Grupul de la Cluj tine in viata mitul reformei in PSD. Poti s-o pipai si sa urli este! Daca n-ar fi fost grupul de la Cluj, tatucul Ion Iliescu ar fi trebuit sa-l inventeze. Ce dovada mai puternica pentru revolutia eterna din PSD exista decat autenticitatea scarbei lui Vasile Dancu fata de balele baronilor din sud? Nu doar obsesia consensului l-a salvat de la pedeapsa dupa cea indemnat partidul la indepartarea „javrelor batrane“. Ajutat de narcisismul si de histrionismul sau, Vasile Dancu a interpretat impecabil comedia reformismului, seducandu-i intelectual chiar si pe cei mai inversunati critici ai PSD.
Acesta trebuie sa fie si motivul pentru care, in ciuda actelor repetate de indisciplina si a rezultatelor slabe in alegeri, Vasile Dancu, fostul presedinte al filialei Cluj, n-a fost pana acum alungat din partid. Anul 2008 pune punct ipocriziei. Din moment ce voturile pot fi cumparate la bucata, nici PSD si nici celalalte partide nu mai au niciun motiv sa-si ascunda securistii sau coruptii sub mantia reformismului european. Grupul de la Cluj este cu un picior in afara PSD pentru ca partidul nu mai are nevoie de serviciile lui de imagine.
O evaluare medicala a starii Grupului de la Cluj conduce la diagnosticul „sterilitate“. Schimbarea social-democratiei romanesti va veni din Ardeal, ameninta in 2001 Ioan Rus, intr-un document ce a facut valva in epoca. Desi au detinut portofolii in guvernul Adrian Nastase si functii in conducerea social-democratilor, clujenii Ioan Rus, Vasile Dancu si Vasile Puscas n-au mutat nicio pietricica in partid. Nu s-au delimitat de totalitarismul comunist reprezentat de Ion Iliescu si nici de practicile corupte ale administratiei Nastase. N-au reusit sa imbunatateasca discursul asistential al PSD cu temele stangii europene, de actualitate si in Romania. Nu au sarit niciodata in apararea minoritatilor nationale, religioase sau sexuale.
Au fost absenti din dezbaterea privind predarea religiei sau a prezentei icoanelor in scoli. Nu s-au pronuntat niciodata in privinta „fundamentalismului pietei“ si a „capitalismului de caravana“. Nici macar proiectul descentralizarii administrative nu le apartine. Cu exceptia catorva eseuri, altfel remarcabile, despre reinventarea stangii, Grupul de la Cluj nu a produs niciun document programatic din care sa reiasa viziunea lui asupra Romaniei. De fapt, nici nu este foarte clar in ce consta reformismul lui. Rafuielile minore cu Ion Iliescu reprezinta, mai degraba, expresia unor frustrari sau pretentii decat revolutie. Scopul Grupului de la Cluj pare sa fi fost nu reforma, ci puterea in PSD.
De ce secretiile salivare ale lui Radu Mazare sunt dintr-odata mai dezgustatoare decat ale lui Octav Cozmanca sau Miki Spaga? Problema Grupului de la Cluj nu este ca baronii din sud au pus saua pe partid dupa alegerile locale, ci pierderea conducerii filialelor din Transilvania. Probabil ca foarte curand, chiar in momentul nominalizarilor pentru alegerile parlamentare, clujenii vor fi obligati sa aleaga intre a ramane niste anonimi in PSD sau a-si fonda propriul lor partid. Dar un partid al carui motor este narcisismul lui Vasile Dancu, care-si trage resursele de la baronii locali transilvaneni cu nimic mai buni decat cei din sud si a carui sfera de influenta nu depaseste granitele Ardealului, nu va reinventa niciodata stanga romaneasca Va fi doar un PSD mai mic.
