Moment special în limba română la Vatican! Un român a rostit una dintre rugăciunile slujbei de Florii În timpul Sfintei Liturghii, un imigrant de origine română, îmbrăcat în port național, a rostit una dintre rugăciuni, în limba română. Peste un miliard de catolici din întreaga lume celebrează duminică, 14 aprilie, Floriile, sărbătoare care marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim. Bărbatul a rostit „Rugăciunea universală” sau „Rugăciunea credincioșilor” în fața Papei și a tuturor episcopilor Bisericii Catolice aflați la ceremonie. Gestul Suveranului Pontif de a pune un român să citească această rugăciune are loc în contextul pregătirilor pentru apropiata călătorie apostolică a acestuia în ţara noastră, conform click.ro

Faze tariFoto: Colaj foto

Caz unic în lume: de ce a ajuns o ursoaică la închisoare. Ursoaica Ekaterina a fost condamnată la închisoare pe viață pentru două atacuri asupra oamenilor. Totuși, să fii urs are avantaje: este singurul prizonier din închisoarea din Kazahstan care are o piscină în celulă. În prezent, ursoaica de 22 de ani a devenit simbolul închisorii şi chiar i-a fost ridicată chiar și o statuie, potrivit descopera.ro

Haine de designer și accesorii cu pietre prețioase pentru animale, la un târg din Capitală. Preţurile trec de câteva sute de euro, dar când prietenul necuvântător este considerat membru al familiei primeşte tot ce-i mai bun. Puteți vedea care sunt ultimele tendințe în această industrie la un târg de profil deschis în Capitală. Expozant: “Nu le-am numărat dar vă pot spune că lesa care se asortează are peste 60 de cristale Swarowski. Preţurile sunt pe măsură - de la 250 până la 600 de lei”, conform stirileprotv.ro

Cei mai bogați copii de pe Instagram se șterg la fund cu banii! Postările lor au creat isterie: „Nu mai fiți săraci!” Cei mai bogați copii de pe Instagram se laudă non-stop cu vacanțele lor exotice și hainele extravagante, dar gesturile sfidătoare au fost cele care i-au făcut faimoși în mediul online. Unul dintre cei mai bogați tineri din mediul online și-a pus pe colacul WC-lui mai multe bancnote de câte 50 de lire fiecare, alături de mesajul: „Asta fac atunci când trebui să folosesc o toaletă publică!”. O altă tânără a făcut efectiv „baie” într-o cadă plină cu bani, relatează tabloidul britanic The Sun. Unii dintre ei sunt extrem de creativi atunci când vine vorba să se facă de râs pe Internet, însă au impresia că oamenii îi invidiază pentru averea strânsă de părinții lor, scrie click.ro

O femeie a divorțat pentru că s-a îndrăgostit de un om al străzii. Prima oară când s-au întâlnit, afara era frig, iar el dormea într-o parcare. Pe Louise nu a lăsat-o sufletul să treacă nepăsătoare, așa că au început să vorbească și pe măsură ce a trecut timpul, și-a dat seama că în spatele aspectului lui neîngrijit se ascunde un suflet bun. Fără să realizeze asta, femeia a început să se îndrăgostească de Stuart. „În aprilie 2018, am simțit că nu mai pot rezista. I-am dat mesaj și i-am zis să iasă din casă. A fugit spre mine, m-a sărutat pasionat și apoi a plecat. A fost cel mai romantic lucru care mi s-a întâmplat. M-am simțit îngrozitor și i-am mărturisit soțului meu că sunt îndrăgostită de altcineva” a adăugat Louise Morecome conform unica.ro