Nu-l judeca pe cel pe care-l ajuti (de Razvan Exarhu)

de Razvan Exarhu     Evenimentul Zilei
Sâmbătă, 12 aprilie 2008, 7:10 Revista Presei | Opinii/Analize


Razvan Exarhu
Foto: Evenimentul Zilei
RAZVAN EXARHU: "Pare suspect sa opresti cand cineva face cu mana sau striga intr-un fel care ridica parul pe tine".

O femeie s-a aruncat cu nepotul sau in brate, de la etajul 9. E o stire care ne infioara, dar nu ne priveste. Mai nou, am observat ca cei care se afla aproape de astfel de intamplari se transforma mult prea usor in simpli martori, de obicei neputinciosi. Povestesc ce s-a intamplat, ce au vazut si au auzit, uneori amintesc si cauzele care fac posibile asemenea drame si le interpreteaza cu compasiune, chiar sincera, cateodata. Tonul e funebru si foarte bine bransat la destinul implacabil.

Asa a fost sa fie, asa a fost dat sa se intample si asa si este. Sa nu te bagi unde nu-ti fierbe oala este o forma clasica de intelepciune care face ravagii in spatiul public. Si nu te bagi, pentru ca stii ca, daca lucrurile au apucat pe o panta, nu mai are rost sa intervii. Sau nici macar nu-ti trece prin cap ca inevitabilul e mai degraba indiferenta. Daca unele dintre nenorocirile astea s-ar petrece in padure, pe camp, in desert sau pe mare, daca cei care se chinuiesc ar fi singuri, daca nu ar exista nimeni care sa stie si sa discute despre suferintele celor de care nu se apropie pentru ca nu e treaba nimanui, ar fi in regula. Nimeni nu ar avea sa-ti reproseze nimic si totul ar fi extrem de corect politic, la fel de corect politic ca ororile din jocurile cu multe impuscaturi. Ai impuscat cat ai putut si totul dispare cand inchizi computerul, poti sa-ti mangai fara remuscari iubita. Esti un monstru deconectat de la retea.

Am aflat ieri despre disparitia unei doamne cu un destin nefericit, in niste imprejurari inumane, de iad. Unele astfel de intamplari isi gasesc o justificare, o explicatie in faptul ca unele dintre victime au fie probleme de integrare sociala, fie au mintile ratacite. Ori si-o fac cu mana lor, ori nu stiu ce fac si, pana la urma, oricand se poate gasi o ratiune pentru toate. Ce m-a impresionat in cumplita poveste a acestei doamne, de care nu am mai stiut nimic vreme de 8 ani, e dimensiunea publica, vizibila a chinurilor sale. Traia intr-un imobil destul de mare, era cunoscuta si in cartier, toata lumea stia ce se intampla cu ea, nimeni nu putea sa o trateze cu indiferenta pentru ca obtinea usor o reactie de compasiune, de iritare sau curiozitate de la oricine. Auzim destul de des despre oameni care innebunesc in singuratate si care sunt lasati in pace sa se degradeze, pentru ca nimeni nu are impulsul de a interveni atunci cand poate mai ramane ceva de salvat, cand inevitabilul poate fi amanat prin solidaritate.

E usor sa te plangi la televizor ca la parter e cineva care nu mai iese din casa si are 1.000 de caini, care traieste fara lumina si caldura in mijlocul iernii, si care totusi, dincolo de revolta cetateneasca si onorabila, ii face pe vecini doar sa-si astupe nasul cu batista si sa astepte sa faca cineva ceva. De obicei, nici statul, nici sistemul de sanatate, care mai pierde bolnavi din Salvare, nici politia, nici protectia sociala, nici Biserica sau marii nostri filantropi nu sunt pe faza atunci cand samburele intunecat incepe sa incolteasca. Cei care sunt aproape nu stiu sau nu vor sa incerce sa intervina, sa ajute, sa aseze lucrurile in ordine.

Starea asta de asteptare a unei interventii exterioare face totul posibil si transforma aceasta asistenta pe jumatate oripilata, pe jumatate fascinata de spectacolul grotesc pe langa care trece zilnic, intr-o masa de criminali prin omisiune. Stii ca langa tine o fiinta umana se transforma in animal si nu articulezi gestul ferm care ii poate face atenti si pe ceilalti. Nu inseamna ca toti oamenii care nu trimit ajutoare sau nu ingrijesc oameni suferinzi sunt monstri, dupa cum nici cei care sufera nu sunt ingeri. Dar sa incerci sa ajuti, chiar si daca nu esti direct implicat, fara sa te uiti foarte mult la cel care-ti iese in cale si care are nevoie de sprijin, fara sa-l supui vreunei evaluari, fara sa cantaresti ce castigi si ce pierzi pare o nebunie, la fel cum pare la fel de absurd sa incerci sa obtii sprijinul celor pe care nu-i cunosti.

Pare suspect sa opresti cand cineva face cu mana sau striga intr-un fel care ridica parul pe tine. Am trait o astfel de intamplare intr-o seara si sunt convins ca o viata a fost salvata datorita unei decizii de moment, o frana brusca, pe care ratiunea o cenzureaza de obicei. Solidaritatea nu apartine martorilor.

Evenimentul Zilei






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















276 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by