Zborul MH370: tragedie pentru unii, mana cereasca pentru altii. Cine a castigat de pe urma disparitiei avionului. 269 de morti aflati la bordul aeronavei, familii devastate de tragedie si o operatiune de cautare a avionului in Oceanul Indian, care a ¬inghitit¬ pana acum milioane de dolari. Exista insa si o organizatie care a profitat de cel mai mare mister aviatic din lume. Modul in care CNN a acoperit subiectul legat de disparitia avionului companiei Malaysian Airlines a devenit un subiect in sine. In ianuarie, postul american, aflat de mai mult timp in cadere libera, a inregistrat cele mai proaste cifre de audienta din istoria sa. A fost nevoie de disparitia zborului MH370 pentru ca CNN sa fie "resuscitat", noteaza Adevarul.

Faze tariFoto: Colaj foto

El este omul fara fata! Medicii au inceput sa tremure cand l-au vazut. Cazul care a socat intreaga lume medicala prin duritatea lui. Jose Mestre, un barbat din Portugalia, a fost numit pe buna dreptate omul fara fata. El s-a nascut normal, insa la varsta de 14 ani o tumoare a inceput sa i se formeze in jurul buzelor, in timp aceasta a crescut si a ajuns la dimensiuni impresionante. Excrescentele i-au acoperit intreaga fata, astfel ca activitati normale, precum spalatul pe ochi, vorbitul si mancatul erau adevarate provocari pentru el. "Oamenii sunt socati cand ma vad. Copiii incep sa planga si fug de mine ca de un animal", declara Jose la vremea respectiva, care nu o mai avea langa el decat pe sora lui, potrivit KanalD.ro.

Ce a facut un tanar care s-a trezit cu 31.000 de dolari in plus pe card. Un casier bancar din SUA a depozitat din greseala 31.000 de dolari in contul unui tanar, iar acesta a cheltuit 25.000 de dolari in zece zile, scrie gawker.com. Gafa s-a produs dupa ce un barbat a incercat sa depuna 31.000 de dolari in contul sau, insa casierul l-a incurcat pe acesta cu un alt client cu acelasi nume. Norocosul, un tanar de 18 ani, nu s-a intrebat de unde are banii si a scos 20.000 de dolari, cheltuind alti 5.000 de dolari de pe card, anunta Gandul.

A ajuns la inchisoare dupa ce a poza goala intr-o scoala catolica. Valerie Dodds, in varsta de 19 ani, a primit o pedeapsa de 45 de zile de inchisoare, dupa ce, in 2013, a pozat goala in campusul unei scoli catolice din Nebraska, unde a si invatat. Valerie, cunoscuta dupa numele de Val Midwest, in industria pornografica, considera ca ceea ce a facut nu este atat de grav incat sa necesite o astfel de pedeapsa, potrivit Huffington Post, citat de StirileProTv.ro.

Personalul unei gradini zoologice, in stare de soc cand a descoperit ca un mascul cangur a ramas insarcinat. Haos intr-o gradina zoologica din Siberia! Angajatii au descoperit cu surprindere ca un mascul cangur a adus pe lume un pui. Un cangur etichetat de personal calificat drept mascul a ramas insarcinat, daca putem spune asa. Angajatii au descoperit cu surprindere ca respectivul cangur dezvoltase marsupiu, iar in interiorul lui se afla deja un pui de dimensiuni foarte mici, scrie KanalD.ro.

Experiment inedit in Canada. Un barbat va inlocui, timp de 40 de zile, mancarea solida cu bere si apa. Chris Schryer, un barbat in varsta de 33 de ani, din orasul canadian Toronto, a ales sa faca un experiment alimentar neobisnuit, inlocuind mancarea solida cu un tip de bere bogat in calorii timp de 40 de zile. Canadianul spune ca, pentru el, berea este o pasiune si ca un al doilea serviciu, urmand ca pentru 40 de zile sa fie si singurul lucru care il tine in viata, potrivit National Post, citat de StirileProTv.ro.