Faze tari: Şi-a scos iubita la vânzare; O tânără nu se poate căsători cu partenerul său deoarece acesta cântă la lăută; Statul care va interzice parolele prea ușor de ghicit
O tânără nu se poate căsători cu partenerul său deoarece acesta cântă la lăută. Un tribunal din Arabia Saudită i-a interzis unei femei să se căsătorească cu partenerul său din cauza faotului că acesta cânta la un instrument muzical, invocând motive religioase. În ciuda faptului că tânăra avea eprmisiunea unchiului ei de a se căsători cu respectivul bărbat, fratele tinerei a fost cel care a prezentat dovezi instanței că viitorul său cumnat a cântat la lăută în timpul unui festival în orașul Unaizah. Deși actele artistice sunt permise în Arabia Saudită, mulți consideră că muzica nu ar trebui permisă, potrivit legislației islamice, potrivit Stirile ProTv.
Statul care va interzice parolele prea ușor de ghicit. California a adoptat o nouă lege care ar trebui să ducă la dispariția unor astfel de parole. Conform legii, producătorii de gadgeturi trebuie să ofere parole complexe și unice dispozitivelor, dar și alte funcții de securitate ”rezonabile”. Asta presupune și că producătorul trebuie să îi ofere clientului o metodă prin care să genereze o parolă pentru prima folosire a dispozitivului. Într-adevăr, o parolă ca ”1234” e ușor de folosit la nivel universal de un producător, dar nu e tocmai benefică, mai ales că mulți utilizatori nu fac o schimbare, potrivit Playtech.
Și-a recuperat singura bicicleta furată, chiar de la hoț. Modul prin care a făcut-o a devenit viral. Sharron Jenson a descoperit că persoana care i-a furat bicicleta a scos-o la vanzare. Cerea 420 de lire pe ea. Așa că femeia a început să vorbească cu hoțul. S-a dat drept o clientă foarte interesată de bicicletă. Așa l-a convins să îi dea adresa pentru a merge a doua zi să cumpere bicicleta. După ce a aflat că poliția nu va face nimic din ”lipsă de dovezi”, a decis că trebuie să se ajute singură. Așa că a luat o cartelă sim nouă și a programat un ”test drive” al bicicletei pentru a doua zi. Cum poliția a refuzat să o ajute și să o însoțească, femeia s-a dus singură, potrivit Click.
”Benzi desenate” din perioada Imperiului Roman au fost descoperite într-un mormânt din Iordania. Într-un mormânt roman descoperit recent în nordul oraşului iordanian Beit Ras au fost observate secvenţe pictate însoţite de scrieri ce par a fi o variantă străveche a unei benzi desenate. Conform Atlas Obscura, principala încăpere este decorată cu patru picturi, ce împreună înfăţişează 260 de zei, oameni şi animale. În pictura centrală este prezentat un preot oficiant ce face un sacrificiu în onoarea zeităţii din Capitolias (Beit Ras din prezent) şi Caesarea Maritima, capitala Regatului Iudeei. A doua pictură arată un fermier ce ară pământul cu ajutorul boilor şi altul care taie arborii cu ajutorul zeilor, al treilea fermier este înfăţişat în timp ce construieşte o rampă, iar a patra pictură arată un alt preot ce face un sacrificiu pentru zeităţi, potrivit Descopera.

Experiențe personale: 5 tineri din România povestesc cum au folosit pandemia pentru a se reinventa
Cum să devii imun la reclame pentru a nu-ți arunca banii aiurea. Ghidul minimalistului fericit
România și trenurile internaționale - O istorie de 130 de ani, de la trenurile ce parcurgeau peste 3.000 de km până la rutele mult mai scurte din prezent
Walker, Texas Ranger, se întoarce! / Vești bune pentru fanii Indiana Jones / Noi dovezi despre formarea găurilor negre supermasive