Prezidentiabilii (de Sever Voinescu)
La Bucuresti, stim bine, nimic nu e ceea ce pare a fi. Iar poporul, cind devine electorat, e capricios si impredictibil. In 2002, nimeni nu vedea vreun adversar suficient de puternic pentru dl Nastase care, din fruntea sistemului bine personalizat, parea ca face, singur, jocurile. A aparut dl Basescu.
La fel poate fi si acum. Mai mult, spre deosebire de 2002, in 2007 s-a format si a lucrat din greu o masiva artilerie mediatica antiprezidentiala. Asadar, desi dl Basescu are prima sansa in cursa electorala viitoare, nimic nu e sigur.
Dinspre stinga, stie tot tirgul, dl Geoana are ambit prezidential. Cum pozitia de presedinte al partidului ofera un avantaj in adjudecarea candidaturii PSD, s-ar putea ca ridicolul senator sa se inscrie oficial in competitia pentru Cotroceni. Cu atit mai bine pentru dl Basescu.
Dar si pentru noi, caci vom avea o campanie lipsita de tensiuni, cu multe momente hazlii. Acum citeva seri, in studioul „Realitatii“ fiind, impreuna cu doua fermecatoare colege, moderatorul a citit o declaratie de genul „Ma simt pregatit sa ajung presedintele Romaniei“ si, apoi, ne-a intrebat cine credem ca a rostit-o.
Am dat din colt in colt, asa ca moderatorul a dat raspunsul: dl Mircea Geoana. Spontan, toti trei am ris. Reactia noastra arata ca dl Geoana, inainte de a lupta cu dl Basescu si inainte de a-i face pe cei care l-or vota sa-l voteze, va avea de convins pe toata lumea ca este un candidat serios. S-ar putea sa ajunga in ziua votului si o mare masa electorala sa zimbeasca, in cabina, cind ii vede numele pe buletinul de vot.
Stampila va merge, evident, spre alte optiuni. Oricum, presedintele pesedist pare o victima sigura in orice confruntare cu dl Basescu. De aceea, nu ma mira ca dl Adrian Nastase anunta ori de cite ori are un microfon si o audienta ca vrea sa candideze la presedintie din partea PSD. Dl Nastase este un om politic de cu totul alt calibru decit dl Geoana.
Dl Nastase este inteligent, siret, impunator si, mai ales, este un om care a probat calitati. Domnia sa a construit, practic, PSD ca mare partid. Armasarul pe care dl Geoana nu reuseste sa-l incalece de trei ani incoace, desi multi ii tin scarita si alti multi il imping in sa, statea cuminte si reactiona ascultator sub pintenii dlui Nastase. Problemele dlui Nastase insa sint mai mari decit calitatile sale. Iar amintirea guvernarii Nastase - cind, prin decor, se misca vioi ca un cintezoi plin de sperante si dl Geoana -, ca fiind o guvernare corupta si autoritara, nu se va sterge prea curind.
In partea dreapta a esichierului politic, PNL va trebui sa vina cu o solutie menita, mai degraba, sa urce partidul spre maximumul sau electoral decit sa cistige Cotroceniul. E greu de crezut ca un partid de maximum 15% va putea produce un candidat care sa invinga candidatii altor doua partide de peste 25% fiecare.
In aceste conditii, nu ar fi de mirare ca, urmind reteta de la europarlamentare, dar si un fel de traditie a partidului, PNL sa produca un candidat care vine din afara partidului. In interior exista un singur om politic care se manifesta deja ca un contracandidat al dlui Basescu: dl Crin Antonescu. Multi il apreciaza. Dar dl Antonescu, desi are discurs, nu are palmares.
Cotidianul

Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
INTERVIU Paun Rohovei, însărcinatul cu afaceri al Ucrainei: Rusia a pregătit infrastructura militară din Crimeea pentru desfășurarea armelor nucleare / Obiectivul Moscovei - transformarea Crimeii într-un „portavion de nescufundat”
„Recensământul bugetarilor”. Liviu Mălureanu, președinte ANFP: Prin proiectul bugetar vrem să mapăm toți bugetarii, câți sunt, ce salariu au și ce fac / Concursuri naționale pentru posturile din administrație INTERVIU
Când marketingul ne păcălește să cădem în capcana consumului irațional/ Sunt diamantele valoroase sau nu?