Faze tari: O creatură misterioasă care ''miroase ca ceva de pe altă planetă'' a eşuat pe o plajă din Filipine; Un ieșean supărat a plătit o amendă cu 120 de kilograme de monede; O bătrână din București a fost jefuită în propria casă de o falsă frizeriță. A plătit 3.500 de lei pentru o coafură nouă

de Cristina Filip     HotNews.ro
Joi, 17 mai 2018, 3:50 Revista Presei | Faze Tari


Faze tari
Foto: Hotnews
VIDEO: O creatură misterioasă care ''miroase ca ceva de pe altă planetă'' a eşuat pe o plajă din Filipine. „Monstrul marin” neidentificat a şocat localnicii, fiind descoperit în noaptea zilei de vineri, săptămâna trecută, pe o plajă din Mindoro Oriental, o provincie din regiunea Mimaropa. Pentru cei care au fost nevoiţi să se apropie pentru a investiga masa neidentificată, care era acoperită de un fel de alge, experienţa nu a fost plăcută. „Miroase îngrozitor. Miroase ca ceva de pe altă planetă” a precizat ofiţerul Vox Krusada. Deşi nu este clar despre ce specimen este vorba, specialiştii speculează că este vorba despre o balenă în stare avansată de putrefacţie, dar studiile vor arăta cu exactitate, potrivit descopera.ro.

Iluzia virală care a înnebunit internetul: două nume și un singur sunet. Până acum eram obișnuiți cu iluzii optice, precum celebra rochie, pantofii, pastilele sau adidasii, care presupuneau că vedem ori o combinație de culori, ori alta. Acum însă, avem de a face cu o iluzie sonoră. Întrebarea este simplă: ce auzi în înregistrarea de mai jos – „Yanny” sau „Laurel”? Înregistrarea a devenit virală după ce a apărut pe Reddit. De atunci, a făcut ocolul rețelelor social media, potrivit playtech.ro

Un ieșean supărat a plătit o amendă cu 120 de kilograme de monede. Amendat pentru că şi-a construit fundaţia casei înainte de a primi avizele de la Primărie, un bărbat din judeţul Iaşi s-a prezentat miercuri la ghişeu cu patru saci plini de monede de 5, 10 şi 50 de bani, în valoare de 5.000 de lei. Cei care au avut miercuri treabă la ghişeul primăriei au făcut cale întoarsă pentru că număratoarea nu putea fi oprită. Ieşeanul şi-a pregătit răzbunarea încă de acum şase luni. De atunci a adunat monedele una câte una, până a ajuns la 120 de kilograme, potrivit digi24.ro

VIDEO: Momentul în care un bărbat montează o fereastră la etajul al 12-lea fără siguranță. Un bărbat din Tiumen, Rusia, a fost filmat în timp ce monta o fereastră de la balconul unui apartament situat la etajul al 12-lea, fără echipament de siguranță. Muncitorul care practic a sfidat moartea a fost filmat dintr-un bloc de peste drum. Un alt muncitor, mai rezervat, îl asista din balcon, potrivit stirileprotv.ro

O bătrână din București a fost jefuită în propria casă de o falsă frizeriță. A plătit 3.500 de lei pentru o coafură nouă. O bătrână a plătit 3.500 de lei pentru o coafură nouă. Nu a fost un moft al femeii în vârstă de 82 de ani, din București, ci de un jaf în toată regula. În loc să se aleagă cu o coafură pe gustul ei, octogenara a căzut victima unei așa-zise frizerițe pe care abia o cunoscuse la o șuetă, pe stradă. Aceasta a ”taxat-o” scump pe femeie pentru serviciul la domiciliu: i-a furat din casă 3.500 de lei. Coafeza și-a abandonat clienta pe scaun și a fugit cu banii, potrivit libertatea.ro


Citeste mai multe despre   






Citeste pe Stirile ProTV

VIDEO Reacția unui italian care și-a pierdut numărul la mașină pe o stradă inundată din România 

După zile caniculare vremea a întors foaia în acest sfârşit de săptămână. În Dâmboviţa, mai multe gospodarii şi străzi au fost inundate, iar grindina a distrus grădinile.

1870 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...


Life
Bancul zilei: Rugăciune pentru pacea lumii
De 60 de ani un bătrân mergea zilnic la Zidul Plângerii din Ierusalim. Despre acest bătrân aude şi o reporteră de la CNN şi se hotărăşte să-i ia un interviu. Ajunge ea la Zid şi află care este bătrânul. După 45 de minute bătrânul îşi termină rugăciunea şi reportera îl abordează pentru a-i lua interviul. - Scuzaţi-mă, eu sunt reporteră la CNN şi mă numesc Rebecca Smith. Dvs. cum vă numiţi?
Bancul zilei: Bărbații, mereu atenți la nevoile partenerei
Intr-o dimineata, in timp ce luau micul dejun, o femeie i-a spus sotului sau: - Fac pariu ca habar n-ai ce zi e astazi. - Cum sa nu stiu? o intreba el indignat. Cum crezi ca as fi putut uita? Dupa ce a spus acestea, s-a ridicat de la masa si a plecat la lucru
citeste mai multe articole din LIFE
Ultimele articole din Revista Presei | Faze Tari

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version