Daca vrei sa intelegi de ce nu merg bine multe lucruri in Romania nu trebuie sa cauti mereu explicatii sofisticate. Circula in aceste zile prin Bucuresti. N-a scazut brusc numarul de masini, bucurestenii pe patru roti n-au luat in acest weekend lectii de bune maniere, nu s-au reparat sau deblocat strazi peste noapte si totusi traficul e incredibil.
Intr-o zi normala, drumul de acasa la redactie imi ia o ora si jumatate. Ieri mi-a luat trei sferturi, adica jumatate din timp. Traseul presupune traversarea orasului de la nord-est la nord-vest si parcurge toate tipurile de aglomerari posibile. Cea de strada laturalnica, pe care de regula la iesirea spre bulevardul cu trei benzi pe sens se formeaza cozi de masini care ajung in anumite perioade din zi si la doua-trei sute de metri.
Urmeaza bulevardul pe care se lucreaza deja de vreo doi ani si inca tot mai au cite ceva de facut, prin urmare, fara exceptie, pe o distanta de doi kilometri vei gasi cel putin o bucata buna de banda blocata, iar la prima mare intersectie, regula nu mai e nici lumina semaforului, nici semnele politistului atunci cind se-ntimpla sa fie pe-acolo, ci a primului-venit-primul-servit.
Pe scurt, blocaj si claxoane cit nu te tin timpanele. Mai vorbim de stradute cu semi-sens unic, pe care trebuie sa te strecori cu 15-20 la ora ca sa nu-ti zgirii retrovizoarele, un alt bulevard unde legea o fac masinile de peste sapte tone si nesimtitii care te depasesc prin stinga, pe linia de tramvai, pentru a-ti taia apoi calea ca sa intre pe prima la dreapta. Ieri (luni dimineata), nimic din toate astea. Explicatii? Cite cel putin un politist rutier la fiecare intersectie, cu sau fara semafor, iar pe bucata Arcul de Triumf-Casa Presei (zona NATO, cinci benzi), o „cascheta“ la aproape fiecare trecere de pietoni.
Nu-mi fac iluzii ca, dupa ce pleaca mai-marii lumii din Capitala, lucrurile vor reveni la normal, pentru ca a devenit normal deja sa nu-ti mai faci iluzii ca se poate circula si altfel decit prost. Dar exceptia acestor zile e plina de invataminte, din care una mi se pare esentiala. Problema noastra, a romanilor, e ca din toate relele care ni se intimpla cele mai multe tin de credinta noastra devenita aproape obiect de cult national ca, in ciuda tuturor neajunsurilor, noi sintem de fapt extrem de descurcareti.
De smecheri, cum ar veni. In ultimele citeva zile de cind strazile sint impinzite de politisti, si nu ma refer la cele de weekend, cind traficul e oricum mult redus, soferul bucurestean a devenit brusc civilizat.
De frica, preventiv cum ar spune agentul, orice mirlan cu volanul in palma, si citi sint, Doamne, s-a comportat in macar o ocazie din doua cu ceva mai multa grija fata de ceilalti si fata de reguli. Aceeasi constiinta a represiunii imediate, inevitabila si legitima a functionat cu siguranta la nivelul intregii mase de „participanti la trafic“.
Efectul respectului fata de reguli si de semeni, impus sau nu, e unul pervers. Desi cred ca incalcind legea, inclusiv a bunului-simt, isi rezolva mai usor o problema (te bagi in fata altuia sau treci pe rosu, ajungi mai repede, nu?), daca sint in numar suficient de mare, si la noi sint intotdeauna, cei ce o fac obtin in final efectul contrar. Cistiga pe loc un avans de o suta de metri, dar pierd zilnic citiva kilometri.
Pentru ca asta e rezultatul neregulilor cumulate asupra intregului trafic. Il faci mai greu pentru toata lumea, inclusiv pentru tine, desi iti da iluzia ca pe moment l-ai pacalit. Ai fost, adicatelea, mai smecher. Extrapolind, modelul se aplica peste tot, in toate sectoarele in care mica sau marea invirteala a devenit reteta de succes. Vorbim in fond de o iluzie a libertatii care in fapt constringe si blocheaza.
Solutia nu e, evident, marea reeducare. Nu e vorba nici de morala, nici de mentalitate. Pina vom putea macar spera la asa ceva, ceea ce ne trebuie acum e o anumita vointa pe care o putem totusi cere celor pe care-i punem sa faca si sa aplice legile. La aceasta din urma americanii ii zic law inforcement. Din pacate, la noi, sintagma e inca intraductibila. Si nici George P. nu mai e. Daca vrei sa intelegi de ce nu merg bine multe lucruri in Romania nu trebuie sa cauti mereu explicatii sofisticate. Circula in aceste zile prin Bucuresti. N-a scazut brusc numarul de masini, bucurestenii pe patru roti n-au luat in acest weekend lectii de bune maniere, nu s-au reparat sau deblocat strazi peste noapte si totusi traficul e incredibil.
