Pentru o scurta perioada am lucrat la o televiziune de provincie. Dotarile, clasice: doua aparate vdieo prapadite pe care se facea montajul, vreo 30 de casete VHS, doua camere de filmat nunti, botezuri si conferinte de presa. La un moment dat, televiziunea e cumparata de primarul orasului. Bineinteles, printr-un interpus - un prosper om de afaceri cu patru clase.
Dupa tranzactie, proaspatul patron oficial, adica afaceristul, ma cheama pentru o prima discutie. Se intereseaza de ce e nevoie prin redactie. Ii spun toata lista de solicitari tehnice si, surpriza!, este de acord sa investeasca! Mai mult, a doua zi ma cheama din nou, pentru a discuta concret despre achizitiile tehnice.
De data aceasta in biroul lui mai erau doi baieti tuciurii.
“Uite, spune patronul, ei sunt baieti de-ai mei. Le dai frumos o lista cu ce vrei: video, aparate foto, camere, microfoane, ce-ti mai trebuie. Ti le vor aduce cam in doua saptamani”.
“Asa… repede?”, intreb, avand o banuiala despre noua investitie.
“Evident”, zice patronul. “Doar astia doi fac saptamanal Italia si Germania. Le fura ba, de unde credeai tu ca le iau? Hahaha!”
Hahaha! Tare, nu? A fost ultima mea zi de lucru acolo.
