Introducere

In Romania, pe o piata de afaceri in care tranzactiile se desfasoara intr-un ritm alert, in timp ce numarul acestora creste neincetat, recuperarea eficienta si rapida a creantelor a devenit foarte importanta pentru creditori. Plata cu intarziere a datoriilor poate afecta serios activitatea investitorilor, precum si oportunitatile acestora de a se dezvolta in viitor. Intr-o lume a afacerilor care este in continua miscare, piata romaneasca trebuie sa indeplineasca toate conditiile necesare pentru a deveni un spatiu atragator pentru investitorii straini, ceea ce presupune si existenta unei proceduri eficiente de recuperare a creantelor.

In acest context, Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.119/2007 privind masurile pentru combaterea intarzierii executarii obligatiilor de plata rezultate din contracte comerciale (denumita in continuare „OUG nr.119”), publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr.738 din 31.10.2007, a fost prezentata de catre autoritatile romane drept un pas important in rezolvarea problemelor privitoare la recuperarea creantelor de catre creditori. Prin adoptarea OUG nr.119, Guvernul Romaniei a indeplinit obligatiile ce ii revin Romaniei ca stat membru al Uniunii Europene („UE”) in ceea ce priveste transpunerea in legislatia nationala a Directivei nr.2000/35/CE emisa de Parlamentul European si Consiliul Uniunii Europene.

Transpunerea legislatiei secundare adoptate la nivelui UE in ordinea juridica nationala romana si indeplinirea obligatiilor asumate de statul roman, in calitatea sa de stat membru UE, reprezinta fara indoiala aspecte pozitive ce demonstreaza angajamentul statului roman fata de obiectivele UE. Pe de alta parte insa, piata de afaceri are nevoie in realitate de un mecanism care sa aiba capacitatea de a depasi obstacolele practice cu care se confrunta zilnic, printre acestea numarandu-se si o procedura eficienta de recuperare a creantelor de catre creditori.

Recuperarea crentelor in Romania

Procedura de baza privind recuperarea creantelor in Romania este cea prevazuta de Codul de Procedura Civila roman. Totusi, ca urmare a cresterii continue a numarului de tranzactii comerciale in Romania, procedura obisnuita prevazuta de Codul de Procedura Civila devine tot mai greoaie pentru creditori, intrucat acestia pierd mult timp si bani intr-un proces lung si adesea neavand finalitatea asteptata.

In conformitate cu procedura de drept comun, creditorii trebuie sa plateasca o taxa de timbru, aceasta reprezentand un procent fix din cuantumul creantei pe care o au asupra debitorului. Astfel, cu cat este mai mare cuantumul creantei, cu atat este mai mare si taxa de timbru ce trebuie achitata in instanta. In plus, durata de desfasurare a unui proces in baza acestei proceduri este extrem de mare, astfel incat, in final, creditorii trebuie sa se confrunte de fapt cu multiple pierderi, chiar si in cazul in care au avut castig de cauza in instanta.

De exemplu, conform art. 7201 din Codul de Procedura Civila roman, creditorii sunt obligati sa parcurga procedura concilierii prealabile. Astfel, in cererile care au obiect evaluabil in bani, reclamantul trebuie sa incerce solutionarea litigiului prin conciliere directa cu cealalta parte, inainte de a introduce cererea de chemare in judecata la instanta competenta. Potrivit procedurii de conciliere, reclamantul este obligat sa transmita partii adverse o invitatie la conciliere, comunicandu-i in scris pretentiile sale, precum si temeiul lor legal si dovezile aduse in sprijinul sustinerilor sale. Data convocarii pentru conciliere nu poate fi stabilita mai devreme de 15 zile de la data primirii de catre debitor a invitatiei la conciliere si a documentelor sus-mentionate. In conditiile in care debitorul nu a fost prezent in ziua stabilita in invitatia la conciliere, creditorul trebuie sa prezinte in fata instantei de judecata dovada faptului ca au trecut 30 de zile de la data primirii convocarii la conciliere de catre debitor.

In asemenea conditii precum cele invocate mai sus, aceasta procedura a devenit extrem de greoaie atat pentru instante, cat si pentru creditori. In consecinta, autoritatile romane s-au vazut nevoite sa dezvolte o procedura mai rapida privind recuperarea creantelor, prin adoptarea Ordonantei Guvernului nr.5/2001 privind procedura somatiei de plata („OG nr.5”), aplicabila creantelor certe, lichide si exigibile. De la intrarea in vigoare a ordonantei sus-mentionate, creditorii au preferat procedura speciala prevazuta de aceasta celei comune prevazute de Codul de Procedura Civila Roman.

