Declarația șocantă a unei femei violate: „Mi-a salvat viața”. O femeie din Marea Britanie a declarat că faptul că a fost violată i-a salvat viața. În urma violului, analizele pe care le-a făcut femeia, au dezvăluit mai multe celule precanceroase. Ea a mai adăugat că după ce a aflat diagnosticul, s-a putut trata la timp, pentru a-și salva viața. „Dacă nu făceam acele teste, nu aș fi aflat de aceste celule precanceroase. Acel test mi-a salvat viața și sunt recunoscătoare. A fost singura parte bună din experiența asta oribilă”, a spus ea potrivit Știrile Pro Tv.

Faze tariFoto: Colaj foto

Au vrut să intre în maşină şi au găsit un urs la volan. „Doamne! Ne fură maşina!” Mașina unor americani care abia ajunseseră la o cabană pentru a petrece Ziua Recunoștinței a fost spartă de ... un urs. Ursul a rămas blocat în mașină după ce ușa șoferului pe unde pătrunsese la bord s-a închis. Cel mai probabil, animalul a fost atras acolo de mirosul de mâncare. Doar că proprietarii mașinii apucaseră să descarce proviziile, așa că ursul nu s-a ales cu nimic în urma spargerii, conform Digi24.

394 de oameni vopsiți pentru un record. Nebunie maximă pe străzile din Angono, Rizal, din Filipine! Nu mai puțin de 600 de voluntari și peste 800 de artiști plastici au venit pentru a participa la tentativa de doborâre a recordului mondial la cele mai multe trupuri vopsite simultan în cadrul aceluiași eveniment. Titlul mondial este stabilit din 2015, când în timpul Festivalului Woodstock, din Polonia, 497 de trupuri au fost pictate simultan de mai multe echipe de desenatori. Tentativa filipineză a fost organizată cu prilejul Festivalului Balintanghali, însă nu a reușit să își atingă scopul, potrivit Click.ro.

Rusia invocă vampirii pentru a combate mișcarea antivaccin. Confruntată cu o intensificare a mişcării antivaccin, capitala Rusiei a recurs la o campanie online în care figurile principale sunt vampiri însetaţi de sânge în încercarea de a sublinia importanţa imunizării. Departamentul de sănătate al Moscovei a lansat săptămâna aceasta pe internet un videoclip în care eroul este un vampir înfricoşător, însoţit de fiica sa, care întreabă un medic dacă aceasta poate bea în siguranţă sângele persoanelor nevaccinate. Medicul, care afirmă că ar fi bine să nu bei sânge deloc, observă că ar fi deosebit de periculos să consumi hemoglobina unei persoane nevaccinate, notează Libertatea.

H&M îți va închiria haine, ca să-ți arate că-i pasă de schimbarea climatică. H&M vrea să-ți arate că se preocupă de mediu și testează acum o nouă modalitate prin care poți intra în posesia articolelor vestimentare. Brandul suedez este extrem de răspândit și la noi în țară. Practic, nu prea există mall sau centru comercial care să nu aibă magazinul. Acum, compania încearcă să ia măsuri prin care să contribuie la lupta contra schimbărilor climatice. În acest sens, testează un serviciu prin care poți să-ți închiriezi hainele pe care vrei să le porți. Astfel, clienții magazinului pot închiria articole vestimentare pentru un preț de 350 de coroane suedeze, echivalentul a aproximativ 160 de lei, arată Descoperă.ro.