Prima pisică clonată din lume, Copy Cat, a împlinit 18 ani. Copy Cat - sau CC - a fost clonată în 2001, într-un laborator de la A&M University din Texas şi a sărbătorit a 18-a aniversare pe 22 decembrie. Momentul a fost unul special, pentru că, la momentul în care a fost clonată, cercetătorii au crezut că animalele obţinute prin această procedură nu trăiesc foarte mult. Copy Cat a avut la rândul ei o familie, patru pui pe care i-a născut în 2006, dintre care trei au supravieţuit - Tess, Tim şi Zip, potrivit Descoperă.ro

Faze tariFoto: Colaj foto

Descoperire uluitoare. Unde și-a găsit inelul pierdut acum 62 de ani. Un bărbat din Marea Britanie care și-a pierdut inelul cu sigiliu când avea 17 ani pe un câmp, l-a găsit după 62 de ani, datorită unui detectorist de metale. Bărbatul, care acum are 79 de ani lucra la o fermă pe când avea 17, când inelul i-a căzut de pe deget. „Căutam diverse obiecte. Voiam să mă duc acasă, când am dat peste un semnal foarte puternic. Am săpat o groapă și am văzut niște aur. A fost senzațional”, a povestit cel care a găsit inelul, relatează Știrile Protv.ro

Patronul unui restaurant punea droguri în mâncare ca să-și determine clienții să revină. În loc să îmbunătățească rețeta preparatelor cu mirodenii convenționale, proprietarul unui restaurant din provincia chineză Guangxi punea opiu în mâncare, ca să le dea dependență clienților și, astfel, să-i facă să revină în localul său. Trucul murdar a fost descoperit accidental, după ce o persoană care a mâncat la localul din Sanjiang Dong a fost depistată pozitiv la testul de morfină, componentul activ al opiului, în timpul unei inspecții a poliției, notează Incredibilia.

Cea mai vârstnică persoană din lume a împlinit 117 ani. Japoneza Kane Tanaka și-a prelungit recordul de cea mai în vârstă persoană din lume, sărbătorindu-și duminică cea de-a 117 zi de naștere, arată Reuters. Tanaka a fost sărbătorită de personalul și prietenii ei de la centrul pentru persoane vârstnice din Fukuoka. Tanaka, a cărei zi de naştere a fost pe 2 ianuarie, a gustat din tortul pregătit pentru petrecere. ”Gustos. Mai vreau”, a spus ea cu zâmbetul pe buze, conform Libertatea.

Metode inedite de relaxare. Cursuri de yoga într-o cafenea cu pisici. Într-o cafenea din statul american Missouri, obişnuiţii casei nu sunt clienţii care vin zilnic, ci câteva pisici aduse de la un adăpost pentru a mai relaxa atmosfera. O dată la trei luni, însă, oamenii care vin să savureze aici o cafea au parte de un program special, la care participă şi pisicile: un curs de yoga, potrivit Știrile Protv.