MIRCEA CARTARESCU: „Presedintele a-inceput sa traga cu tunul in muste, dezvaluind tenebroasele legaturi ale ziaristilor cu marile sfere de influenta“.
Scriu articolul de fata intr-o atmosfera de film de razboi, cu elicopterele rotindu-se din cinci in cinci minute deasupra blocului meu aflat, imprudent, doar la doua sute de metri de Casa Poporului.
Dimineata, cind am intrat in cladire, trecind prin misuna de politisti imbracati in verde ca brotaceii, am auzit doua femei oprite in hol vorbindu-si ingrijorate: „Numai NATO asta ne mai lipsea, ca-n rest le aveam pe toate. Si daca le trece, draga, prin cap la teroristii aia sa dea o bomba, sa darime sandramaua? Ii omoara si pe dracii aia mari, da’ si lumea nevinovata de prin case, din jur...“. Pe fetele lor se citea dorinta meschina a bucurestenilor, din vremea bombardamentelor americane din ’44: „Du-i, Doamne, la Ploiesti...“.
Intrind in apartament, aud imediat la radio ca orasul va fi total paralizat in perioada summitului. Bine zis „total“, ca acum e paralizat doar de la briu in jos... Cind ajung cu masina acasa, ma-nvirtesc intotdeauna cel putin douazeci de minute pina gasesc un loc de parcare. Oriunde trebuie sa ajung, drumul e un calvar. Ce-or sa ne faca mai mult decit ne facem noi insine? Oare viata noastra de toate zilele nu e cuprinsa de un fel de paralizie? Oare politica noastra nu e de doi ani intr-un blocaj mai deplin ca al unui bolnav intr-un scaun pe roti? N-avem decit sa privim un pic situatia noastra din clipa de fata, asemenea unui medic care consulta un pacient incercind sa-si ascunda ingrijorarea.
Nu Summitul NATO, care va veni si va trece, e important cu adevarat pentru Romania. El ar fi putut fi organizat oriunde in lume, si oriunde trebuie sa iasa bine, caci nu se poate altfel. Imaginea noastra internationala nu se va schimba in bine dupa trecerea lui. Cel mult, va deveni si mai vizibil ca, la doua decenii dupa Revolutie, nu avem inca sosele, ca Bucurestiul e o ruina, ca viata politica e inca primitiva, legata ombilical de interese venale. Viitorul nostru depinde in mult mai mare masura de alegerile locale si mai ales de cele generale. „Eu, hic, cu cine votez?“ ramine din pacate o vesnica intrebare intr-o tara „fara moral si printipii“, unde dreapta nu e dreapta, stinga nu e stinga si unde, sub marionetele politice ale zilei, se ascunde mereu „enteresul si doar enteresul“...
Presedintele joaca o melodrama tocmai potrivita pentru un electorat duios si bun la suflet. Copila sa de curind intrata-n politica, aleasa presedinta a tineretului PDL cu o unanimitate tare suspecta, a dat si ea un pic cu capul de pragul de sus: presa s-a luat de ea ca s-a bilbiit la primul ei discurs, ce sa zic...Inflamat tot, presedintele a-nceput sa traga cu tunul in muste, dezvaluind tenebroasele legaturi ale ziaristilor cu marile sfere de influenta ale trusturilor media. Sigur ca problema aservirii presei si a mediilor e mai mult decit reala la noi, dar e ultrapenibil s-o pui tu, ditamai presedintele, in termeni personali, de ieftina melodrama. Un presedinte trebuie sa fie mai presus de slabiciunile omenesti. Din pacate, la acest capitol Traian Basescu se cam ia la intrecere cu Sarkozy...
Parlamentul joaca mai departe acelasi sah in casute albe, negre, rosii, portocalii si mov, cu piese de sah, de table, de nu-te-supara-frate si de tintar, incit nimeni nu mai intelege nimic. Nu mai e un joc rational, ci o-mbrinceala de scolari in recreatie. Patriciu si-a pus pe degetele miinii stingi capetele lui Nastase, Geoana, Hrebenciuc, Mitrea si Iliescu, iar pe cele ale dreptei pe Tariceanu, Orban, Olteanu, Crin Antonescu si naiba mai stie cine, si se preface ca e mare dezacord ideologic intre ele, ca nu stie dreapta ce face stinga, ca lupta intre ele doua principii incompatibile. In realitate, regele petrolului se pregateste ca dupa alegeri sa isi stringa, deasupra capului, miinile impreunate, in gestul marilor invingatori.
Cea mai proasta varianta pentru Romania ar fi aceasta alianta PSD-PNL, care se face acum aproape la vedere. Asta pentru ca, intre cele doua, cu mult mai greu atirna PSD-ul, asa incit PNL in mod fatal se va pesediza, cum a si inceput s-o faca. El va avea soarta, de fapt, a tuturor tradatorilor: va fi mereu privit cu ura de cei pe care i-a tradat, si cu dispret de cei cu care s-a aliat.
Exista din fericire si doua variante pozitive, chiar daca fiecare cu neajunsurile ei: PDL sa mearga la guvernare cu maghiarii, vesnica solutie a tuturor guvernarilor, sau acelasi PDL sa faca alianta cu PNL-ul, dar fara Tariceanu si petroliberalii lui. Ultima, presupunind o noua scindare intre liberali, ar fi varianta cea mai buna, dar si cel mai greu de infaptuit.
Ma opresc aici, pentru ca zgomotul a devenit insuportabil. Elicopterul a trecut de data asta atit de aproape, incit am crezut o clipa c-o sa ma pomenesc cu uriasa libelula in sufragerie... Du-i, Doamne, la Ploiesti, la Z?rich sau la Washington, sa scapam o data...
1
0
