Cu toate ca anul 2007 sparsese cadenta electorala care dadea inca din mai 1990 sensul vietii politice romanesti, alegerile locale din 1 iunie 2008 au contribuit, fie si partial, la clarificarea ierarhiei politice. si daca PD-L a reconfirmat, oarecum previzibil, pozitia de lider ocupata inca de la alegerile europene, fara insa sa se impuna, iar PNL a reusit sa isi consolideze pozitia de arbitru, PSD, prezentandu-se fracturat in fata propriului electorat, a pierdut nu doar cateva dintre redutele sale traditionale, dar a ratat startul sprealegerile parlamentare. Chiar si asa, dupa aceste alegeri locale se contureaza din ce in ce mai clar un sistem cu doua partide si jumatate.
si cum anii electorali – 1990, 1992, 1996, 2000 sau 2004 – au influentat politica romaneasca, dandu-i sens si consistenta pe termen mediu, nici 2008 nu va face exceptie. In fond, o data cu alegerile locale din 2004 Romania intra deja intr-o perioada de tranzitie dinspre un sistem cu partid dominant spre o specie de bipartidism imperfect. Iar cele doua partide care au ajuns sa isi dispute intaietatea, PD-L si PSD, au in comun nu doar momentul fondator, caci ambele sunt succesoare ale FSN, ci si modul de structurare. Ambele sunt partide dependente de context si puternic personalizate.
Clivajul initial care le-a scindat in 1992, cel dintre reformatori si conservatori, a supravietuit timpului, dand un caracter artificial vietii politice romanesti. si, asa cum ne dovedeste si actuala campanie electorala, conflictul fratricid din fostul FSN nu este doar unul al controlului resurselor, ci mai ales al legitimarii istorice. Transformarea alegerilor pentru Primaria Generala a Bucurestiului intr-o lupta a sfarsitului lumii, asa cum se anunta deja batalia pentru castigarea celui de-al doilea tur, este efectul pervers al acestui conflict originar din care cele doua partide nu mai pot iesi.
In consecinta, celelalte partide, inclusiv cel care apare de ceva vreme ca arbitru – PNL –, au fost atrase in aceasta formula politica, nereusind sa deschida noi fronturi de confruntare. Mai mult, introducerea alegerii directe a presedintilor consiliilor judeteane alaturi de alegerea in doua tururi a primarilor a intarit si mai mult tendinta de personalizare a confruntarii electorale si relativizeaza influenta partidelor. si daca ierarhiile rezultate dupa alegerile locale vor contribui la revitalizarea negocierilor privind aliantele preelectorale si a posibilelor formule de guvernare, ele nu vor reconfigura dramatic spatiul conflictului politic.
Tocmai de aceea prezenta la urne cu ocazia alegerilor locale de duminica a mai putin de 47% dintre romani transmite un semnal de alarma. Doar animatia din zona rurala a mai salvat obrazul unei democratii pe care stigmatul stefanesti a pus-o in mare dificultate. De aceea, chiar daca bipolarizarea vietii politice, evidenta de cel putin trei cicluri electorale, a capatat pentru prima data consistenta locala (caci nu aliantele politice, precum CDR intre 1992 si 2000 sau Alianta D.A. in 2004, s-au impus, ci cele doua partide importante), sansele partidelor romanesti de a se reconcilia cu societatea sunt reduse, cel putin atata vreme cat acestea nu vor trece de la simularea reformei politice la actiuni practice.
