Daca parlamentul de la Roma va adopta pachetul legislativ de urgenta privind securitatea interna, Italia inceteaza sa mai fie un stat de drept. Evenimentul va trece, cel mai probabil, neobservat. Consiliul European nu a emis o silaba despre incendierea taberelor de romi si distrugerea pravaliilor unor imigranti asiatici sub ochii autoritatilor din Milano, Napoli si Roma. Iar liderii UE l-au primit pe Silvio Berlusconi ca pe un vechi camarad de gasca, si nu cu intrebarile cuvenite unui sef de executiv ce incearca sa impuna un regim de mana forte in interiorul Uniunii Europene.
Noua criza constitutionala creata de Irlanda ii impiedica pe liderii europeni sa vada padurea din cauza copacilor. Italia renunta treptat la libertate si la toleranta, valori fondatoare ale UE, edificand un model european de democratie limitata, sursa de inspiratie pentru tari cu institutii fragile si corupte si cu cetateni lipsiti de solidaritate, ca Romania. Silvio Berlusconi, premierul care si-a oprit prin lege procesul de coruptie, poate fi un exemplu si un alibi pentru Bucuresti. Daca institutiile UE se vor preda in fata Romei, foarte curand nu vor mai putea obliga niciun stat sa indeplineasca criteriile politice.
Legile securitatii zamislite de ministrul de interne Robert Maroni suspenda norme constitutionale, drepturi fundamentale, chiar economia de piata instaurand starea de exceptie. Ce prevede acest pachet de acte normative (un decret-lege adoptat deja si o lege ce va fi discutata de parlament luna viitoare) tratat cu indiferenta vinovata de opinia publica italiana si de Uniunea Europeana? Decretul ingheata 100.000 de procese de furt, rapire, vatamare corporala, frauda si coruptie, pentru a face loc in instante unor „fapte mai grave“. Printre fericitii beneficiari, politistii care aproape au ucis in bataie jurnalisti si protestanti antiglobalizare in timpul summitului G8 de la Genova din 2001, trei oficiali acuzati de mita in scandalul international „petrol contra hrana“ si, bineinteles, ultimul pe lista, insusi Berlusconi.
Legea privind siguranta propune scoaterea armatei pe strazile oraselor italiene. 3.000 de soldati exersati in Afganistan si fosta Iugoslavie vor lupta cot la cot cu carabinieri si voluntari civili impotriva criminalitatii urbane. Imigrantii ilegali vor putea fi inchisi fara proces timp de patru ani si deportati, iar acest statut va reprezenta o circumstanta agravanta in cazul comiterii unei infractiuni. Proprietarii de imobile vor face inchisoare daca inchiriaza locuinte unor persoane fara drept de rezidenta. Agentiilor care transfera bani, cum este Western Union, le va fi interzis sa presteze acest serviciu pentru aceeasi categorie. In marile orase italiene, vor fi numiti „imputerniciti speciali pentru romi“, care vor avea dreptul sa verifice domiciliile si veniturile unor cetateni, inclusiv comunitari.
Chiar daca oficial nu va fi instaurata starea de asediu - nici nu ar avea cum, din moment ce Constitutia italiana nu prevede o asemenea masura -, cuvintele folosite de Silvio Berlusconi o enunta. „Zona militara“, „armata a raului“, „stare de urgenta ca dupa cutremur sau eruptia unui vulcan“ sunt sintagme ce denumesc nu pericole iminente si fatale pentru Italia, ci nivelul infractionalitatii aflat, potrivit statisticilor europene, mult sub al altor state UE, si chestiunea gunoiului din Napoli. Situatii ce intr-un stat de drept se rezolva prin aplicarea legii, si nu prin masuri exceptionale. „O demonstratie a prezentei statului“, explica ministrul italian al apararii, Ignazio la Russa, posibila implicare a armatei in treburile interne, ca si cum statul nu-si poate face simtita prezenta decat prin forta si violenta.
Necesitatea care sta la baza acestui pachet de legi este o fictiune in care italienii cred si pe care guvernul Berlusconi o utilizeaza, deliberat, pentru a-si spori controlul si puterea. Pasivitatea opiniei publice isi are sursa, probabil, in convingerea ca pachetul de legi nu va intra in vigoare, cel putin nu in forma propusa de guvern.
Silvio Berlusconi detine insa majoritatea in parlament si depinde de decizia lui ca proiectul sa devina lege, asa cum s-a intamplat cu decretul de suspendare a proceselor. Este adevarat ca Italia are o veche experienta in stari de asediu pentru cauze de ordine interna, dar nici acesta nu este un motiv de liniste. Daca pana la urma armata va fi scoasa pe strazi si proprietarii de imobile vor imparti celulele cu clientii lor declarati „ilegali“? Silvio Berlusconi poate fi, pentru Italia, ce a fost Vladimir Putin pentru Rusia. „Noptii geamurilor sparte“ - cum a fost numita de presa operatiunea de vandalizare a magazinelor comerciantilor asiatici - ii poate urma o democratie limitata, eufemismul pentru noul autoritarism de tip rusesc sau chinezesc. La finalul eseului sau despre Orwell, filosoful american Richard Rorty formuleaza o concluzie tulbura toare: „Cum vor fi viitorii nostri conducatori? Nu va fi ceva determinat de niciun adevar amplu despre natura umana si relatia ei cu adevarul si dreptatea, ci va fi determinat de o multime de mici fapte contingente“.
