O lume noua, desigur. Neinchipuit de noua. Vernisajul proaspetei alcatuiri launtrice a lumii romanesti pluteste in aer. Dupa toate semnele, incoronarea oficiala a acestui proces care a toropit si a cotropit masa interna a societatii va avea loc la toamna. De unde diferenta fata de tot ce stiam despre ultimii 20 de ani? Aici e noutatea si, tot aici, impasul: coruptia politica, mascata in dezvoltare si iluzie democratica, a fixat tonul vietii cu amanuntul si, in consecinta, a reusit sa imprime miscarile mari ale mentalitatii publice.
Noutatea de esenta a Romaniei nu priveste atat sistemul pseudopolitic, cat si manevrele lui grosolane. Ele se repeta fara incetare de la aparitia statului democratic. Coruptia de stat a ajuns un act de fundal meteo, tot asa cum farsa parlamentara nu mai poate indigna, dupa un exercitiu care n-a ocolit nici o perversiune.
Insa tocmai aceasta repetitie monotona si scandaloasa a invins si a convins, foarte asemenea zgomotului alb care face din auz o varianta a surzeniei. Coruptia, stabilizata ca regim politic ireversibil, a incetat, practic si oficial, sa fie o infractiune. Consecinta acestei deformari permanente e decizia tot mai larga a corpului social de a practica nepasarea si retragerea. Ultimele trei teste electorale (europene, uninominal, Bucuresti) au palpait la limita. Noua orbita a societatii e aproape asociala. Apetitul electoral a scazut ori s-a preschimbat in forme de neparticipare mascata: deriziunea, fantasmele si celelalte surogate din care s-a hranit efectul Oprescu. O alta sectiune a electoratului s-a pensionat convenabil si da procentajul indaratnic al PNL.
E electoratul cu adevarat vinovat? In mare masura, nu. Coctailul istoric administrat societatii romanesti nu are precedent si antidot. Lipsita de educatia rezistentei civice si preluata in corpore de un stat care s-a implinit ca oligarhie, majoritatea sociala decisiva a fost cumparata. Cum? Prin oferta continua. Prin intimidare. Prin excludere (catre Spania si Italia). Prin intoxicare (caci oligarhia are un serviciu de presa complet si fara rival). Au fost cumparate, practic, toate elementele constitutive ale lumii politice si nationale romanesti: timpul, caci alegerile nu reusesc sa marcheze diferente sau epoci, spatiul si identitatea locala (egalizate de retele administrative de coruptie convergenta), educatia (in scoli si in fata televizorului), nervul critic (Traian Basescu incepe sa nu mai fie sic, intr-o societate care cocheteaza cu linistea catatoniei).
Daca se poate vorbi de damnatie istorica, Romania e parcul ei natural. Corectia si indiguirea puteau veni numai din afara, insa sistemul a sesizat corect (mult inaintea irlandezilor) slabiciunea structurala a UE. Din acest motiv, ingurgitarea aproape completa a societatii s-a produs dupa si nu inainte de admiterea in UE.
Daca va repeta, si la toamna, o formula de scleroza indiferenta, societatea romaneasca va ramane in posesia unei noutati absurde: o lume care paseste spre 2009 dupa ce s-a intors spre a omologa catastrofa evitata in 2004. Plus un presedinte suspendat.
