Mircea Cartarescu: "Odata cu esecul reformei justitiei dupa 2004, putem spune ca iluziile noastre in privinta posibilitatii unui stat de drept in Romania s-au prabusit cel putin pentru o generatie."
Nu doar Traian Basescu, ci noi toti am esuat in lupta cu morile de vant. Debarcarea Monicai Macovei, nume de care se leaga cea mai curajoasa incercare de reforma in justitie dupa 1989, a insemnat inceputul actiunii meticuloase si concertate de dezarmare a presedintelui, singurul care a avut vointa politica sa faca ceva ca sa devenim un stat cu adevarat european. Incetul cu incetul, el a fost lipsit de toate parghiile puterii, pe care le-ar fi putut folosi pentru insanatosirea vietii politice a tarii. A fost tradat de aliati, parasit de consilieri, pus la colt ca un infractor de parlament si de presa. A devenit tot mai limpede ca lumea politica romaneasca (spre deosebire de electorat) nu-l doreste pe Basescu, n-are nevoie de reforme, nici de condamnarea comunismului, nici de elucidarea crimelor trecutului - incluzandu- le pe cele din timpul Revolutiei si-al mineriadelor -, nici de deconspirarea fostilor angajati sau turnatori ai Securitatii. Toate acestea tulbura mediile de afaceri de la noi, structurate nu dupa norme legale si etice, ci dupa cutume subterane imposibil de dezradacinat. Romania nu este degeaba aratata mereu cu degetul cand e vorba de coruptie. Pana si noi ne-am obisnuit cu ideea ca suntem cea mai corupta tara din Europa, si asta nu ni se mai pare ceva deosebit.
Este, pur si simplu, modul nostru de a exista. In miezul sentimentului romanesc al fiintei nu vom mai gasi nici dorul, nici spatiul mioritic, nici resemnarea visatoare. Miezul miezului acestui sentiment, daca el exista, este azi mizeria fara margini a coruptiei, a cardasiei, a cinismului afaceristilor si politicienilor de doi bani. Ma tem ca, daca bunul Dumnezeu insusi ar incerca sa descalceasca firele care-i leaga pe afaceristi de politicieni, pe politisti de infractori, pe avocati de judecatori, pe liberali de social-democrati, pe fiecare de fiecare intr-un nesfarsit lant al slabiciunilor, s-ar lua in scurt timp si El cu mainile de cap...
Traian Basescu a fost adesea acuzat ca e presedinte-jucator, ca-si incalca atributiile, dar azi el nu si le mai poate exercita nici macar pe cele pe care, prin Constitutie, le are cu siguranta. A fost cel mai faultat presedinte-jucator, lovit la glezne si de ai lui, si de adversari cu atat de mare rea-credinta, incat te miri ca mai e in picioare. Ultima lovitura a venit din partea insusi regelui, ceea ce e chiar stupefiant. Cand vezi ca un om este lovit de toti cei din jurul sau, nu poti ajunge decat la una din doua concluzii opuse: ori ca e vorba de un ins malign care pune-n pericol fibra lumii in care traieste, ori ca e singurul om drept din Sodoma. Iar la noi, cum se zice, „dreptul umbla vesnic cu capul spart“. Sunt sigur ca dumneavoastra veti apara ferm una dintre cele doua variante.
Acum, ca sa judecam drept (caci, in ciuda a orice veti zice, n-am fost niciodata altceva decat un om care, dupa puterile lui, cauta adevarul), trebuie sa privim lucrurile si dintr-un alt unghi. Fara sa comita o eroare propriu-zisa, Basescu a comis de la-nceput o eroare strategica de cea mai mare importanta. Lovind permanent, nu fara motive, in Tariceanu si liberali, el si i-a indepartat si le-a determinat migrarea si mai rapida catre stanga decat ar fi fost inclinati in mod natural. Un politician care nu stie ca politica e arta compromisurilor sfarseste prin a ramane singur. Prins in clinciul razboiului cu liberalii, Basescu a uitat ca scopul suprem pentru care a fost votat impotriva lui Nastase, in 2004, a fost distrugerea puterii pesediste. PSD-ul a avut astfel timp sa rasufle, sa-si scoata din cap gargaunii reformisti, sa redevina ce-a fost si mai mult inca. Pentru ca Tariceanu si nu el a fost tinta mereu reinnoitelor atacuri prezidentiale, Iliescu a avut timp sa-si urzeasca plasa politicianista in care presedintele s-a zbatut in arena pana cand a fost eliberat de referendum. Noul PSD este iarasi cel al crocodililor si-al baronilor locali, o forta de temut intr-o tara resemnata si dezamagita, in care raul pare sa fi invins din nou. Guvernarea PSD-PNL care se prevede la orizont din toamna care vine va fi consfintirea „caii romanesti“ a unui stat mafiotic in opozitie cu „calea europeana“, cu normalitatea statului de drept democratic, adica.
Privind lucrurile din aceasta perspectiva, mi se pare acum ca liberalii ar fi trebuit pastrati cu orice pret in tabara portocalie, cu orice pret insemnand cu toate compromisurile cat de cat neinjositoare. In definitiv, s-a guvernat cu conservatorii si cu mereu nesigurul UDMR, de ce nu s-ar fi putut tolera chiar si patatii liberali?
1
0