Intr-o zi normala, drumul de acasa la redactie imi ia o ora si jumatate. Ieri mi-a luat trei sferturi, adica jumatate din timp. Traseul presupune traversarea orasului de la nord-est la nord-vest si parcurge toate tipurile de aglomerari posibile. Cea de strada laturalnica, pe care de regula la iesirea spre bulevardul cu trei benzi pe sens se formeaza cozi de masini care ajung in anumite perioade din zi si la doua-trei sute de metri.
Urmeaza bulevardul pe care se lucreaza deja de vreo doi ani si inca tot mai au cite ceva de facut, prin urmare, fara exceptie, pe o distanta de doi kilometri vei gasi cel putin o bucata buna de banda blocata, iar la prima mare intersectie, regula nu mai e nici lumina semaforului, nici semnele politistului atunci cind se-ntimpla sa fie pe-acolo, ci a primului-venit-primul-servit.
Pe scurt, blocaj si claxoane cit nu te tin timpanele. Mai vorbim de stradute cu semi-sens unic, pe care trebuie sa te strecori cu 15-20 la ora ca sa nu-ti zgirii retrovizoarele, un alt bulevard unde legea o fac masinile de peste sapte tone si nesimtitii care te depasesc prin stinga, pe linia de tramvai, pentru a-ti taia apoi calea ca sa intre pe prima la dreapta. Ieri (luni dimineata), nimic din toate astea. Explicatii? Cite cel putin un politist rutier la fiecare intersectie, cu sau fara semafor, iar pe bucata Arcul de Triumf-Casa Presei (zona NATO, cinci benzi), o „cascheta“ la aproape fiecare trecere de pietoni.
Nu-mi fac iluzii ca, dupa ce pleaca mai-marii lumii din Capitala, lucrurile vor reveni la normal, pentru ca a devenit normal deja sa nu-ti mai faci iluzii ca se poate circula si altfel decit prost. Dar exceptia acestor zile e plina de invataminte, din care una mi se pare esentiala. Problema noastra, a romanilor, e ca din toate relele care ni se intimpla cele mai multe tin de credinta noastra devenita aproape obiect de cult national ca, in ciuda tuturor neajunsurilor, noi sintem de fapt extrem de descurcareti.
De smecheri, cum ar veni. In ultimele citeva zile de cind strazile sint impinzite de politisti, si nu ma refer la cele de weekend, cind traficul e oricum mult redus, soferul bucurestean a devenit brusc civilizat.
De frica, preventiv cum ar spune agentul, orice mirlan cu volanul in palma, si citi sint, Doamne, s-a comportat in macar o ocazie din doua cu ceva mai multa grija fata de ceilalti si fata de reguli. Aceeasi constiinta a represiunii imediate, inevitabila si legitima a functionat cu siguranta la nivelul intregii mase de „participanti la trafic“.
Efectul respectului fata de reguli si de semeni, impus sau nu, e unul pervers. Desi cred ca incalcind legea, inclusiv a bunului-simt, isi rezolva mai usor o problema (te bagi in fata altuia sau treci pe rosu, ajungi mai repede, nu?), daca sint in numar suficient de mare, si la noi sint intotdeauna, cei ce o fac obtin in final efectul contrar. Cistiga pe loc un avans de o suta de metri, dar pierd zilnic citiva kilometri.
Pentru ca asta e rezultatul neregulilor cumulate asupra intregului trafic. Il faci mai greu pentru toata lumea, inclusiv pentru tine, desi iti da iluzia ca pe moment l-ai pacalit. Ai fost, adicatelea, mai smecher. Extrapolind, modelul se aplica peste tot, in toate sectoarele in care mica sau marea invirteala a devenit reteta de succes. Vorbim in fond de o iluzie a libertatii care in fapt constringe si blocheaza.
Solutia nu e, evident, marea reeducare. Nu e vorba nici de morala, nici de mentalitate. Pina vom putea macar spera la asa ceva, ceea ce ne trebuie acum e o anumita vointa pe care o putem totusi cere celor pe care-i punem sa faca si sa aplice legile. La aceasta din urma americanii ii zic law inforcement. Din pacate, la noi, sintagma e inca intraductibila. Si nici George P. nu mai e.
0
0
