A revenit in moda stilul „prim-secretar“. Se poarta si prin Capitala, si pe la inundatii, e accesibil tuturor demnitarilor, indiferent de rang, si cu succes garantat de transmisiunile in direct. Stilul prim-secretar e vintage, deci in tendinte. Practicat in comunism, a suferit doar mici ajustari impuse de capitalism si tehnologie. O tinuta casual, un aer competent-ingrijorat- ferm, eventual cizme din cauciuc, o harta si multe indicatii pretioase sunt mai mult decat suficiente pentru obtinerea stilului „prim-secretar“. Se poate improviza si in balerini albi, ca Elena Udrea la Moldovita. Desi camasile Paul&Shark ale lui Traian Basescu au fost, sunt si vor fi mai convingatoare. Atinse de nostalgie, pana si televiziuni de data recenta au reactionat favorabil avand in recuzita piese de rezistenta ca Mihai Tatulici.
Un Mihai Tatulici plasat in dreptul unui rau caruia nu-i stie numele („Ce rau e asta?“, „Sucevita“, ii striga cineva din off) cheama ministrii, prefectii, primarii si presedintii de consilii judetene la raport. Emisiunea e cu public, poporul e reprezentat. Localnicii stransi pe pod sunt invitati sa comenteze, sa intervina, sa-si spuna pasul, sa traga la raspundere autoritatea. „Daca e ministrul X prin zona, sa vina aici“, face apel, poruncitor, ca e prin televiziune, reporterul cu ani buni de experienta de teren.
Demnitarii sunt aliniati in dreptul raului caruia Mihai Tatulici nu-i stie numele si dau raportul: atatea localitati au fost inundate, atatia oameni evacuati, atatea bunuri salvate, atatia metri cubi de apa vin pe o albie de latime etc. Li se cere socoteala, raspund constiincios si detaliat ca prim-secretarii la „Reflector“. Nu si-au indeplinit planul, sa-si faca autocritica. Gheorghe Flutur e in apele lui, ca-n vremea aviarei. In timp ce oficialii ofera natiunii informatii statistice despre inundatii, raul caruia Mihai Tatulici nu-i stie numele mai ia o casa. Reporterii si puternicii locului sunt insa multumiti. Natiunea a vazut la televizor ca se lucreaza. Sunt eroii unei lumi fara eroism.
O alta reprezentatie in care recunoastem stilul prim-secretar. Sorin Oprescu in pasajul Piata Universitatii. Imbracat lejer, primarul general s-a intalnit cu proiectantul, arhitectul si camerele de luat vederi deasupra unei harti. Proiectantul raspunde spasit intrebarilor demnitarului, cu mainile impreunate in fata. Sorin Oprescu arata pe harta, cere explicatii, da indicatii. „Ea se rabateaza si se urca pe perete. Si daca mergem pe spatiul unui carut?“, imagineaza primarul-prim-secretar un lift in pasajul in care nu s-a mai miscat decat praful de luni intregi. „Se poate“, incuviinteaza proiectantul, frangandu-si mainile. „O sa gasiti ceva care sa se potriveasca“, incheie autoritar Oprescu, cerandu-le proiectantului si arhitectului ca pasajul sa fie gata in doua luni si jumatate. Inaugurari, rapoarte, taieri de panglici, primarul general al Capitalei a deprins repede si bine „stilul prim-secretar“. Bucurestenii sunt multumiti: au senzatia ca se intampla ceva, desi nu se schimba nimic. Tara ii invidiaza.
Desi retro, stilul prim-secretar va ramane in tendinte. El asigura demnitarului practicant prestigiul unui om de actiune, cu autoritate, ziaristilor eroi de-o zi, iar populatiei, ratia de aparenta necesara supravietuirii.
