Mircea Cartarescu: "Orasul nostru e in situatia unui om atat de batran si de bolnav, incat nu e departe de momentul in care chiar nu va mai fi nimic de facut."
Acum, stand stramb si judecand drept, apare limpede ca problema Bucurestiului depaseste cu mult simpla lupta politica si de orgolii la care am asistat. E o imensa problema si povara a comunitatii noastre, a celor mai bine de doua milioane si jumatate de bucuresteni. A Primariei Generale, a primariilor de sectoare si a consiliilor lor, a politiei, a directiilor sanitare si a nenumarate altor institutii. Acest oras pe care toti cei de o anumita varsta ni-l amintim ca pe un loc placut, verde si ordonat este astazi asa cum il stim: un infern cotidian in care viata a devenit chinuitoare si periculoasa. Nu e doar o problema de sistematizare, de cai de acces, de artere de circulatie neincapatoare, desi ne sufocam cu totii, la propriu si la figurat, de multimea automobilelor. Orasul nostru e in situatia unui om atat de batran si de bolnav, incat nu e departe de momentul in care chiar nu va mai fi nimic de facut. Cateva bypassuri i-ar putea usura putin efortul inimii, dar nu e doar asta, caci mai e si ficatul distrus, mai e si creierul sclerozat, mai sunt si rinichii in stare critica.
Ce sa faci mai intai? Doctorul Sorin Oprescu n-a avut niciodata pe masa de operatie un pacient mai dificil. Circulatia e fara-ndoiala problema numarul unu. Blocajele sunt la ordinea zilei, a orei si a minutului. Stam de-a-mboulea pe strazi, inhaland poate de zece ori mai multe noxe decat e limita admisibila. Circula inca in Capitala Dacii stravechi, de treizeci-patruzeci de ani vechime, camioane ce scot coloane de fum negru la fiecare pornire, masini de pe vremea lui Pazvante care ne omoara cu zile pe strazile blocate. Incepi sa lacrimezi in masina ta, sufocat de emanatiile celui din fata, si nu e nici o solutie, caci coloana nu da semne c-ar vrea sa se miste. Aceasta inseamna plumb si dioxid de carbon inhalate zi de zi, si pana la urma se traduce in cancer, speranta de viata mult inferioara celor din Occident sau din zonele mai ferite ale tarii, boli pulmonare si alte nenorociri. Exista o legislatie in aceasta privinta, dar ea nu e respectata si pusa in aplicare. Masinile hiper-poluante ar fi trebuit de mult retrase din circulatie. Ma-ntreb insa si cu ce constiinta (dar ce mare cuvant pentru oameni atat de mici!) isi mai scot proprietarii acestor camere de gazare ambulante taraboantele pe drumurile orasului, stiind ca-i otravesc in fiecare zi pe cei din jur... S-au pavat sosele, se amenajeaza pasaje, s-au pus mai ales borduri unde vrei si unde nu vrei. Distrugerile sunt insa si mai mari, gropile si canalele desfundate nu au disparut, automobilele sifonate sunt parca mai multe ca oricand. Politistii din intersectiile cu probleme uneori mai mult incurca circulatia decat s-o fluidizeze. Cum pretul carburantilor a crescut mult in ultima vreme, te trezesti ca, din mersul bara la bara (combinat si cu aerul conditionat fara care pe vremea asta esti mort si-ngropat), ajungi sa dai pe benzina mai mult decat salariul minim pe economie. Asta se reflecta, alaturi de riscul de cancer, de nervii si timpul irosite, in calitatea deplorabila a vietii bucurestenilor, chiar si a celor mai instariti.
Dar nu e doar circulatia. E alergarea zilnica dupa acte, adeverinte si plati, sunt serviciile dezorganizate, sunt cei de la ghisee, vanzatorii, chelnerii si muncitorii de care ai nevoie, toti cu figuri acre, cu priviri oblice, gata sa te lase balta oricand. Ai uneori impresia ca nici macar banii nu-i intereseaza, ca nu vor sa vanda, ca n-ar vrea decat sa fie acum undeva la o bere. Si nu e doar asta. E imaginea deprimanta a unui oras neingrijit, nerenovat, murdar si fara puncte de atractie. Centrul e o ruina. Bulevardul cu cinematografe (cum i se zicea pe vremuri) - o rusine nemaiintalnita in nicio capitala europeana. Centrul Istoric, de fapt de dimensiunile unui catun, nu mai e renovat o data, desi de ani de zile se rascoleste pamantul acolo de pomana. Ma hazardez sa spun ca Bucurestiul e singura capitala europeana nevizitata de turisti, fara nimic de oferit din acest punct de vedere. Sunt lasate-n ruina, intentionat, cele cateva sute de cladiri istorice, de foste vile cochete, sunt distruse si incendiate monumente de arhitectura industriala, mai putin pretioase decat terenul de sub ele, se face comert subteran cu acte de proprietate pentru revendicari dubioase si paguboase pentru oras si pentru noi toti. Se construieste haotic si grotesc: cine-a permis, de pilda, ca frumoasa biserica armeneasca, tinuta curata si sclipitoare ca o floare de comunitatea lor, sa fie strivita de magaoaia de otel si sticla de alaturi, de pe locul fostei Bai publice? E o oroare si o rusine repetata, de fapt, de sute de ori. ...
Si, ca si cand toate astea n-ar fi de-ajuns, mai suntem si zona seismica, nenorocitii de noi, cu orasul gata sa ne-ngroape oricand. Doctore, sufleca-ti manecile, ca o sa ai mult de scotocit in pacientul muribund...
0
0
