Mitrea, fa-te ca lucrezi!

de Silviu Sergiu     Evenimentul Zilei
Joi, 10 aprilie 2008, 4:19 Revista Presei | Opinii/Analize


Silviu Sergiu
Foto: Evenimentul Zilei
"Oricum pierdem alegerile, totul e sa le pierdem bine". Cuvintele de o sinceritate debordanta ale lui Marian Vanghelie - intai-distrugatorul limbii romane, spaima diatezelor si a conjugarilor - ar putea fi cheia care sa rezolve misterul eventualei desemnari a lui Miron Mitrea drept candidat al PSD la Primaria Capitalei. „Primarul care este“ are dreptate. Nu cred ca vreun PSD-ist cu scaun la cap isi imagineaza ca partidul ar putea sa castige Bucurestiul. Sunt unii care vor chiar ca PSD-ul sa se faca de ras. Sa ia un scor minuscul, astfel incat rezultatul alegerilor din Capitala sa nu le pericliteze pozitia in interiorul partidului. Ei se ghideaza dupa dictonul: „Daca tot pierdem alegerile, macar sa le pierdem cu folos“.

Este cazul lui Mircea Geoana si al lui Marian Vanghelie. Cei doi ar accepta, cred, si candidatura matusii Tamara pentru a-l bloca pe Sorin Oprescu. „Doctorul“ are sanse sa obtina la locale un scor bunicel si sa devina, astfel, un pericol real pentru ei.

Un sondaj INSOMAR, publicat de „Evenimentul zilei“, arata ca Sorin Oprescu conduce in topul increderii electoratului din Capitala. Cu 46,9%, el il surclaseaza pe Vasile Blaga, creditat cu 24,7%. Cu un asemenea avantaj in fata competitorului direct, in mod normal, „Doctorul“ ar trebui sa fie sprijinit sa candideze. Numai ca Geoana, Vanghelie, Mitrea sau Hrebenciuc se tem ca Oprescu ar putea obtine o zestre de voturi suficient de consistenta incat sa modifice actualul raport de forte din interiorul PSD.

Pentru ca lupta Oprescu-Mitrea pentru a candida in Bucuresti este o lupta intre gruparile Iliescu-Nastase si Geoana-Vanghelie- Mitrea-Hrebenciuc. Iliescu si Nastase spera ca, ajutandu-l pe Oprescu sa aiba o prestatie buna in alegerile din Bucuresti, ar putea reveni pe cai mari in partid. Si, cine stie, ar putea, in foarte scurt timp, sa preia fraiele de la adversarii lor.

Iliescu si Nastase sunt insetati de razbunare. Cu siguranta Iliescu n-a uitat marea tradare a lui Mitrea si Hrebenciuc din aprilie 2005, cand l-au chemat sa le fie presedinte si l-au aruncat apoi ca pe-o masea stricata. Fara indoiala, Nastase nu a uitat ca Mitrea, in incercarea de a-si scapa propria piele, a preferat sa „faca politica cu procurorii DNA decat cu colegii de partid“, asa cum l-a acuzat, de altfel, public. Sunt convins ca Mitrea nu va rupe gura targului in Capitala. Nu in orasul unde voteaza electoratul care, in 2004, a iesit la urne sa-i arda pe corupti. A-l scoate pe Mitrea de la naftalina inseamna a le reaminti alegatorilor „faptele de vitejie“ ale PSD-istilor din perioada 2000-2004. Dar poate Mitrea stie ca n-are nicio sansa. Stie, dar ii convine de minune. La fel cum convine si PDL-ului. Cred sincer ca intrarea lui Mitrea in batalia pentru Bucuresti asigura victoria fara emotii a lui Blaga.

Dar poate muritorul Mitrea vrea sa-i faca pe plac lui Zeus si sa-si castige astfel linistea in fata procurorilor. Este greu de crezut ca Mitrea candideaza pentru a strica ploile PDL, pentru a-l enerva pe Basescu, pentru a se expune, riscand astfel ca dosarele sale sa avanseze. Un politician inteligent, cu probleme la dosar, nu s-ar lega la cap daca nu-l doare. Iar Mitrea cu siguranta nu este un „prostanac“.

Integral in EvZ.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















281 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by