In ultima vreme, partidele spectrului politic autohton incearca sa-si dobindeasca o identitate doctrinara care sa le asigure o pozitie stabila pe scena publica. Incet, dar destul de sigur, coagularea politica va duce competitia ideologica in tiparul stinga-dreapta.
Procesul firesc reprezinta, intr-un fel, un capat de drum. Atit partidele de stinga, cit si cele de dreapta sesizeaza, poate involuntar, ca vremea reformelor „asexuate“ politic a trecut. Pina acum nevoia de reforme economice a anihilat necesitatea unor diferentieri doctrinare.
Scapate de presiunea tranzitiei, formatiunile incep sa se gindeasca si la filonul ideologic, care pe de-o parte le asigura legatura de grup, pe de alta le ajuta sa se distinga de celelalte partide.
Din acest punct de vedere dreapta sta, in mod evident, mult mai bine. Daca privim in urma constatam ca aceasta parte a spectrului a trecut prin mult mai multe framintari decit cea din stinga. Imediat dupa revolutie, mai toate partidele nou infiintate s-au declarat de dreapta. Competitia cu marele partid de stinga, rezultat din blocul FSN, le-a obligat la coagulare si la programe comune de actiune, pentru a putea tine piept presiunilor partidului stat, plasat pe stinga.
Toate certurile, scandalurile, desprinderile si apoi regruparile de dreapta au avut viata proprie, iar dinamismul a fost principalul motor al dreptei, chiar daca doctrinar vorbind, in teorie dreapta este mai inchistata, mai conservatoare decit stinga.
La noi procesul a fost exact invers. Stinga a incercat sa se conserve in tot ceea ce inseamna mecanisme de functionare, sa-si puna la pastrat valori care s-au perimat in timpul marsului nostru catre integrarea europeana.
De exemplu, nationalismul, de regula o valoare mai degraba specifica dreptei, a fost pilonul pe care stinga a incercat sa se impuna in anii ’90, ceea ce i-a facut imense deservicii in incercarile sale de acceptare in familia europeana. In timpul asta, dreapta si-a construit o imagine mult mai reformista decit stinga, reusind sa lase impresia ca are in spate o ideologie mai moderna si mai flexibila.
Cea mai mare greseala a stingii a fost ca a anihilat orice incercare de pluripartitism ideologic in aria sa de acoperire. Putinele partide de stinga ramase dupa filtrarile succesive au fost inghitite cu pofta de marele PSD, fara ca acest partid sa treaca mai intii printr-o etapa de clarificari interne.
Spaima de ruptura a dus la constituirea mai multor grupuri de interese in interiorul partidului stat. In momentul in care mecanismele sale de functionare au trebuit sa se schimbe, PSD nu a stiut sa treaca usor prin acest proces, drept pentru care a pierdut teren de la o zi la alta.
Daca stinga avea o concurenta tot din partea stingii, actualul PSD era obligat sa se reformeze pentru a tine pasul cu lumea stingii. Se vede acum ca ceea ce stinga a dispretuit intotdeauna la drepta, anume fragmentarea doctrinara, a ajutat dreapta sa treaca la maturizare, in timp ce stinga este inca in etapa adolescentei ideologice.
In ultima luna, atit politicienii de dreapta, cit si cei de stinga incearca sa provoace in societatea civila dezbateri despre viitorul stingii si viitorul dreptei. Reactiile sint, deocamdata, la nivel de elite publice, miza fiind putin cam vaga pentru alegatori.
Exista totusi o convingere comuna a acestor politicieni, anume ca viitoarea campanie va fi un examen in care partidele se vor intrece in a-si traduce ofertele doctrinare in oferte practice pentru viata noastra de zi cu zi, in conditiile in care vremea populismului se apropie de final. Cu alte cuvinte, si stinga, si dreapta trebuie sa devina foarte pragmatice in promisiunile lor electorale.
