Cindva, cit mai curind, in 2008, ascensiunea nefericitului an 2007 trebuie oprita! Deasupra noastra s-a desavirsit, in acest an care a trecut doar spre a-si incuraja viitorul, fundatia unei epoci de nervozitate inactiva si descurajare activa. In 2007, pulsatia noului s-a mutat, cu tot cu romani, in afara tarii. Romania a devenit un depozit de rude. O camera de ecou pentru guri mari si fapte mici. Un televizor care zbirniie intr-un spital fara medimente. Peisajul in care ne-am asezat tabara e un loc ingust si nematurat, la confluenta a doua maidane. Caci 2007 a cuprins, intr-un singur an, atit esecul nostru european, cit si succesul sinistru al anarhiei politice interne.
La un loc, 2007 a incununat o singura institutie autohtona: prostia de mare abilitate, autosabotajul fluent. Aceasta trasatura care a scris, cu mina sigura, dupa 1989, istoria lipsei noastre de directie si solidaritate a devenit, in 2007, o declaratie de principii non-europene. Primele 12 luni de Uniune Europeana au confirmat refuzul categoric al virfurilor noastre exhibitioniste sau subterane de a colabora cu o tara pe care prefera sa o domine din postura de ocupant intern. Averile acestei clase-gasca, pe care posteritatea o va blestema, tirziu si inutil, au continuat sa creasca, egalate doar de sporirea dementa a parodiei juridice romanesti. Politica a devenit cronica acestui mars incolonat spre maretia minciunii. E vorba aici de video-proeminenta ministrilor-pungasi-in direct. Remes si Orban au facut cadou Romaniei o definitie istorica mult mai exacta decit presupusa ei orbita europeana: Rusia cu televiziuni. E vorba, mai departe, de adincirea obsesiei Basescu, pina la nevroza, si de transformarea ei in plan politico-mediatic unic. E vorba, desigur, de prizonieratul mizer al Justitiei care a schimbat gardianul, dar a ramas in aceeasi celula. Justitia nu va mai fi supravegheata de ordonanta Chiuariu, ci va fi strunita de energica Nicolai, de la inaltimea functiei de ministru al Afacerilor Interne Liberale. E vorba de toate astea, dar, si mai mult, de ruina vietii publice cu amanuntul, pe care aceste figuri si apucaturi o expun si o impun. Viata romanilor continua sa fie un detaliu minor, iar cresterea buna a generatiilor ce vin, o ocupatie care priveste pe altcineva. Ea a fost plasata in sarcina unui viitor care va da oricarui lider sau grup onest dreptul de a lupta cu imposibilul, inainte de a innebuni. Avertismentul a fost deja formulat, foarte vizibil, in 2007 si sarbatorit in toata Europa. Dar adevarul acestui mesaj poate fi inteles numai acasa.
Intr-adevar, singurul lucru care ramine in urma acestui an complet ratat e filmul lui Cristian Mungiu. O capodopera. O poveste, filmata cu discretie geniala, despre dezagregarea umana si disparitia constiintei de sine, in varianta romaneasca. O drama prin care circula, impreuna, zoaiele comunismului si permanenta autodistrugerii. Ca orice opera perfecta, un fel de a vorbi, acum, despre trecut, in termenii viitorului. Catastrofa depistata de Mungiu sta inca la pinda. Daca nu o blocam, 2007, anul prostiei, va deveni cap de epoca.
0
0
