"Transmitem in direct din studiourile Ikea. Am vazut un talk-show cu doi admirabili jurnalisti, care discutau kestiile serioase care se discuta in astfel de ocazii intr-un decor halucinant, o combinatie de cabana si berarie de granita." Niste scaune nenorocite, care ma indoiesc ca puteau fi din lemn, o masa din capra cu trei iezi si ceasuri pe perete, sugerand ceea ce sugereaza de obicei ceasurile, ca e tarziu, ca vine trenul, ca e vremea sa mai sunam la departamentul scenografie.
In fond, nu e decat prelungirea unui fenomen probabil foarte fericit pentru compania suedeza, care creeaza efecte comice nesfarsite in spatiul public. E ironic ca dupa ce dementul de ceausescu a creat o lume fara diferente, in care blocurile, hainele si figurile oamenilor devenisera efigia unei monotonii de partid si de stat, lumea libera reuseste sa isi regaseasca, pe principii economice sanatoase, aceeasi tendinta gregara.
Lipsa de imaginatie sau lenea, spiritul de imitatie sau bugetul mic, lipsa de alternativa serioasa sau instinctul de consumator dezlantuit au facut ca fundalul multor mesaje sau aparitii publice sa devina foarte usor de recunoscut, fara ca asta sa insemne neaparat ceva bun.
De la piese de teatru al caror decor le aminteste multor spectatori de casa sau de pensiunea de patru stele, Ursuletul, unde au petrecut clipe de neuitat intr-un cadru natural deosebit, la reclame in care majoritatea obiectelor provin din acelasi magic catalog, totul incepe sa capete un aer familiar, ca-n vremurile bune in care toata lumea avea volumele Shogun in raftul cel mai vizibil al bibliotecii. Pentru intimi, Shogunelu.
