​Cum a fost prevăzut 2019 acum 35 de ani. În 1964, Isaac Asimov, scriitor de ficțiune, a încercat să prevadă lumea peste 50 de ani. În 1983 a mai încercat o dată și a vorbit despre cum o să fie lucrurile în 2019. Publicația The Star i-a cerut lui Isaac Asimov să scrie, în 1983, despre cum o să fie lumea în 2019. Articolul a fost publicat în decembrie ’83 și lucrurile pe care Asimov le prevede sunt, în mare parte, confirmate de prezent. Asimov a pornit de la premisa că George Orwell a scris în 1949 despre lumea din 1984. Scenariul lui Orwell era însă mult mai negru decât ce-a spus Asimov în propria sa analiză. „Este destul de probabil ca societatea să fi intrat într-o fază care poate fi mai mult sau mai puţin îmbunătăţită în permanenţă faţă de situaţia actuală”. „Dacă privim lumea aşa cum ar putea fi la sfârşitul unei alte generaţii, să spunem că 2019, trei consideraţii trebuie să domine gândurile noastre: războiul nuclear, informatizarea şi utilizarea spaţiului”, a scris Asimov, potrivit Playtech.

faze tariFoto: Colaj foto

Secretele celui mai frumos castel din Japonia. De obicei, castelele sunt asociate cu războiul: fortăreţe impenetrabile care poartă ecourile bătăliilor din trecut şi cu zidurile sale pătate cu sânge. Acesta nu este cazul în ceea ce priveşte Castelui Himeji din Japonia. Totuşi, istoria acestuia este bogată în întâmplări care au reprezentat sursă de inspiraţie pentru cultura contemporană. Structura a fost implicată în haos şi intrigă politică, dar cel mai impresionant aspect al acestui vestigiu al lumii medievale este că reprezintă atât pacea, cât şi conflictul, scrie The Vintage News. Situându-se în vârful dealului Himeyana, din castelul construit în anul 1346 se poate vedea oraşul Himeji din prefectura Hyogo, din Insula Honshu, scrie Descoperă.ro.

Pățania unui bărbat cu fobie de păianjeni. O operațiune a poliției a avut loc în orașul australian Perth, la începutul noului an, după ce o persoană a alertat autoritățile, precizând că un vecin strigă isteric: „De ce nu mori?” Când, însă, oamenii legii au ajuns la locuința acestuia, au descoperit că individul încerca să omoare un păianjen și că era speriat, din cauza fobiei pentru arahnide. Într-un mesaj postat pe Twitter, poliția a povestit întregul incident. „O persoană a trecut prin zonă, când a auzit un bărbat strigând de mai multe ori: „De ce nu mori?” În casă era și un bebeluș care plângea. Apelantul nu îi cunoaște, dar i-a văzut de câteva ori prin cartier”. 20 de minute mai târziu, la locuința bărbatului au fost trimiși mai mulți polițiști, scrie Știrile Protv.

​Șapte ciudățenii diplomatice care au creat războaie fantomă. De prea multe ori în istorie, conflictele de interese dintre state sau facțiuni partizane nu s-au putut rezolva decât prin războaie care au generat multă suferință. De aceea, diplomația s-a rafinat cu timpul, iar tratatele au căpătat o importanță din ce în ce mai mare în relațiile dintre state, scrie Historia.

Primul robot care învață despre norme sociale și proprietate. Acum avem primul sistem robotic capabil să înțeleagă cât de cât normele sociale și de proprietate, mulțumită unui studiu condus de o echipă de cercetători de la Yale University. Roboții devin din ce în ce mai întâlniți, iar asta înseamnă că trebuie să îi învățăm să comunice cu noi într-un mod eficient și cumsecade deopotrivă. La urma urmei, când vine vorba de interacțiunile umane, un aspect important este înțelegerea normelor sociale și morale și punerea lor în aplicare. Normele de proprietate sun acele norme sociale care ne ajută să ne comportăm corect în spațiile împărțite cu alte persoane. Explicarea acestora unui robot ar putea fi una din multele chei către interacțiuni mai bune cu oamenii, scrie Playtech.