara arme Desi functioneaza, teoretic, de aproape doua luni, Agentia Nationala de Integritate (ANI) nu este capabila, deocamdata, sa controleze averea vreunui demnitar, chiar daca au inceput deja sa apara primele sesizari. Vicepresedintele ANI, Alexandru Macovei, sustine ca institutia se lupta sa se puna pe picioare, duce lipsa de bani, dar si de inspectori de integritate.
Cotidianul: Sorin Oprescu si-a masluit dosarul de profesor Doctorul Sorin Oprescu a devenit profesor universitar dupa ce a plastografiat dosarul pe baza caruia si-a obtinut titlul: lucrarile stiintifice pe care pretinde ca le-a publicat nu se regasesc in revista „Chirurgia“.
Romania, primul loc in Europa in privinta abandonului copiilor In Romania, cazurile copiilor supusi unor tratamente inumane, abandonasi in spitale sau pur si simplu aruncati la gunoi de proprii parinti sunt din ce in ce mai frecvente. Una dintre cauze este saracia, iar indiferenta comunitatii amplifica astfel de drame. Ultimul studiu UNICEF plaseaza Romania pe primul loc in Europa in ceea ce priveste abandonul copiilor.
Roma respinge segregarea Un consilier municipal din Roma a fost demis dupa ce propunerea sa privind alocarea de autobuze scolare separate pentru copiii romi in sectorul sau a provocat un val de indignare in capitala italiana. 
Administratorii Deltei vor sa pacaleasca CE Administratorii Deltei raspund cu jumatati de masura intentiei CE de aplicare a procedurii de infringement pentru ignorarea legislatiei privind ariile protejate. ARBDD a modificat harta patrimoniului UNESCO din Delta pentru a da satisfactie vanatorilor.
Vanzari explozive de masini  Aglomeratia din trafic si numarul in continua crestere al accidentelor rutiere au un „numitor” comun: tot mai multe autovehicule se inghesuie pe aceeasi retea de drumuri. Potrivit statisticilor, la finele lui 2007, parcul auto al Romaniei a ajuns la 4.501.226 (de la 2.200.610 masini, cate erau in 1990), ceea ce inseamna ca, in prezent, la nivel national, exista 207 masini la 1.000 de locuitori.
Calotele de gheata din Antarctica se topesc rapid  In Antarctica, se topesc anual tot mai mari cantitati de gheata, fenomenul datorandu-se schimbarilor de clima intervenite in regiune. Intr-un studiu considerat ca fiind cel mai detaliat de pana acum, oemenii de stiinta au reusit sa calculeze si cat de rapid se crapa calotele de gheata, relateaza Rador, citand BBC.
CTP ii vinde actiunile lui Sarbu. Motivul ar putea fi pierderile de 3 milioane de euro ale ziarului Gandul Cristian Tudor Popescu si-a anuntat ieri demisia din functia de director editorial al cotidianului Gandul ca urmare a unei discutii cu Adrian Sarbu, care s-a aratat nemultumit de politica editoriala a ziarului. EvZ prezinta un interviu cu C.T. Popescu, in care acesta declara ca cele 14% din actiuni pe care le detine la Gandul vor fi vandute trustului Publimedia, adica domnului Adrian Sarbu. Pe de alta parte, Cotidianul sustine ca tensiunile au inceput pe motiv ca „Gandul“ ar fi avut pe 2007 pierderi de 3 milioane de euro, iar planurile pe 2008 nu sint mai roz.
A disparut Casa Eliad Locul numit Casa Eliad nu mai exista dintr-un capriciu al administratiei locale, anunta Ioan T. Morar pe blogul sau. Inainte de a se desfiinta, institutia a primit, de la Primaria capitalei si de la Prefectura, o diploma de excelenta, cu ocazia a zece ani de existenta!
Populatia Romaniei ar putea scadea la 13 milioane locuitori in 2050 Populatia Romaniei s-ar putea reduce la 13,31 milioane de locuitori pana in anul 2050, potrivit unui scenariu pesimist al BERD care analizeaza evolutia demografica din mai multe state.
Capitala va avea patru axe turistice Si un traseu de autocar pentru transportul vizitatorilor Primaria Capitalei va avea in acest an patru axe turistice si o linie speciala de autocar pentru strainii care vor sa viziteze Bucurestiul si sa-i cunoasca istoria. Cele patru trasee urmaresc strazile pe care se afla obiective turistice importante.
