O creatură ”desprinsă dintr-un film SF”, surprinsă într-o casă de vacanță. Creatura înspăimântătoare era pe tavanul casei și a apărut în timpul unei vijelii puternice, care a avut loc în Bali, Indonezia. Aceasta părea să aibă un fel de tentacule și aripi. Hari Toae, proprietara casei de vacanță, a explicat faptul că acească creatură arăta ca și cum ar fi desprinsă din celebrul serial SF - ”Stranger Things”. Însă cel mai probabil, creatura a ajuns în casă din cauza furtunii, potrivit Stirile Protv.

Faze tariFoto: Colaj foto

O pensionară a zburat pentru prima dată cu avionul la vârsta de 95 de ani. Cu ajutorul celor de la căminul de bătrâni, Gladys s-a îmbarcat în avion de pe aeroportul din Luton cu destinaţia Elveţia, acolo unde a vizitat Lacul Geneva. „Am fost în al nouălea cer când m-au anunţat. Fiind printre nori cu un pahar de şampanie şi o asemenea privelişte – a fost minunat, mai bine decât mi-aş fi imaginat vreodată. La început am fost neliniştită, însă acum aş vrea să o fac din nou”, scrie Libertatea.

Un britanic a călcat pe urmele lui Iron Man! Cum a reuşit să îşi creeze un costum de zbor. Sam, care e student la Universitatea Loughborough, a proiectat componentele pe calculator şi apoi le-a scos la o imprimantă specială 3 D. Pentru întreg costumul, materialele l-au costat 340.000 de lire sterline (1.418.449 de lei). Tânărul britanic zboară deja cu ajutorul costumului său în faţa colegilor săi uluiţi. El a atins viteza de 80 de kilometri pe oră, care este un record mondial pentru un astfel de costum de zbor, scrie Click.

MAI face haz de necaz de eroarea Facebook. Mesaj pentru cei care fac selfie la volan. Pentru că pozele încărcate de oameni nu mai sunt vizibile în întreaga lume nici pe Instagram sau Whatsapp, MAI le-a transmis românilor următoarele: „Nu poți să trimiți un selfie de la volan în acest moment? Nu-i nimic. Trimite-l la noi în privat și îl postăm pentru tine, apoi îți trimitem dovada prin poștă! Prietenul la nevoie se cunoaște. P.S. Pozele de la aparatele radar nu au probleme în afișare! Vă rugăm să conduceți cu atenție!”, relatează Stirile Protv.

O familie de indonezieni și-a numit bebelușul ”Google”. Cu siguranță micuțul Google, în vârstă de opt luni, are cel mai ciudat nume din lume și este ”pomenit” zilnic de cel puțin 10 miliarde de de ori! Tatăl micuțului, Andi Chya Saputra, în vârstă de 31 de ani, i-a hărăzit acest nume încă din luna a șaptea de sarcină a soției lui. Bărbatul a vrut ca urmașul lui să aibă un nume legat de tehnologie și a luat în considerare inclusiv nume precum ”Windows, iPhone, Microsoft, iOS, Instagram, Safari sau Yahoo”. Mama Ella Karin, de 27 de ani, a fost așa de rușinată de nume încât timp de trei luni nu l-a numit pe micuț decât ”băiatul meu”, notează Click.