Dincolo de complicarea aritmetica a scenei politice germane, se pune, nu-i asa, intrebarea: ce naiba i-o fi apucat pe nemti? Li s-a urit cu binele? Or fi politicienii de la asa-numitele Volksparteien (partide populare) CDU si SPD chiar atit de slabi, incit buna parte din votantii lor sa se fi saturat de ei absentind de la urne, iar cei activi sa se reorienteze spre promisiunile socialiste ale Stingii lui Lafontaine si ale mostenitorilor comunistilor est-germani?
Asa cum cititorii si-au putut da seama (din articolele precedente), am petrecut nu demult doua saptamini in Germania. Ocazie cu care am citit o serie de ziare cit mai diferite (de la conservatorul "Frankfurter Allgemeine Zeitung" pina la bulevardierul "Bild") si dincolo de toate am urmarit cu atentie reactia presei la premiera politica a acestui inceput de an 2008: pentru prima oara, in Germania postbelica s-a impus pe scena politica un al cincilea partid, cel abia nasit anul trecut prin fuziunea unei formatiuni din Vest (infiintata de "disidentul" social-democrat Oskar Lafontaine) cu PDS (Partei des Demokratischen Sozialismus/Partidul Socialismului Democrat), urmasul SED (Sozialistische Einheitspartei Deutschlands/Partidul Socialist al Unitatii Germaniei). Nu numai ca a reusit in premiera sa intre in landtag-urile din Hessen (5,1%) si Saxonia Inferioara (7,1%), dar figureaza intre timp in sondaje ca al treilea partid pe scena politica, cu 10-11%, inaintea liberalilor de la FDP si a verzilor! Iar duminica, "Die Linke" ("Stinga") si-a continuat "impunerea" in peisajul politic, obtinind si la alegerile de la Hamburg 6,4% din voturi, rezultat prin care a adus Hamburgul pentru a doua oara in istoria postbelica in situatia in care cistigatorii (crestin-democratii acum, social-democratii in 1982 - atunci prima intrare a verzilor a stricat aritmetica!) n-au majoritatea si nici partenerul "inrudit" pentru a forma guvernul! Ca fapt "divers", liberalii din Hamburg - de regula partenerul de coalitie preferat al celor de la CDU - au ratat cu putin pragul de 5% (au obtinut doar 4,7% din voturi)!
Inainte de-a vedea contextul mai larg si de-a discuta problemele aduse cu sine de acest "Linksruck" (smucitura spre stinga), sa retinem: Germania are, deci, mai nou, cinci partide politice, doua de dreapta - CDU (Uniunea Crestin-Democrata, de centru-dreapta) si FDP (Partidul Liber Democrat, liberal) - si trei de stinga - SPD (Partidul Social-Democrat al Germaniei), Die Grunen (Verzii) si, iata, Die Linke (socialist). Motiv pentru care massmedia germana a si inceput sa se intrebe daca aceasta evolutie nu va face din Germania o tara tot mai greu guvernabila (daca nu chiar neguvernabila), iar Ernst Benda, fostul presedinte al Curtii Constitutionale Germane, a luat blocajul rezultat dupa alegerile de la sfirsitul lui ianuarie in Hessen ca prilej pentru a pleda chiar pentru schimbarea sistemului electoral dintr-unul mixt-proportional intr-unul majoritar (adica uninominal - evident in varianta lui Traian Basescu si nu in cea amalgamata de Tariceanu si altii), astfel incit Germania sa devina din nou "politikfahig", adica apta pentru politica!
Dincolo, insa, de complicarea aritmetica a scenei politice germane, se pune, nu-i asa, intrebarea: ce naiba i-o fi apucat pe nemti? Li s-a urit cu binele? Or fi politicienii de la asa-numitele Volksparteien (partide populare) CDU si SPD chiar atit de slabi, incit buna parte din votantii lor sa se fi saturat de ei absentind de la urne, iar cei activi sa se reorienteze spre promisiunile socialiste ale Stingii lui Lafontaine si ale mostenitorilor comunistilor est-germani?
Evident, dupa reunificarea Germaniei, costurile enorme de readucere a infrastructurii Estului la nivelul Vestului au adus cu sine, in paralel cu globalizarea, nevoia de reforme si adaptari. Care ba n-au prea fost (atit sub Kohl, cit si in primul mandat al lui Schroder), ba au venit, in consecinta, prea brusc (in al doilea mandat al lui Schr?der, cel poreclit si "der Genosse der Bosse", tovarasul bosilor) si-au bulversat bunatate de economie de piata sociala, astfel incit perdantii reformelor si-al globalizarii se numara cel mai probabil printre votantii cu sirg ai coloanei a cincea aparuta recent, ai Stingii. Care Stinga a reusit sa regrupeze toti nostalgicii din Est si toti frustratii si idealistii stingisti din Vest. Iar locul proletariatului de odinioara l-a luat precariatul, un termen aparut, daca nu ma insel, imediat dupa reformarea sistemului de asigurari sociale de catre guvernul Schroder prin vestita lege Hartz IV.
Poate ca buna parte dintre nemtii care au votat, respectiv, ar vota cu Stinga au facut-o sau ar face-o doar din protest. O reactie de genul: ia sa le aratam noi politicienilor astora cartonasul rosu (care aici ar avea doar valoare de cartonas galben, de atentionare). Dar daca nu-i doar protest?
Desigur, nu poti generaliza luindu-te dupa niste graffitiuri de pe niste ziduri dintr-un orasel destul de linistit din zona Stuttgartului, dar cind citesti inscriptii de genul "Scheisskapitalistensystem" (sistem de capitalisti de rahat), "Anarhia este libertate", "Traiasca anarhia" ori "G8: CAPITALISM. PUTERE. RAZBOI" (in original "MACHT", ce poate fi tradus atit prin "putere", cit si prin "face"...), poti trage lesne concluzia ca autorii sint mai mult ca sigur votanti ai noului partid de stinga si, tinind cont de succesul acestui partid, sa te-ntrebi daca sistemul democratic, cu stat de drept si economie de piata, poate fi, oare, la adapost vizavi de fortele anti-sistem care se folosesc de sistem doar ca sa ajunga la putere?
Nu, se pare ca idealurile comuniste n-au murit, au purtatori si partid in Germania, vinzatori de iluzii si promisiuni intr-o lume fara "capitalisti de rahat". Si-n prelungire - fara democratie. Pentru ca n-avem motive sa credem ca acesti neosocialisti se gindesc la o lume cu "capitalisti de nadejde", iar in afara economiei de piata (a capitalismului, adica) democratia nu e posibila. Asta am putut s-o experimentam pe propria piele. Destui stingisti din Occident inca tinjesc taman dupa aceasta experienta...
