Presedintia rotativa, de 6 luni, a UE, care tocmai a fost preluata de Franta, este una din mostenirile cele mai greoaie si disfunctionale ale anilor 1950. Pe atunci, Comunitatea Europeana nu avea decat 6 membri: Franta, Germania, Italia si tarile din Benelux. Asta inseamna ca fiecarui membru ii venea randul in fruntea Europei o data la 3 ani.
Dosarele puteau fi urmarite si bine pregatite, iar continuitatea politica era asigurata. Sistemul a functionat relativ bine pana in anii 1990, cand Uniunea avea 12 membri. Astazi, insa, sistemul a devenit extrem de complicat. Cu 27 de membri – in curand 28, dupa ce va fi primita si Croatia –, fiecarei tari ii vine randul o data la 14 ani sa fie in fruntea afacerilor europene. In aceste conditii, este evident ca nu mai poate fi vorba de o serioasa continuitate in politica.
Diplomatii europeni isi amintesc si acum cu oroare despre modul autist in care Berlusconi a dirijat afacerile europene atunci cand Italia a detinut presedintia, acum cativa ani. Sistemul nu mai este nici macar echitabil.
S-a atras deja de multa vreme atentia ca nu este just ca UE sa fie condusa, alternativ, cu mandate egale ca lungime, de o tarisoara ca Luxemburgul, cu mai putin de o jumatate de milion de locuitori, si de Germania, cu peste optzeci de milioane. Apoi, cele doua mandate anuale nu sunt in realitate chiar egale ca lungime.