Sar fulgii din Avicola lui Becali Peste 100 de salariati ai societatii patronate de Gigi Becali au fost dati afara. Angajatii de pe "lista neagra" au fost anuntati prin posta de catre conducerea SC Avicola SA Iasi ca vor ramane definitiv fara serviciu sau ca vor intra in somaj tehnic. Oamenii spun ca latifundiarul din Pipera vrea doar terenul pe care e „Avicola Iasi".
Saptamina anti NATO la Bucuresti Site-ul anarhist www.contra-doxa.com anunta organizarea “Saptaminii anti NATO” la Bucuresti, in perioada desfasurarii summitului Aliantei. Site-ul descrie amanuntit formalitatile pe care anarhistii straini trebuie sa le indeplineasca pentru a intra in Romania, indica principalele obiective care trebuie vizate de actiunile anarhiste, precizeaza pedepsele prevazute de Codul penal roman si armele din dotarea fortelor de ordine.
Tiriac aduna lumea buna a Europei la vanatoarea de mistreti de la Balc Aproximativ 20 de politicieni si de oameni de afaceri din toata Europa sunt asteptati la Balc, fostul domeniu de vanatoare al lui Nicolae Ceausescu. Domeniul a fost concesionat de omul de afaceri Ion Tiriac. Invitatii sai urmau sa soseasca seara trecuta, cu cinci avioane private, pe aeroportul din Oradea. Lista pasagerilor este tinuta secreta, la cererea expresa a lui Ion Tiriac. Ei vor impusca astazi si maine mistreti inchisi intr-un tarc imens.
Presa despre acuzele aduse de presedinte Noricai Nicolai Traian Basescu a declarat ca nu o va numi niciodata pe Norica Nicolai in functia de ministru al Justitiei, precizand insa ca daca nominalizarea va fi trecuta prin Parlament, iar Legislativul este de acord, va fi nevoit sa semneze decretul de numire, scrie Romania Libera. Dupa ce, doua zile la rand, Basescu l-a invitat pe Tariceanu la discutii, seful statului a atacat cu artileria grea. Intr-un comunicat de presa, Presedintia a explicat de ce refuza sa o accepte pe Nicolai, relateaza Gandul. Seful statului a iesit la rampa cu fragmente din dosarul profesional al Noricai, scrie Adevarul. Potrivit Cotidianul, este vorba despre doua episoade din cariera de procuror a vicepresedintelui PNL care, in opinia presedintelui, o fac incompatibila cu functia pentru care a fost propusa. In replica, Nicolai a negat acuzatiile si a declarat ca nu renunta la nominalizarea pentru functia de ministru.
Campionul de la Loto inca mai lucreaza la stat Suma pusa la bataie de Loteria Romana, in aceasta duminica (9,5 milioane de euro brut), se apropie de castigul-record pe plan national, adjudecat in vara anului trecut de un tanar de 24 de ani din Calarasi. Castigatorul celui mai mare premiu din istoria Loteriei Romane povesteste, pentru prima data, cum a suportat „socul“ castigului si ce a facut cu banii. El a ramas angajat al Politiei comunitare Calarasi, institutie pentru care a donat si o masina Dacia Logan.
Presa despre alegerea Lidiei Barbulescu in fruntea CSM Procurorul general Laura Kovesi a fost singurul membru al CSM care a votat impotriva candidaturii judecatoarei Lidia Barbulescu, informeaza Romania libera. Lupul, paznic la stana magistraturii, titreaza EvZ care scrie ca Lidia Barblescu este buna prietena cu Rodica Stanoiu si adversara inversunata a Monicai Macovei. Discutiile peste masa intre procurori si judecatori au scos la iveala o ruptura in interiorul Consiliului, pe motiv de statut si acces la functia suprema a acestui for, noteaza Jurnalul National.



ESRI

Top 5 articole cele mai ...


Life
Manifest pentru "la familia traditionala", de La Familia
Manifest pentru "la familia traditionala", de La Familia
Bancul zilei: La o coada
La o coada lunga de carne, un cetatean nervos zice catre vecinul sau: - Tineti-mi si mie rand! Ma duc sa-l omor pe Ceausescu. Dupa o vreme se intoarce.
citeste mai multe articole din LIFE

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică