RAZVAN EXARHU: "Mai orice plimbare prin Europa civilizata te convinge ca si robotii pot fi tristi".

Ei pot deveni si nervosi cand intalnesc un comportament care nu corespunde softului pe care il au instalat. Au un senzor care le arata ca se afla in fata unei persoane care nu a urmat aceleasi cursuri de dresaj. Din cate am observat, glumele sunt tratate cu indulgenta, fara a fi luate foarte tare in serios, iar rasul sincer este foarte putin apreciat. Corectitudinea executiei este cea mai buna metoda de a scapa de chinul de a te gandi la ce faci. O educatie stricta, responsabilitati putine si fixe, nimic de facut in afara rutinei zilnice sunt secretele unui mecanism la care tanjeste ca printesa inchisa in turn lumea noastra negricioasa si prostdispusa. Comediile amare, compuse vizionar de Jacques Tati in anii ’60, sunt abecedarul oricarui curios care vrea sa afle ce se va intampla probabil si aici in anii care vin.

Imaginea Parisului vechi inghitit rapid de metal si sticla, de idealurile consumeriste apatice si snoabe, de micile delicii ale robotizarii si de emfaza cu care este asimilata modernitatea accesoriilor, se poate oricand suprapune peste harta unei idiotenii locale mereu under construction. Tendintele sunt intotdeauna mai vechi decat par, decalajul ne ajuta doar sa credem mai tare in prospetimea inevitabilului. In lumea obsedata de perfectiunea serviciilor, tragicomedia este genul firesc. Totul e atat de bine pus la punct, totul se misca atat de logic, oamenii se comporta atat de corect si nefiresc in acelasi timp, se imbraca atat de curatel, vorbesc atat de civilizat. Nu contenesti sa admiri, sa invidiezi aceasta lume care pare controlata pe computer, masura din toate, excesul practicat cu rafinament si usoara plictiseala. Tot ce mai lipseste dupa primul contact pare justificat si poate fi inlocuit de abundenta, de lumina, confort si hrana. Miscarea continua a multimilor te convinge ca inertia este cea mai raspandita forma de solidaritate, ca prezenta de spirit si comunicarea au fost perfect reconditionate de marketing. Pare ca omenirea a inceput sa invidieze robotii si ca se bucura sa piarda fara niciun regret tot ce poate crea contururi, toate accentele care ne deosebesc de mecanismele pe care le inventam. Nothing personal, just business este o religie care raceste atmosfera mai bine decat orice aer conditionat. Lumile incep sa semene ingrozitor intre ele si tot ce individualizeaza este tinut bine deoparte, pentru minoritati.

Adoptarea modelor culturale sau tehnologice a eliminat de mult discernamantul, totul este asimilat pe loc, fara negociere, cu acel entuziasm care ii obliga si pe cei din jur sa urmeze exemplul, ca sa nu para prostanaci si uncool. Asta face ca intotdeauna majoritatea atuurilor de care dispunem sa para secundare, rusinoase, depasite si ca aproape tot trebuie aruncat daca nu corespunde normelor in vigoare ale minimalismului care goleste si capetele, si spatiile. Se importa fara directie, fara sens, sub presiunea unei nevoi bolnavicioase de sincronizare, care scuza mijloacele si exclude echilibrul. Vazand aceasta parte intunecata a lumii din care sunt atat de multe lucruri bune de invatat, e usor sa anticipezi urmatorul val de mutilare sociala si deja poti sa razi la gandul unui Burebista partial imbracat in Armani sau un robot cu o cusma geto-daca lasata pe ceafa lui de titaniu natural.

Infernul poate arata ca restaurantul unui hotel de cinci stele, prin care circula ca pe sine niste chelneri imbracati in negru, semn al distinctiei si rafinamentului. La fiecare minut te intreaba cu zambetul profesional deasupra cescutei pline: More cofee?

Evenimentul Zilei