La data intrarii in vigoare a OUG nr.119, in octombrie 2007, niciuna dintre prevederile sale nu a abrogat OG nr.5 si, in consecinta, cele doua ordonante coexista, oferind doua variante diferite creditorilor pentru recuperarea creantelor pe care le au asupra debitorilor. Cu toate ca multe dintre dispozitiile celor doua ordonante sunt similare sau chiar identice, exista totusi anumite dispozitii ale OUG nr.119 care transforma acest act normativ intr-unul mai avantajos pentru creditori. Totusi, OUG nr.119 este aplicabila numai obligatiilor de plata ce decurg din contracte comerciale, in timp ce OG nr.5 are o sfera mai larga de aplicare, acoperind mai multe tipuri de creante.

Potrivit dispozitiilor exprese ale OUG nr.119, obiectul de aplicare al acestei ordonante este reprezentat de creantele certe, lichide si exigibile, adica obligatii de plata ce rezulta din contracte comerciale, definite drept acele contracte incheiate intre comercianti sau intre acestia si o autoritate contractanta. OUG nr.119 prevede in mod expres ca nu este aplicabila creantelor inscrise la masa credala in cadrul unei proceduri de insolventa, precum si contractelor incheiate intre comercianti si consumatori. Astfel, exceptand cererile care au ca obiect creantele decurgand din contracte comerciale, celorlalte creante li se aplica dispozitiile OG nr.5, conform prevederilor sale specifice.

In timp ce OG nr.5 limiteaza posibilitatile creditorilor de a demonstra creantele in instanta, intrucat obligatiile de plata trebuie sa fie asumate prin contracte constatate prin inscrisuri insusite de parti prin semnatura sau in alte moduri admise de lege, OUG nr.119 acorda posibilitatea de a dovedi in instanta existenta creantei in orice mod legal, ceea ce reprezinta un mare avantaj pentru creditori. In practica instatelor judecatoresti, in conformitate cu prevederile OG nr.5, se accepta in genere ca mijloace de dovada a existentei obligatiei de plata a creantei numai facturile semnate de catre debitor. Aceasta limiteaza posibilitatile creditorilor de a dovedi ca au o creanta certa, lichida si exigibila impotriva debitorului, ceea ce ii determina pe creditori sa considere ca procedura somatiei de plata este tot mai putin eficienta.

De asemenea, caracterizata fiind drept o procedura speciala, referitoare la pricini urgente, OUG nr.119 stabileste termene scurte pentru realizarea diferitelor acte procedurale, debitorul fiind obligat sa depuna intampinare pana cel mai tarziu in ziua fixata pentru infatisare, sub sanctiunea decaderii din dreptul de a mai propune probe si de a invoca exceptii, in afara celor de ordine publica. In conformitate cu OUG nr.119, intreaga procedura nu va depasi maxim 90 de zile, de la data introducerii cererii creditorului, exceptand perioadele de intarziere ce decurg din culpa creditorului. Statuarea unui asemenea termen maxim este extrem de utila pentru creditori, care se pot bucura astfel pe deplin de avantajele oferite de aceasta procedura urgenta.

In plus, oportunitatea oferita de OUG nr.119 creditorilor de a extinde aria mijloacelor de proba ce pot fi invocate in instanta, comparativ cu procedura stabilita de OG nr.5, precum si posibilitatea instantei de a verifica contestatia debitorului facuta prin intampinare, in cazul in care debitorul introdusese o astfel de contestatie, maresc oportunitatile creditorilor de a-si recupera creantele, in conditiile in care acestea sunt certe, lichide si exigibile.

Daca instanta apreciaza ca doar o parte a creantei este certa, lichida si exigibila, aceasta poate pronunta o ordonanta de plata partiala, creditorul avand la dispozitie posibilitatea de a obtine obligarea debitorului la plata restului datoriei in conformitate cu dreptul comun in materie, respectiv prevederile Codului de Procedura Civila Roman.

Desi OUG nr.119 contine in mod evident prevederi mai avantajoase comparativ atat cu OG nr.5, cat si cu dreptul comun in materie, dupa cum este mentionat mai sus, totusi intrarea sa in vigoare nu reprezinta un progres real in ceea ce priveste procedura de recuperare a creantelor, deoarece contine anumite disfunctii care genereaza probleme procedurale in practica. Potrivit prevederilor exprese ale OUG nr.119, impotriva ordonantei de plata emisa de instanta competenta debitorul poate formula cerere in anulare, care va fi solutionata de catre aceeasi instanta care a emis ordonanta de plata. Cu toate acestea, in OUG nr.119 nu se regaseste nici o dispozitie care sa prevada un termen in care trebuie introdusa cererea in anulare, ceea ce atrage dupa sine confuzie si ineficienta. Aceasta cu atat mai mult cu cat OUG nr.119 prevede ca ordonanta de plata devine irevocabila ca urmare a neintroducerii sau a respingerii cererii in anulare. Faptul ca nu a fost prevazut un termen in care poate fi introdusa cererea in anulare a generat deja confuzie in instante si cu siguranta va crea obstacole in implementarea unei proceduri al carei scop a fost de fapt acela de a facilita si imbunatati procedura deja existenta de recuperare a creantelor.

