Legislaţia europeană în vigoare din 2009, care impune sacrificarea rituală a animalelor într-un abator autorizat de autorităţile naţionale, nu încalcă libertatea religioasă, potrivit unui comunicat difuzat marţi Curtea de Justiţie a UE, relatează AFP.

Eid al-Adha în SenegalFoto: Wikipedia

Instanţa europeană cu sediul la Luxemburg a răspuns unei întrebări adresate de o instanţă belgiană sesizată în 2016 în legătură cu o plângere a asociaţiilor musulmane din regiunea Anvers (nord).

Aceste asociaţii au reproşat regiunii flamande că nu mai eliberează aprobări pentru locaţii temporare de sacrificare, în pofida activităţilor intense prilejuite de Sărbătoarea sacrificiului (Eid Al-Adha), ceea ce, în opinia lor, reprezintă o încălcare a libertăţii religioase garantate de diverse documente internaţionale

Într-un comunicat difuzat de Curtea de Justiţie se " reaminteşte că în UE, ca principiu general, animalele sunt ucise numai după asomare". Dar se adaugă ''cu titlu de derogare, practica sacrificării rituale fără asomare este permisă, cu condiţia ca aceasta să aibă loc într-un abator autorizat de către autorităţile naţionale competente şi cu respectarea cerinţelor tehnice pentru construcţie, configuraţie şi echipament"., potrivit Agerpres.