La exact un an de la suspendarea presedintelui Basescu, desertificarea continua. Luat sub protectie de alegatori, presedintele Basescu a fost salvat. Cu aceasta victorie categorica, dar cenzurata, vestile bune se incheie. In anul care a urmat, masina politica a astupat orice pulsatie publica, orice miscare spre noutate si calitate. Traian Basescu a ramas singura rezerva de dinamism, dar acest act de rezistenta singulara vorbeste mai mult despre alinierea generala in mediocritate, rutina si coruptie a sistemului politic. Efectul de stagnare e vizibil, are o calitate palpabila si o persistenta obositoare. Campania pentru alegerile locale incepe, astfel, cu senzatia ca alegerile locale din 2008 au mai avut loc. De unde iluzia si incotro duce aceasta deformare optica?
Din repetitie, catre repetitie. Toata reumatologia demagogica a ultimilor 19 ani s-a varat in trening si e gata sa ia startul spre a se autoreproduce. Pana si dezordinea insistenta din PSD nu e altceva decat un spectacol de repetitie rituala. Cazul candidatilor de sector reformulati si aparitia posibila a lui Sorin Oprescu ca independent reproduc nervozitatea extrema pe care PSD o traieste de fiecare data cand se bate pentru Bucuresti. In afara obisnuitului sau Parkinson la portile Capitalei, PSD nu are nimic de adaugat. Situatia e adjudecata.
Ea e istoria fixa a unui refuz provocat de traumele anilor ’90. Bucurestiul isi schimba populatia, dar memoria anilor in care orasul a fost umilit pana la transformarea in camera de tortura nu pleaca. Bucurestenii s-au separat si aleg regulat un Papa anti-PSD. Acum, Blaga. Liberalii sunt in aceeasi situatie: biseaza un spectacol vechi.
Pe afis: partidul intrigant care se lipeste de putere si se ajuta electoral. Candidatura lui Orban nu prezinta idei, ci cauta atentie, solicitand mentinerea PNL in discutiile de dinaintea alegerilor generale. Nici PD-L nu pompeaza aer proaspat. Blaga e ca si ales de reflexul unic al bucurestenilor, dar partidul pare sa se bizuie prea mult pe acest automatism. Paradoxal, candidatul PD-L va castiga fara a face partidul mai vizibil.
Singurul element sesizabil de noutate se reduce la prestatia personala a lui Liviu Negoita, un personaj clar divergent de media maculaturii umane care hinghereste bunul-simt, prin rotatie, la televiziuni.
Suntem, de fapt, la capatul unui an de repaus, un an care n-a avut loc, dar si-ar dori sa se prelungeasca intr-un triumf detaliat pe primarii. Anul care isi explica nefiinta prin doua imprejurari ultranegative. Mai intai, ascensiunea politica a Curtii Constitutionale. Faimoasa ei jerba de decizii marca 2008 a anulat calitatea de subiect juridic a demnitarilor pe care i-a eternizat in postura de personal reciclabil intr-o farsa cu repetitie. A doua imprejurare decisiva a fost sabotarea perversa a sistemului uninominal.
Cu asta a fost blocata calea spre contestatia clanului politic. Deocamdata. Alegerile locale vor avea, totusi, loc. Repetitia decorului si a moravurilor trebuie atacata tot cu o repetitie: reluarea votului care l-a aparat pe presedintele Basescu la referendum. De data asta trebuie salvata sansa de a salva sansele urmatoarelor alegeri generale.
Integral in Cotidianul.
