Un cancer perfid si tacut consuma, lent, fibra Romaniei. Mintea ei se inchide incet si sigur. Viitorul ei european, prosper si stralucitor va pavoaza o gaura intunecata.

Ministerul liberalului Cristian Adomnitei a decis ca abilitatile de intelegere/comunicare ale elevilor care dau Bacul anul acesta se testeaza mai bine cu texte din legislatia europeana, cu Raportul Tismaneanu sau cu declaratiile insipide ale fostului ambasador UE Jonathan Scheele decat cu texte din Caragiale, Creanga, Nichita Stanescu sau George Calinescu.

E scandalos, fireste, si am fost extrem de curios sa aud argumentele oficialilor MEC. In esenta sunt trei. Primul este ca examenul de limba si literatura romana trebuie sa testeze si abilitatile de „limba“, adica de comunicare, cunostintele de „literatura“ fiind testate prin intrebari separate.

E stupefiant ca, pentru a testa felul in care elevul foloseste limba, o intelege si o practica, nu se aleg textele celor care au creat limba romana, scriitorii acestei limbi, ci niste texte „la moda“, precare stilistic si limitate intelectual.

Al doilea lor argument este ca elevii trebuie sa deprinda lucruri „folositoare“, adica informatii si cunostinte de maxima si imediata utilitate. Futilitati precum versurile lui Nichita, replicile din Caragiale sau pasajele din Calinescu nu mai au ce cauta in lumea asta, dupa mintea celor de la MEC. E lumea birocratiei bruxelleze.

Daca aceasta ar fi politica MEC si nu doar o stangace aparare a unei decizii neghioabe, atunci ar trebui eliminate din scoala chimia (cui foloseste sa stie cate valente are carbonul?), orice matematica de dupa aritmetica primara, o buna parte din fizica (cati au nevoie sa stie teoria naturii duale a luminii?). Trei sferturi dintre obiectele de studiu ale oricarei scoli nu au utilitate imediata si e normal sa fie asa, caci ele au o utilitate de alt gen. Scoala nu da solutii, ci dezvolta abilitati si deschide orizonturi. Retorica „utilitatii“ obiectelor de studiu o practicau, pe vremea mea, corigentii.

Profesorii de azi par sa gandeasca aidoma corigentilor generatiei mele si asta, sincer, ma inspaimanta. Al treilea argument spune asa: „De ce sa toceasca bietul elev comentarii scrise de altii?“ si, mai departe, „de ce sa expunem esecului la Bac un elev care e surprins de intrebarea rau intentionata a unui profesor privitoare la numarul de sertare ale dulapului Otiliei?“. Asadar, pentru ca profesorii nostri nu pot antrena altfel elevii decat dupa comentariile altora si pentru ca nu-si pot reprima subiectivitatile idiosincrasice, mai bine inlaturam marii clasici de la examenul de limba si literatura romana.

Am fi superficiali daca am blama numai incompetenta - altfel evidenta - a ministrului Adomnitei. Problema e mai profunda decat culoarea politica a guvernarii: asistam la o criza sistemica a educatiei romanesti. Presedintele Basescu a intuit ceva, dar pactul propus de el si semnat de mai toata suflarea politica rateaza adevarata miza. Problema reala nu o constituie greutatea ghiozdanului elevului si nici orarul. Problema este moartea lenta a educatiei umaniste in sistemul nostru scolar: literatura tot mai putina, prea putina muzica, arte deloc, o spoiala de filozofie, istorie la nivel tabloid, limbi clasice complet eliminate. Adaug si asediul „progresistilor“ impotriva religiei.

De ce Romania arata tot mai urat pe masura ce se modernizeaza? De ce Gigi Becali ii fascineaza pe tineri? De ce morala publica e vraiste? De ce limba se vorbeste accidentat? De ce absurdul a devenit norma logica? Priviti programa liceelor noastre si, mai ales, observati cata atentie se acorda educatiei umaniste a elevilor. Ne asteapta vremuri dezolante...