Prin propunerea lui Meleşcanu la Justiţie şi a lui Stroe la Apărare, liderii liberali arată, în primul rând, că nu mai au cadre pe care să le promoveze şi, în al doilea rând, că sunt uşor obsedaţi de dorinţa de a-l enerva pe Băsescu.

Meleşcanu, vechi diplomat crescut la şcoala regimului Ceauşescu, putea fi acceptat la Externe - pe vremea când Văcăroiu era premier -, era tolerabil la Apărare - într-un guvern din care făceau parte Tudor Chiuariu şi Decebal Traian Remeş -, dar nu are nicio legătură cu Ministerul Justiţiei.

Numirea lui Radu Stroe la Ministerul Apărării este fără îndoială o glumă a colegilor săi din PNL, pentru că nu văd niciun motiv pentru ca Băsescu să-l şi accepte. Stroe a fost secretar general al guvernului în perioada guvernării CDR şi, sub administrarea sa, Regia Protocolului de Stat plătea imensa sumă de 2.200 de dolari pe lună pentru întreţinerea gazonului Palatului Victoria. După 2004, PNL l-a promovat la conducerea Comisiei parlamentare de control a SRI, funcţie de care s-a folosit doar pentru a lansa atacuri împotriva lui Băsescu, nu pentru a încerca, măcar o clipă, să controleze cu adevărat acest serviciu secret. Printre investigaţiile pe care Stroe le-a lansat şi, ulterior, le-a abandonat fără niciun rezultat vizibil, a fost cea privind infiltrarea în presă a ofiţerilor acoperiţi.

Dincolo de trecutul său, care, cel puţin aparent, nu are nicio legătură cu Ministerul Apărării, Stroe are o lungă istorie conflictuală cu actualul şef al statului. Legenda spune că liderul liberal ar fi cerut ca Băsescu să fie dat afară din PCR pentru că nu şi-a plătit cotizaţia. Chiar dacă aceasta ar fi o simplă poveste, tot ar rămâne schimburile publice de replici, care au culminat în momentul în care preşedintele a spus că Stroe rămâne „tot un ofiţer III inapt medical“.

Principala problemă a rocadei Meleşcanu-Stroe este însă legată de schimbarea ministrului apărării cu doar şase săptămâni înainte de summitul NATO. Este imposibil de crezut că Radu Stroe va avea timp să asimileze complicatele probleme ale acestei reuniuni, iar partenerii externi ai României vor interpreta decizia guvernului Tăriceanu ca pe un gest de neseriozitate.

Este greu de estimat dacă Traian Băsescu, un politician extrem de imprevizibil, va accepta propunerile PNL. Ceea ce rămâne însă, este îngrozitoarea sărăcie de resurse umane de care dispun clanurile care conduc acum istoricul partid liberal. Oamenii capabili fug de acest guvern pentru că nu vor să se compromită. Cei care vin spre echipa Tăriceanu sunt personaje de tipul lui Remeş şi Chiuariu, un fel de lumpeni ai clasei politice, într-o permanentă căutare a unei funcţii cu acces la resursele bugetare. Din această perspectivă, rotirea lui Meleşcanu şi Stroe din post în post pare a fi singura soluţie pe care o mai are PNL. Ferească Dumnezeu de o remaniere de amploare, pentru că aceştia doi sunt oameni, până la urmă, şi nu ar putea să ocupe şi Educaţia, Munca, Externele, Finanţele, Economia etc...

Evenimentul Zilei