Norica din Troia
Nici o impostura si nici o minciuna n-au voie sa se infatiseze nude, spre a cadea o data cu purtatorii lor. Nimic nu e ce pare si nimic nu trebuie sa fie limpede, de la un cap la altul sau mai mult de zece minute. Tragediile se ieftinesc din prima clipa. Seriozitatea trimite la ospiciu. Facerea de bine - in mormint. Altfel, principiile se descurca binisor, traind in chiria nemernicilor. Fireste, nu avem Panteon, caci nu lasam nici o reputatie nepatata si ridicam statui trepadusilor ageri.
Scandalul Nicolai sau, altfel zis, impotrivirea eroica a prim-ministrului in apararea Doamnei de la Justitie, este exact ce nu pare. Mai intii, o lamurire, in folosul doamnelor feministe. O femeie rastignita pentru ca e femeie? O femeie, da, pentru ca Norica Nicolai era la fel de femeie si in 1987, cind a uitat sa fie, macar un pic, doamna, dar a izbutit sa fie tovarasa a mirlaniei judecatoresti. A falsificat Securitatea dosarul profesional al tovarasei Nicolai? De ce n-a spus nimic, pina acum, doamna Nicolai?
E de crezut ca, in 1991, tot Securitatea a pus-o sa umble cu cizmele prin instanta, iar zece ani mai tirziu, aceeasi Securitate si-a adus nepoata in Senat si a lasat-o sa voteze.
Problema nu e consistenta morala si, deci, profesionala, a magistratului Norica. Asta e usor de masurat. Primul-ministru nu trebuia decit sa citeasca hirtiile aferente. Problema e alta: de ce o apara primul-ministru cu sirg otelit pe Norica Nicolai? Spectacolul are o tusa greco-eroico-elenica. Razboiul e cumplit si retragerea interzisa pentru ca, pare-se, asa mor barbatii puternici: aparind adevarul intrupat in fragilitatea unei zeite. Care zeita s-a infiripat profesional la Oltenita si, avind senila la fel de groasa ca obrazul, a urcat pina in virful politicii noastre de stat. Acolo a gasit-o si de asta o apara primul-ministru. Nu din buna crestere, ci din lipsa de variante a Sefului-ostatic.
Tariceanu nu e omul propriilor decizii, ci Seful unui clan care detine, de fapt, puterea. Tariceanu are doar dreptul neingradit de a aplica hotaririle subordonatilor sai aparenti si de a mima, la alegere, cavalerismul, loialitatea sau orice alta virtute din carti. Aceasta e schema dupa care Tariceanu a trebuit sa decida ca Orban ramine. Acelasi mecanism cere acum, urgent, aparitia Noricai Nicolai la Justitie. Afacerile trebuie ferite si dosarele aminate. Nicolai nu s-ar fi grabit, altfel, sa se sacrifice pentru o cariera ministeriala care poate dura cel mult un an. Dinu Patriciu nu mai poate astepta, iar Remes nu trebuie sa se repete. Prim-ministrul s-a intilnit cu presedintele Basescu pentru a-si prezenta scrisorile de acreditare ca ambasador extraordinar de paralizat al grupului Patriciu. Tariceanu e sahmat. E singura pozitie care asigura postul. Norica din Troia nu exista. Iar eroul care o apara e cel mai activ fost prim-ministru roman.
Cotidianul

Guvernul cu o singură femeie ministru a numit doar patru femei în funcția de prefect
11 lucruri pe care poate nu le știai despre femeile românce
Sir Alex Ferguson, frica de singurătate, mintea care-ți joacă feste și întrebarea firească: "Ce se întâmplă atunci când mori?"
FOTOGALERIE Lacul Plumbuita din Sectorul 2 este sufocat de gunoaie / Cum se plimbă locuitorii din Colentina într-un parc plin de deșeuri
Deduc ca "disparitia" functioneaza si ca incet-incet nu vom mai avea ridicol. Fals! "Ridicolul este"... Priviti in jur: nunti, inmormantari, botezuri, distractia sau suferinta cotidiana, orice din ceea ce ne inconjoara demontreaza LIPSA unui minim simt al ridicolului. Din pacate, nu dispare. Se perpetueaza. Priviti mai degraba "boborul" si veti afla ca lupta dvs. impotriva ridicolului este in van. Manele, televiziuni comerciale, incompetenta, penibil, lipsa de DEMNITATE, proasta educatie, etc. Cei de sus sunt varfurile aisbergului, nu? De la Iliescu incoa' ei ne reprezinta. Vanghelie? Ha-ha-ha!
Parca ati fi trait la Londra! Nu vedeti? Nu mai exista speranta. Sunt majoritari. De foarte mult timp. Ei dicteaza. Nu numai ratingurile sau tirajele ci si preturile de pe litoral de exemplu. Prostia fudula este in orice. Cei care mai citesc o carte, cei care folosesc cuvintele pentru comunicare si nu pentru muzica propriei voci sunt putini si ingropati intr-o majoritate de cretinoizi care dicteaza. Asa cum ne soptea complice un profesor universitar de drept: "uciderea unei alte persoane nu ar fi fost declarata crima daca nu ar fi dorit majoritatea asta." Prin urmare, maneaua.... Cred ca e limpede!
Eu am renuntat. Speranta moare ultima. Poate dvs. credeti ca veti schimba ceva. Succes!