Fara tratatul cu Ucraina, Traian Basescu nu ar fi fost azi gazda primitoare a celei mai importante reuniuni din istoria NATO."

Acuzatiile de vanzare de tara aduse de seful statului negociatorilor romani ai Tratatului cu Ucraina si denuntarea implicita a documentului chiar in ajunul summitului sunt gesturi uluitoare. Romania s-a declarat un suporter al aspiratiilor Kievului de a se apropia de NATO, iar Ucraina, cel mai probabil, va fi marea vedeta a reuniunii de la Bucuresti. Cuprins de elan patriotic, Traian Basescu a readus in discutie, o tema cunoscuta, dezbatuta inclusiv pe blogul fostului premier Adrian Nastase, neexplicand nici cauza, nici scopul declaratiilor sale.

Fara Tratatul de baza cu Ucraina, Romania nu ar fi fost admisa in NATO. Nici Traian Basescu nu ar mai fi jucat rolul de gazda primitoare a celei mai mari reuniuni din istoria Aliantei Nord-Atlantice. Tara noastra s-ar fi aflat probabil printre statele care asteapta astazi, cu sufletul la gura, sa se deschida din nou usa NATO. Tratatul de baza a fost semnat sub presiunea candidaturii Romaniei la summitul de la Madrid, din iulie 1997, pe valurile starnite de Ucraina carmuita la acea vreme de Leonid Kucima.

Or, una dintre conditiile esentiale pentru aderare a fost si a ramas rezolvarea disputelor cu vecinii. Din punct de vedere al dreptului international, cu Ucraina aveam inca litigii teritoriale nesolutionate. Cu Moldova nu mai era nimic de convenit din moment ce Ion Iliescu ii recunoscuse statalitatea, iar cu Ungaria ne incheiasem socotelile privind drepturile minoritatilor.

Sentimentul general era ca, la Madrid, avem o sansa istorica, datorita sprijinului activ al Frantei. Emil Constantinescu nu-si permitea sa o rateze refuzand parafarea unui tratat deschis. Prin document, cele doua state se angajau ca-si vor stabili ulterior frontierele de stat si maritime, adica tot ceea ce se putea obtine cu o luna inainte de reuniunea NATO la care au primit invitatii Cehia, Ungaria si Polonia. Singura formulare grava, imputabila exclusiv fostului ministru de externe Adrian Severin, se afla, spun cunoscatorii dosarului Ucraina, in acordul conex, nu in tratat. Acolo, Kievul s-ar fi angajat sa nu amplaseze armament ofensiv pe Insula Serpilor, care-i apartine.

Ce are de impartit Traian Basescu cu Viktor Iuscenko din moment ce tratatul nu mai poate fi revizuit fara consecinte regionale, iar delimitarea platoului continental se judeca la Haga? Poate ca seful statului a intentionat sa arate Ucrainei ca votul in favoarea planului sau de aderare la NATO nu e din dragoste, ci din interes strategic.

Sau poate ca Traian Basescu intentioneaza sa conditioneze sustinerea Romaniei, asa cum procedeaza Grecia cu Republica Macedonia, de o schimbare de atitudine a Ucrainei in privinta Insulei Serpilor si a Canalului Bastroe. Daca a dorit sa transmita presedintelui Viktor Iuscenko vreun mesaj subtil, a ratat obiectivul utilizand in relatiile externe politica de razboi exersata in raporturile cu adversarii damboviteni. Ucraina nu este Emil Constantinescu, nici Rusia - Calin Popescu- Tariceanu.

Evenimentul Zilei