Oamenii slabi se plang (de Razvan Exarhu)

Sâmbătă, 5 aprilie 2008, 7:29 Revista Presei | Opinii/Analize

RAZVAN EXARHU: "Oamenii puternici zambesc."

Intre zambetul aerian al lui Bush si zambetul inghetat al lui Putin se deschide un infinit rastel de posibilitati. De la un nivel anume mai departe, in principiu toata lumea trebuie sa zambeasca. Ceea ce e bine, daca te gandesti ca si lunetistii or fi urmand cursuri de yoga. Incrancenarea este primul reflex, cel mai periculos, cel mai raspandit si cel mai pagubos.

Daca pierzi sansa zambetului, atunci cand vrei sa fii amenintator, cand faci figuri complicate, ai multe sanse sa te impiedici, sa te balbai, sa-ti tremure privirea, sa te scarpini la nas si sa te dai de gol cand minti si spui ca asta e adevarul. Cele mai multe reactii ne indreapta colturile gurii in jos, ne obliga la o depresie apriorica, la un conflict inevitabil si subinteles, pentru ca asta e calea nervilor. Si de aici poate incepe un stil de viata.

Ma gandeam la toate conflictele pe care le-am avut sau la care am asistat si care in mod evident nu se sprijineau pe mii de focoase nucleare. Era mereu vorba despre cat de repede iti cedeaza nervii, despre cat de repede incepe o avalansa de replici intre oameni echilibrati doar de furie. Cele mai mici pretexte sunt cauzele razboiului, cele mai stupide intamplari ii separa pe unii pe viata, ii fac sa nu se mai salute, sa se sfasie in gand for ever si sa se tot caute pentru un deznodamant mereu amanat, dar mereu anuntat. Ma supara uneori incruntarea mea ca raspuns la incruntarea unor cretini pe care daca nu-i dispretuiesc, macar ma umplu de mila, daca ma gandesc mai bine.

Intotdeauna, toate conflictele astea sunt previzibile, sunt firesti, toate privirile sunt de caini care pot primi cu aceeasi bucurie un sut sau o mangaiere. Doar ca aceasta pacatoasa nevoie de a avea dreptate asa cum crezi tu ca trebuie sa sune dreptatea, adica umilitoare pentru cel cu care o impartasesti, te ajuta sa obtii infinit mai multe atacuri la glezna decat s-ar fi intamplat daca ai fi pastrat un zambet in coltul gurii si undeva in rotunjimea mintii. Iar lipsa relaxarii nu are cum sa atraga altceva decat incrancenare. Un cuvant apasat, o privire suie, atunci cand spui ceva neplacut, pot sa dinamiteze un urias porumbel al pacii cu care crezi ca defilezi pentru ca stii ca reprezinti macar normalitatea, ca sa nu atingem alte cauze mai complicate.

Puterea sta mereu in zambet, chiar si atunci cand seamana cu cinismul sau iresponsabilitatea. Si e infinit mai greu de realizat, de asimilat si practicat decat orice forma de furie. E mai greu sa-ti iasa ochii din cap de ras decat de nervi. Si asta ramane mereu o lectie despre fortele care locuiesc in tine, o dresura de tigri care rad, o fotografie cu dragoni surazand, surprinsi in momentul in care arunca flacari delicate, subtiri si roz ca un buchet de lalele. De la un moment dat ar trebui sa incepi sa faci exercitii de ras, de zambit, macar, de indreptare a spatelui sau a comisurilor, ar trebui sa incerci sa-ti surprinzi inamicii de care iti pasa cu daruri sau cu gesturi largi.

Era o poveste despre un poet foarte simpatic, care intalnindu-se la o receptie cu un tip care jurase ca o sa-l sfasie, un dusman neimpacat si nemilos, nu a facut decat sa-si deschida larg bratele, sa-si manifeste scurt si intens bucuria de a-l revedea, cu continuarea unei intense si pacificatoare strangeri in brate, ca intre niste barbati care, in ciuda tuturor chestiilor ce ii despart, gasesc umorul si celelalte resurse care ii fac sa incheie prieteni acea incredibila imbratisare.

Daca ne gandim ca acea imbratisare poate fi mai mult decat o forma superioara de aparare, atunci poate ca si puterea de a intelege usuratatea lucrurilor si greutatea cuvintelor, acest joc infinit de subtil in care nimeni nu pierde definitiv, devine un punct de concentrare pentru toate credintele noastre in formele exterioare de manifestare a puterii. Intotdeauna exista o voce bine stapanita, o privire subtil-patrunzatoare, un scop bine definit, un zambet care revine chiar si in momentele delicate si peste toate acea senzatie a puterii pe care trebuie doar sa-ti doresti sa o stapanesti, definita perfect de Gellu Naum: „Nilul e in robinet“.

Evenimentul Zilei