Faze tari: Motivul pentru care 15 oi au fost înscrise la școală, în Franța; Un post de poliţie din Paris, închis din cauza unei invazii de purici; Fază de cascadorii râsului în curtea bisericii. Credincioşi, plesniţi peste ochi cu aghiasmă
Un post de poliţie din Paris, închis din cauza unei invazii de purici. Un post de poliţie din nord-estul oraşului Paris a fost închis după ce a fost invadat de purici, potrivit unui sindicat al angajaţilor din domeniu, care a calificat condiţiile de lucru din clădire drept "intolerabile", informează The Guardian, citat de Mediafax. „Postul de poliţie rămâne închis până la noi ordine!”, se arată în anunţul afişat pe uşa clădirii situate în arondismentul al 19-lea al capitalei franceze.
Fază de cascadorii râsului în curtea bisericii. Credincioşi, plesniţi peste ochi cu aghiasmă. Ritual ciudat al unui preot de la o mănăstire din Kiev, care a stârnit, deopotrivă, hohote de râs şi indignare face vâlvă pe reţelele sociale. În video, mai mulţi credincioşi, cel mai probabil aflaţi într-un pelerinaj, sunt plesniţi efectiv peste faţă cu aghiasmă. Tehnica preotului nu ar avea însă nicio legătură cu tipicul bisericesc. Filmuleţul a fost publicat pe contul de Facebook România LIVE şi are deja mii de vizualizări şi câteva sute de distribuiri şi comentarii, scrie Click.
Ce a pățit o vloggeriță care le-a promis fanilor că va mânca o caracatiță vie. O tânără vloggeriță, cunoscută sub numele de “Fata de la malul mării”, le-a promis fanilor că va mânca, în direct, o caracatiță vie. Însă, în momentul în care a îndreptat-o spre fața ei, caracatița și-a fixat tentaculele pe fața tinerei și nu s-a mai dezlipit, scrie Daily Mail. Deși initial a părut că nu se sperie, tânăra a început să urle de durere și de spaimă când a văzut că nu o mai poate desprinde. Înregistrarea de 50 de secunde a fost postată pe platforma video Kuaishou, scrie Stirile ProTv.
Un poliţist din Tanzania şi-a plătit prietenul să-i lase soţia însărcinată. Bărbatul a încheiat o înţelegere cu un cunoscut, pentru a rezolva problema cuplului. Acesta l-a plătit cu 780 de euro pe vecinul familiei, Evans Mastano, să întreţină relaţii sexuale cu soţia lui, Precious, în vârstă de 45 de ani, în scopul procreării. După 77 de încercări, nu s-a întâmplat nimic, arată pulse.com.gh, spre dezamăgirea poliţistului. După 10 luni „sterile”, în care cei doi au făcut sex de trei ori pe săptămână pentru a face un copil, poliţistul Makambako i-a cerut lui Mastano să-şi facă un test de fertilitate, care a arătat că nici el nu putea avea urmaşi, potrivit Adevarul.

DEZBATERE VIDEO De la dosarul cu șină la smart city. Cum îmbunătățește tehnologia viața oamenilor - exemple concrete. Autorități: Fără o strategie națională, vom face proiecte haotice
Una dintre cele mai importante linii de tramvai din București, care face legătura între Băneasa și centru, stă închisă de 4 ani / Motivul: pe terenul unde întoarce tramvaiul sunt cereri de retrocedare
EXCLUSIV Proiectele imobiliare controversate care vor merge mai departe după ce Nicușor Dan a suspendat PUZ-urile sectoarelor. Miza cea mai mare e la sectorul 2
De ce nu poți să-ți plătești online taxele și impozitele la toate primăriile? Ministrul Teleman ar vrea amenzi pentru instituțiile care nu se înrolează în Ghișeul.ro
Conturul unui conflict militar Rusia - Ucraina, mai pronunțat ca niciodată: „Concentrarea de forțe rusești e mai mare ca în 2014. Nu excludem niciun scenariu, de la Putin ne putem aștepta la orice”
HARTĂ INTERACTIVĂ Autostrada „Moldovei” A7 Pașcani - Suceava - Siret: Variantele de traseu analizate oficial