Voi numara de la unu la zece. Unu, esti in Romania. Doi, esti in anul 2008. Trei, tocmai s-au incheiat alegerile generale. Patru, alesii isi sarbatoresc victoria. Cinci, ii asculti. Sase, ii privesti. Sapte, simti transpiratie rece pe sira spinarii. Opt, nici in cosmar nu ti s-a aratat un asemenea parlament. Noua, te intrebi cum s-a ajuns aici. Zece: te intorci la momentul zero, alegerile locale. Acest exercitiu de autohipnoza este util pregatirii alegatorului visator la o societate mai buna pentru ce va urma alegerilor parlamentare, daca practicile oneroase testate cu succes la locale se vor repeta. Ce fel de parlament poate rezulta din votul cumparat al alegatorilor, adica din coruptie, daca nu unul mai de speriat decat cele de pana acum?
Marea noutate a acestui sezon electoral este comercializarea pe scara larga a votului. Metoda plicul nu mai este apanajul unui singur partid, adica a celui mai puternic si mai instarit, ci al tuturor, dupa posibilitati. Iar darul vinovat nu mai este oferit in locuri ferite, ci in vazul lumii si la lumina zilei. Mitingurile cu stegulete sunt preistorie, iar hulitele serbari campenesti cu mici si bere au ramas in perioada romantica a politicii romanesti. Asociatia Pro Democratia vorbeste de un „fenomen Stefanesti“ extins in numeroase localitati din zonele limitrofe marilor orase, iar relatarile publice sau private din aceasta campanie electorala dezvaluie proportiile fenomenului. De mita electorala a fost invins insusi Gigi Becali la Vadu Rosca, acolo unde a construit case pentru victimele inundatiilor. Un exemplu oferit joi seara la „Cap si Pajura“ de Emil Hurezeanu sugereaza ca fara plic nici cel mai cinstit si mai eficient candidat nu trece proba electorala. Primarul unei comune, caruia comentatorul nu i-a facut public numele, a impartit cate un milion de lei alegatorilor pentru a castiga alegerile in turul al doilea, desi rezultatele mandatului sau erau vizibile si cunoscute.
Poate ca ar fi exagerat sa spunem ca nu urnele, ci forta financiara a sponsorilor partidelor si nerusinarea unor candidati au decis rezultatele. Dar nici nu suntem prea departe de adevar: observatorii au aratat ca procentele mari de prezenta la vot au fost determinate de interese materiale foarte pamantene si nu de spiritul civic. Partidele si candidatii ar putea raspunde invocand legea cererii si a ofertei. Oferta cinica si corupta a politicienilor ar fi ajuns la Parchet si nu in buzunarele alegatorilor, daca acestia din urma nu si le-ar fi deschis primitor. Saracia este un raspuns prea simplu.
Fiecare leu platit sau incasat pentru un vot desfigureaza democratia. Oricum, asa cum functioneaza ea in Romania, cu alegeri partial libere si cu un parlament care se substituie justitiei, e de nerecunoscut. Daca nu am fi primit deja in 2007 carnetul de membru al UE, probabil ca dupa un asemenea hal de alegeri am fi fost trimisi inapoi la locul nostru.