Reglementari la nivelul Uniunii Europene

Procedurile de recuperare a creantelor s-au aflat in centrul preocuparilor factorilor de decizie din cadrul Uniunii Europene („UE”), deorece o procedura eficienta in aceasta materie reprezinta un factor important in dezvoltarea pietei interne a UE. De fapt, libera circulatie a hotararilor judecatoresti este considerata deja a cincea libertate necesara pentru functionarea pietei UE, alaturi de libera circulatie a bunurilor, a persoanelor, a serviciilor si a capitalurilor. Intrucat punerea in executare a hotararilor judecatoresti ce obliga la plata unei sume de bani a reprezentat un pas major in cadrul UE, institutiile europene au adoptat legislatie derivata in aceasta materie.

In acest sens, Regulamentul nr.805/2004 privind stabilirea unui titlu executoriu european pentru creantele necontestate („Regulamentul 805”) a fost considerat un mare succes al ultimilor ani, intrucat acesta a stabilit standardele minime ce vor trebui respectate in cadrul UE in ce priveste procedura de punere in executare a creantelor necontestate, fara a fi necesara utilizarea vreunei proceduri intermediare. Prin urmare, creditorii care au obtinut un titlu executoriu european, si anume o hotarare care sa ateste caracterul executoriu al unei obligatii la plata intr-unul din statele membre UE, au dreptul, in temeiul Regulamentului 805, sa puna in executare o asemenea hotarare in Romania, fara a fi necesara intrunirea altor conditii in acest sens. Pentru mai multe detalii privind dispozitiile Regulamentului 805, a se vedea in cadrul Arhivei Digest din Romania, disponibila pe pagina de internet (http://www.hr.ro/digest_archive.htm), articolul intitulat “Recunoasterea si punerea in executare a hotararilor straine, in urma aderarii Romaniei la Uniunea Europeana”, din iunie 2007.

Mai mult, in anul 2006 Parlamentul European si Consiliul Uniunii Europene au adoptat Regulamentul nr.1896 („Regulamentul 1896”) privind stabilirea unei proceduri europene a somatiei de plata. Scopul acestei regulament este de a simplifica si de a accelera derularea procedurii somatiei de plata, dar si de a reduce costurile necesare in vederea solutinarii acesteia, iar obiectul regulamentului este reprezentat de creantele necontestate rezultate din litigii transfrontaliere.

Conform Regulamentului 1896, ordonanta de plata emisa intr-un stat membru UE si executorie in conformitate cu legislatia in vigoare din acel stat va fi considerata drept avand caracter executoriu in oricare alt stat membru al UE, ca si cum ar fi fost emisa de acel stat. Regulamentul 1896 este aplicabil in materie civila si comerciala, stabilind un model de ordonanta intr-una din anexele sale, in scopul aplicarii procedurii somatiei de plata intr-un mod cat mai eficient si mai unitar. Prevederile Regulamentului 1896 detaliaza, de asemenea, diferite aspecte privind aplicarea sa.

Concluzii

Procedura de recuperare a creantelor reprezinta in continuare o problema esentiala a pietei romanesti, procedurile eficiente putand facilita recuperarea creantelor si, de asemenea, putand solutiona obstacolele rezultate ca urmare a intarzierii executarii obligatiilor de plata. Din dorinta de a-si indeplini obligatiile in calitate de stat membru UE, si totodata aflandu-se sub presiunea angajamentelor anterior asumate fata de forurile conducatoare ale UE, si implicit fata de politicile dezvoltate la nivel comunitar, autoritatile romane au transpus in ordinea juridica interna legislatia comunitara derivata, de multe ori insa esuand in a transforma asemenea demersuri in adevarate avantaje pentru destinatarii reali avuti in vedere de legislatia respectiva, si anume participantii la piata romaneasca.

Totusi, chiar daca include si carente procedurale, OUG nr.119 reprezinta in mod cert un act normativ ce propune conditii favorabile creditorilor unor creante certe, lichide si exigibile. Modul de aplicare al OUG nr.119 va demonstra daca acesti creditori vor putea beneficia de pe urma prevederilor avantajoase ale acestei ordonante, fara a fi impiedicati de aspectele deficitare prezentate mai sus. In plus, nu trebuie sa uitam ca participantii la viata de afaceri tot mai activa din Romania beneficiaza intotdeauna si de pe urma prevederilor regulamentelor adoptate la nivelul UE, si aceasta deoarece regulamentele reprezinta legislatie derivata direct aplicabila in Romania, precum si in orice alt stat membru UE.

Articolul a fost tradus din versiunea originală în limba engleză şi publicat cu aprobarea:

Rubin Meyer Doru & Trandafir

SOCIETATE CIVILA DE AVOCATI / LAWYERS PROFESSIONAL CORPORATION

IN ASOCIERE CU / AFFILIATED WITH HERZFELD & RUBIN, P.C.

http://www.hr.ro