"Cei care mi-au cerut demisia sa nu-si tina rasuflarea pana atunci!“ Asa grait-a Adrian Cioroianu catre colegii sai de partid, care, milosi din fire, s-au gandit sa-i curme suferinta si sa-i faca vant din guvern. Sa-l scuteasca de umilinta cotidiana de a intra pe poarta Ministerului de Externe si de a observa, cu coada ochiului, dispretul de pe chipul portarului.
Ministrul le-a dat insa cu flit, cu un calm englezesc frate cu impertinenta: „Don’t hold your breath!“. Semn ca stie si alte limbi decat cea a licuricilor: „yes, yes, of course“. Asa spulberat-a Adrian Cioroianu sperantele celor care vor ca Romania sa aiba un om competent in fruntea diplomatiei. Ce ar trebui sa faca acestia ca sa scape Romania de el? Sa se apuce de yoga, sa se stranga intr-o spirala cosmica si sa-si tina respiratia pana isi dau duhul sau devin anaerobi? Sincer, nu stiu daca ar fi suficient pentru a-l convinge pe Cioroianu sa realizeze, fie si in ultimul ceas, ca este un dezastru.
Este socant sa vezi ca un barbat nu mai are niciun dram de demnitate care sa-l faca sa renunte. Este stanjenitor sa observi ca un om politic se incapataneaza sa pretinda ca este bun de ministru de externe, cand toti din jurul sau ii spun ca are o prestatie lamentabila. Este gretos sa remarci ca un politician se agata cu dintii de un scaun pe care nu-l merita nici cat negru sub unghie. Este incredibil sa constati ca Adrian Cioroianu mai este inca ministrul de externe al Romaniei.
Cand ministrul de externe a rostit celebrele vorbe „yes, yes, of course“, mi s-a parut firesc. Am luat, desigur, act de servilismul desantat al ministrului din intalnirea cu Condoleezza Rice, dar mi-am spus: „Eh! Asta e! Nu e nici primul, nici ultimul. La ce sa te astepti cand ai un presedinte care vede strategia de politica externa a Romaniei ca pe un act de licuriciofilie?“.
Cand l-am auzit pe ministrul de externe ca nu-stiu-ce consilier prezidential intoxica presa pentru a-i distruge imaginea , i-am dat dreptate, eu insumi fiind, la un moment dat, martorul pasiv al unei grosolane tentative de manipulare pusa in practica de Cotroceni.
M-a dezgustat sa constat insa ca ministrul de externe este lipsit total de coloana vertebrala. Nu stiu la ce umilinte ar trebui sa fie supus Cioroianu, pentru a fi convins sa plece, daca nu si-a dat demisia nici dupa ce presedintele si premierul l-au ascuns de ochii mai-marilor planetei, veniti la Summitul NATO. Nici dupa ce Norica Nicolai, colega sa de partid, a laudat acest lucru in public.
Ce a facut ministrul de externe, in loc sa-si dea demisia de onoare? S-a plans ca logodnica sa a fost mai prezenta pe ecranele televizoarelor decat el. Halucinant... Ce l-a impiedicat, ma rog, pe Cioroianu sa emita pareri inteligente, sa se faca remarcat, sa le ia fata tuturor omologilor veniti la Bucuresti si sa promoveze ca la carte interesele Romaniei la summit? Exista multe epitete care pot servi drept raspunsuri la aceste intrebari. Unele ar putea face obiectul unui proces de calomnie. Enumerarea lor ar fi in zadar. Cioroianu ar crede in continuare ca este un ministru providential.
Integral in EvZ.
0
1
